Rodea, azi-dimineaţă mai aveam cu totul trei ruble şi chiar ne făcuserăm amândouă socoteala să amanetăm cât mai degrabă ceasul pe undeva, numai să nu cerem de la el până să-i dea prin cap că avem nevoie.

Dunia părea surprinsă la culme de propunerea lui Svidrigailov. Stătea încă dusă pe gânduri.

— Trebuie să-şi fi pus în gând ceva îngrozitor! spuse abia şoptit pentru sine, tresărind uşor.

Lui Raskolnikov nu-i scăpă faptul că era grozav de speriată.

— Se pare că va trebui să dau ochii cu el nu numai o dată, îi spuse Duniei.

— O să-l urmărim! O să-l urmăresc eu! strigă hotărât Razumihin. N-o să-l scap din ochi! Mi-a dat voie Rodea. Mi-a spus chiar el mai adineauri: „Păzeşte-o pe sora mea“. Îmi îngăduiţi şi dumneavoastră, Avdotia Romanovna?

Dunia zâmbi şi îi întinse mâna, dar îngrijorarea nu-i dispăru de pe chip. Pulheria Alexandrovna îi arunca priviri timide, dar, vădit lucru, cele trei mii de ruble o liniştiseră.

Un sfert de oră mai târziu discutau cu toţii cu cea mai mare însufleţire. Până şi Raskolnikov, deşi nu vorbea, ascultă o vreme cu atenţie. Razumihin perora plin de entuziasm:

— Ce rost are să plecaţi, ce rost are? Ce-o să faceţi în orăşelul ăla? Lucrul cel mai important e că aici sunteţi împreună şi că aveţi nevoie unul de altul, mare nevoie, credeţi-mă pe cuvânt! Rămâneţi măcar o vreme... Luaţi-mă drept prieten, drept asociat, şi vă asigur că o să punem pe picioare o afacere formidabilă. Ascultaţi, o să vă explic totul în amănunt, întreg planul! Chiar de dimineaţă, când nu se întâmplase încă nimic, îmi venise deja în minte... Să vă spun despre ce este vorba: am un unchi (o să vă fac cunoştinţă; e un bătrânel foarte chipeş şi mai mult decât respectabil!), iar unchiul ăsta al meu are un capital de o mie de ruble, însă el trăieşte din pensie şi n-are nevoie de banii ăştia. De doi ani se ţine de capul meu să iau mia asta şi să-i plătesc câte şase la sută. Ştiu eu bine care-i treaba: vrea pur şi simplu să mă ajute, dar anul trecut n-am avut nevoie, în schimb anul ăsta abia am aşteptat să vină, fiindcă m-am hotărât să-i iau. Puneţi şi dumneavoastră o mie din cele trei ale dumneavoastră şi pentru început e suficient, ne putem asocia. Ce-o să facem?

Ajungând aici, Razumihin începu să-şi dezvolte planul şi le explică pe larg că mai toţi librarii şi editorii noştri nu ştiu mare lucru despre marfa lor, de aceea şi sunt de regulă editori proşti, dar că ediţiile ca lumea îşi scot în general banii, ba aduc şi profit, uneori chiar substanţial. La o activitate editorială visa Razumihin, care lucra deja de doi ani pe la alţii şi ştia destul de bine trei limbi europene, cu toate că acum şase zile îi spusese lui Raskolnikov că e schwach5 la germană, ca să-l convingă să facă el jumătate din traducere şi să ia trei ruble avans. Minţea, iar Raskolnikov ştia că minte.

— De ce, de ce să lăsăm şansa asta să ne scape, când avem la îndemână una dintre cele mai importante pârghii – banii noştri! se înflăcăra tot mai tare Razumihin. Bineînţeles că e nevoie de multă muncă, dar o să muncim, dumneavoastră, Avdotia Romanovna, eu, Rodion... Sunt unele ediţii care aduc profit frumos în ziua de azi! Iar marele avantaj al afacerii stă în faptul că noi vom şti ce anume trebuie să traducem. Vom traduce, vom edita şi vom învăţa toţi laolaltă. Eu vă pot fi de folos, pentru că am experienţă. Sunt deja doi ani de când bat editurile şi le cunosc toate dedesubturile. Nu-i mare lucru, credeţi-mă! De ce, de ce să lăsăm şansa asta să treacă pe lângă noi? Ştiu chiar eu, dar le ţin secrete, două-trei cărţi pe care, numai pentru ideea de a le traduce şi a le edita, poţi lua o sută de ruble de bucată, e una căreia nu-i dau numele nici pentru cinci sute de ruble. Şi ce credeţi, dacă le-aş spune-o unor nătărăi, n-ar fi exclus să se codească! Cât priveşte treaba propriu-zisă pe care o avem noi de făcut, adică tipărire, hârtie, vânzare, asta lăsaţi-o în seama mea! Cunosc totul în amănunt! O să începem cu puţin şi o să ajungem la mult, o s-avem măcar pentru mâncare şi-n orice caz, o să ne scoatem banii.

Duniei îi străluceau ochii.

— Îmi place foarte mult ce propuneţi, Dmitri Prokofici, zise ea.

— Eu, una, nici nu mai trebuie spus, n-am habar de nimic, se amestecă Pulheria Alexandrovna. Poate e ceva bun, dar asta numai bunul Dumnezeu o ştie. E ceva nou, necunoscut. Sigur, trebuie să rămânem aici, măcar pentru o vreme...

Se uită la Rodea.

— Tu, frate, ce crezi? întrebă Dunia.

— Cred că ideea lui e foarte bună, răspunse el. Sigur, e prea devreme să visăm deja la o firmă, dar cinci-şase cărţi pot fi într-adevăr editate cu un succes garantat. Ştiu şi eu o lucrare care ar merge în mod sigur. Cât despre el, nu am nici o îndoială că o să se descurce, se pricepe... De altfel, mai aveţi timp să trataţi...

— Ura! răcni Razumihin. Acum staţi, e un apartament aici, în casa asta, la acelaşi proprietar. E separat, nu are legătură cu camerele astea. Pe deasupra, e mobilat şi nu costă deloc scump, sunt trei odăiţe. Le închiriaţi pentru început. Mâine vă amanetez ceasul şi vă aduc banii, aranjăm totul atunci. Principalul e că puteţi locui toţi trei împreună, că-l puteţi avea pe Rodea alături... Dar unde