• Se bate oul cu zer, tarhon, sare, piper şi smântână * Se drege-acreşte ciorba, se mai dă câteva clocote

  * Se oferă fierbinte, parfumul ei schimbă totdeauna energia ardeleneşti în bună voie

  MÂNCARE DE PRUNE l lingură făină * 1 lingură zahăr l ceapă * 50 g unt

  * 1 kg prune uscate (lucioase, umede) * sare, piper

  • 1 kg carne de viţel, mai grasă (piept, gât)

  * Carnea tăiată bucăţi (de o farfurie cuminte) se prăjeşte o vreme în unt, până arămeşte

  • Se toacă ceapa pută de furnică, se rumeneşte lângă carne * Se stinge cu apă şi se lasă să fiarbă acoperit circa 1 oră

  • Sâmburii se scot din prune (dar rău n-ar'fi dacă aţi sparge câţiva să le luaţi ce-i înăuntru sau aţi găsi vreo cinci mieji de sâmbure de caisă, să-i pisaţi)

  * Se desface făina în puţină apă caldă

  Se înmoaie zahărul îhtr-o tigăiţă, se stinge cu două linguri de apă

  Se pun lângă carne prunele, făina, zahărul, sare, piper, sâmburii pisaţi, se lasă să se înţeleagă până se umflă prunele

  Ce-aţi spune să urcăm mâncarea pe o crăcuţă socială mai înaltă, doar aşa, din bucuria de a fi generoşi cu pleava lumii, nevăzută? Să-i alăturăm tot un Muscat Ottonel, tot de Ţâr nave (e un privilegiu să mă reîntâlnesc cu vinul ăsta) dulceag şi acid ca un sos fanariot (sau chinezesc!) înmiresmând tot ce-l înconjoară cu „flori de tei şi sulfină şi polen de viţă".

  De la licoarea aceasta aş bea şi numai mirosul, de n-ar fi să-i fi atins, tulburat şi încordat ca într-o aventură de uriaşa senzualitate, dulceaţa mângâietoare şi rotundă, gusturile exotice, perfecte, zăpăcitoare, care parcă îţi tatuează corpul cu miere şi lacrimi de orhidee.

  TACI ŞI ÎNGHITE

  Celebră şi magnifică coptură transilvană, răspândită mai ales în ţările din sud, Bârsei, Făgăraşului, Amiaşului, Haţegului,

  • 500 g mălai • 1 litru lapte * 6 ouă

  * 200 g smântână • 200 g unt • 250 g telemea nu prea sărată

  • Se face o mămăligă mai moale, din mălai, lapte şi smântână * Se unge o cratiţă cu 50 g unt

  Se aşterne strat cu jumătate din mămăligă, se presară cu două treimi din brânză şi 100 g din unt

  Se întinde un alt strat de mămăligă în care se înfundă cu fundul polonicului 6 lăcaşuri

  Se sparge câte 1 ou în fiecare lăcaş, se rade deasupra brânză şi se » Se dă la cuptor, până capătă oarecare culoare, apoi se dă la masă, aburind

  Taină: Puţină slănină afumată, tocată mărunt, şi un praf de piper fac şi mai ataşantă această veche mâncare de casă ciobănească.

  Numai un rachiu de mere prefript de la Sinea Făgăraşului, o ţuică întoarsă de Pui-Haţeg sau una arsă de Beliş se cuvin unei mămăligi pe cinste, care („Taci şi-nghite!" rosteşte cineva din off).

  „ZUPĂ" DE MERE

  Zupă de mere (gutui, pere, prune, zarzăre, struguri) se făcea la-nceput, acum o mie de ani, numai între Braşov, Sibiu şi Sighişoara, unde puseseră saxonii, cistercienii şi teutonii piciorul. Azi se face în tot Ardealul (mâine în toată ţara, poimâine în toată Europa centrală şi estică, răspoimâine e continentală şi uite aşa, vom gusta curând, ori marţi ori joi, zamă de pergamute de Alpha Centauri şi supă de mere pădureţe î la Andromeda).

  * 400 g carne viţel * 500 g mere * 50 ml smântână

  * sare, zahăr (după gust) * pătrunjel zarzavat – 1 morcov, 1 păstârnac, 1 ţelină

  Se taie cubuleţe zarzavatul cu carnea

  Se pun la fiert în 2 litri apă

  Se curăţă merele de sâmburi şi coajă, se taie felii

  Se toacă pătrunjelul

  Dacă a fiert carnea, se scoate,împreună cu zarzavatul, şi se lasă la răcit

  Se sărează şi zahărează zeama, după plac

  Se pun merele la fiert în zeama fierbinte

  Se taie carnea cubuleţe, îşi aşteaptă destinul

  Mărul (şi orice alt fruct) fierbe imediat, deci pregătiţi-vă ca, după vreo jumătate de oră maximum, să redaţi supei carnea şi zarzavatul şi să să-i adăugaţi şi smântână diluată în puţină zeamă

  Presăraţi pătrunjelul, mâncaţi sănătoşi şi eliberaţi-vă de complexele lingvistice, căci nimeni nu mi-a putut spune exact când începe ciorba şi se termină supa, când e cremă şi nu mai e zamă groasă! Dar bună toţi ştiu să spună că e, când e, şi asta e important!

  Moşii de Sânpetru, pomeni abundente pentru spiritele morţilor în ziua de Sânpetru de Vară care pot fi, în raport cu profilul economic al zonei etnografice, fructe (mere văratice sau zarzăre), produse lactate (lapte, caş, brânză, urdă), grâu (coliva, colaci, pâine), miere de albine, Sunt însoţite, fără excepţie, de lumânări aprinse.

  Moşii de Sânpetru prilejuie şi alte practici legate de cultul morţilor precum bocetele în cimitire, tămâierea, curăţirea şi plantarea florilor pe morminte şi altele,

  (după Ion Ghinoiu – „Obiceiuri populare de peste an")

  FRIPTURĂ DE MISTREŢ ARDELENEASCĂ

  Păstorel: „Am citit în multe tratate de bucătărie cum că mistreţul n-ar fi bun de mâncat decât în faza lui de godac adică până la maximum doi ani. Ar fi mare păcat dacă ar fi aşa, sălbăticiunea aceasta bucurându-se de o frumoasă longevitate. Ajunge până la treizeci de ani. Acestui veteran al pădurilor de stejar, profanii îi zic solitar, iar vânătorii inoc, ceea cepe româneşte înseamnă şi porc bătrân, dar şi călugăr sau cenobit.

  Din cele citite prin cărţile de bucate străine se vede bine că erudiţii lor autori n-au fost prin ţara noastră şi mai ales prin Ardeal. Ardelenii, care sunt specializaţi în prepararea porcului domestic, din care fac tot soiul de jamboane, cârnaţi, piftii şi diferite mâncări calde, nu s-au lăsat mai prejos nici în prepararea mistreţului, Ei mănâncă mistreţul de orice vârstă, de la godac şi până la inoc şi, fn prepararea lui, carnea e la fel de fragedă