Boullan caută să se vâre între noi, dar îl împing violent la perete, unde lunecă pe jos — abia atunci îmi dau seama cât de flasc este demonul acela şi cât de bolnăvicios, eu în comparaţie cu el sunt un Hercule.

Diana se eliberează, pelerina i se desface la sân, nu suport să-i văd din nou carnea, încerc s-o acopăr, mâna mi se încurcă în lănţişorul medalionului ei, în mica noastră luptă se smulge, medalionul rămâne în mâinile mele, Diana încearcă să-l ia înapoi, mă retrag în fundul încăperii şi deschid cutiuţa aceea minusculă.

Din ea ies la iveală un profil de aur care, fără nicio îndoială, reproduce tablele legii mozaice şi o inscripţie în limba ebraică.

— Ce înseamnă? întreb apropiindu-mă din nou de Diana, întinsă pe pat cu ochii larg deschişi, ce vor să spună semnele acestea din spatele portretului mamei tale?

— Mama, murmură cu voce absentă, mama era evreică... Ea credea în Adonai...

Aşa, prin urmare. Nu doar că m-am împreunat cu o femeie, viţă a demonului, dar şi cu o evreică — pentru că descendenţa între aceia, ştiu asta, trece prin ramura mamei. Şi, prin urmare, dacă din întâmplare în acest amplex sămânţa mea ar fi fecundat acel pântec impur, eu aş da viaţă unui evreu.

— Nu poţi să-mi faci una ca asta, strig eu şi mă reped asupra prostituatei, o strâng de gât, ea se zbate, eu măresc încleştarea, Boullan şi-a revenit şi se aruncă asupra mea, din nou îl dau la o parte cu un picior în vintre şi-l văd leşinând într-un colţ, mă arunc încă o dată asupra Dianei (ah, cu adevărat îmi pierdusem cumpătul!) puţin câte puţin ochii par să-i iasă din orbite, limba umflată îi iese din gură, aud un ultim suspin, apoi trupul i se lasă moale, fără suflare.

Îmi reiau înfăţişarea normală. Îmi spun că trebuie să fac să dispară cadavrul femeii în haznaua de jos — care acum începe să devină mai primitoare decât cimitirul dumitale din Praga, domnule căpitan. Dar e întuneric, ar trebui să ţin o lumânare aprinsă, să străbat tot coridorul până la dumneata acasă, să cobor în prăvălie şi de acolo în canalul de scurgere, îmi trebuie ajutorul lui Boullan, care acum se ridică de jos cu o privire dementă.

În clipa asta înţeleg că nu-l voi putea lăsa să iasă din casa asta pe martorul crimei mele. Îmi amintesc de pistolul cu care trăsesem în oaspetele inoportun cu câteva zile mai înainte, deschid sertarul în care-l ascunsesem, îl îndrept către Boullan, care continuă să mă privească halucinat.

— Îmi pare rău, abate, îi spun, dacă vrei să te salvezi, ajută-mă să fac să dispară acest trup drag.

— Da, da, zice el, ca într-un extaz erotic, în tulburarea lui, Diana moartă, cu limba afară din gură şi cu ochii larg deschişi, trebuie că i se pare tot atât de demnă de dorit ca Diana goală care abuzase de mine pentru plăcerea ei.

Pe de altă parte, nici eu nu sunt lucid. Ca într-un vis, o înfăşor pe Diana în pelerina ei, îi întind lui Boullan o lumânare aprinsă, apuc moarta de picioare şi o târăsc de-a lungul coridorului până acasă la dumneata, apoi în jos, pe scăriţă, în magazin şi de acolo în hazna, capul cadavrului se loveşte de trepte cu lovituri sinistre, şi în sfârşit îl aliniez alături de rămăşiţele lui Dalla Piccola (celălalt).

Boullan mi se pare înnebunit. Râde.

— Ce de morţi, zice. Poate-i mai bine aici jos decât acolo, afară, în lume, unde Guaita mă aşteaptă... Aş putea să rămân cu Diana?

— Bineînţeles, domnule abate, îi spun eu, nici n-aş putea dori altceva mai bun.

Scot pistolul, trag şi-l nimeresc în mijlocul frunţii.

Boullan cade într-o parte, aproape peste picioarele Dianei. Trebuie să mă aplec, să-l ridic şi să-l pun