ieşiră prin supapă. Indicatorul de viteză fu pus în funcţiune şi văzurăm că Abraham Lincoln alerga cu optsprezece mile şi cinci zecimi pe oră.

Timp de o oră fregata înainta astfel, fără a cîştiga cît de puţin din distanţa ce-o despărţea de animal! Lucrul acesta era umilitor pentru unul dintre cele mai rapide vase ale marinei americane. Echipajul se înfuriase de-a binelea. Mateloţii înjurau monstrul, care, dealtfel, nu binevoia să le răspundă. Comandantul Farragut nu se mai mulţumea să-şi răsucească barba, ci şi-o muşca.

Mecanicul şef fu chemat din nou.

— Aţi atins maximum de presiune? îl întrebă comandantul.

— Da, domnule, răspunse acesta.

— Supapele sînt încărcate ?

— La şase atmosfere şi jumătate.

— Încarcă-Ie la zece atmosfere!

Iată un ordin cît se poate de americănesc. Nici pe Mississippi nu s-ar fi putut organiza o cursă mai grozavă pentru a lăsa în urmă un «concurent».

— Conseil, îi spusei vrednicului meu ajutor, care se găsea în apropiere, ştii că s-ar putea să sărim în aer?

— Cum doreşte domnul!... răspunse Conseil.

Ei bine, mărturisesc că doream să fac o asemenea încercare.

Supapele au fost încărcate, cărbunii umplură cuptoarele. Ventilatoarele trimiseră curenţi de aer asupra cărbunilor aprinşi. Viteza lui Abraham Lincoln crescu. Catargele se cutremurau de sus pînă jos, iar coloanele de fum abia puteau să iasă prin coşurile prea strimte.

Indicatorul de viteză fu aruncat încă o dată.

— Ei, cum stăm, cîrmaciule?... întrebă căpitanul Farragut.

— Nouăsprezece mile şi trei zecimi, domnule comandant.

— Înteţiţi focurile!

Mecanicii se supuseră ordinului. Manometrul arăta zece atmosfere. Dar cetaceul se «încălzi» şi el, fără doar şi poate, fiindcă porni, la rîndul său, fără să-i pese, tot cu nouăsprezece mile şi trei zecimi.

Ce urmărire! Nu, nu pot să descriu emoţia care făcea să-mi tremure toate fibrele fiinţei mele. Ned Land stătea la postul său, cu cangea în mînă. De mai multe ori mi se păru că ne apropiem de animal.

— Îl ajungem, îl ajungem! striga canadianul.

Dar în clipa în care se pregătea să-l lovească, cetaceul o lua la goană cu o iuţeală ce putea fi socotită la treizeci de mile pe oră. Şi chiar cînd fregata gonea cu cea mai mare viteză, îşi rîse de noi, dîndu-ne tîrcoale. Pe drept cuvînt, oamenii erau furioşi.

La amiază ne găseam în aceeaşi situaţie ca la ora opt dimineaţa. Comandantul Farragut se hotărî să întrebuinţeze mijloace mai tari.

— Ei, spuse el, animalul acesta aleargă mai repede decît Abraham Lincoln! Bine! Vom vedea dacă o să întreacă şi ghiulelele noastre. Oamenii să treacă la tunul din faţă!

Tunul fu îndată încărcat, gata de tragere. Lovitura porni, dar ghiuleaua trecu la cîteva picioare deasupra cetaceului, care era la o distanţă de o jumătate de milă.

— Altul mai îndemînatic! strigă comandantul. Pun la bătaie cinci sute de dolari pentru acela care va nimeri lighioana asta drăcească!

Un tunar bătrîn, cu barba albă — parcă îl văd şi acum — cu privirea liniştită şi cu o înfăţişare hotărîtă veni lîngă tun, îl potrivi bine şi ochi îndelung. Izbucni o detunătură, căreia i se adăugară uralele echipajului.

Ghiuleaua îşi atinse ţinta, dar lovi pieziş şi, alunecînd pe suprafaţa rotundă a animalului, se pierdu la două mile mai departe în mare.

— Al naibii! scrîşni plin de furie bătrînul tunar. Dobitocul ăsta e acoperit cu plăci de metal de şase degete grosime!

— Fir-ar blestemat! strigă comandantul Farragut. Urmărirea reîncepu şi, aplecîndu-se spre mine, comandantul îmi spuse: Mă voi ţine după el, să ştiu de bine că sar în aer cu fregată cu tot!

— Da, i-am răspuns, aveţi dreptate.

Speram că animalul va obosi cîndva, deoarece era o fiinţă şi nu o maşină cu aburi. Dar nu s-a întîmplat aşa. Orele se scurgeau fără ca el să dea vreun semn de oboseală.

Totuşi, trebuie să spun, spre lauda lui Abraham Lincoln, că vasul a luptat cu o dîrzenie neistovită. Cred că în timpul acelei nenorocite zile de 6 noiembrie el a străbătut o distanţă de cel puţin cinci sute de kilometri! Dar noaptea se lăsă curînd, învăluind cu umbrele sale întinderea furtunoasă a oceanului.

Atunci am crezut că expediţia noastră s-a încheiat şi că nu vom mai întîlni niciodată animalul acela nemaipomenit. Mă înşelam însă.

Cam pe la orele zece şi cincizeci de minute seara, lumina electrică apăru din nou, la distanţă de trei mile în faţa fregatei, tot atît de puternică, tot atît de limpede ca şi noaptea trecută.

Narvalul părea nemişcat; poate era ostenit de goana din timpul zilei şi acum dormea, legănat de valuri. Lucrul acesta însemna pentru noi un noroc peste care puteam să nu mai dăm a doua oară, de aceea comandantul Farragut se hotărî să-l folosească.

Se făcură toate pregătirile. Abraham Lincoln fu ţinut sub presiune mică şi înainta cu cea mai mare băgare de seamă, ca nu cumva să trezească duşmanul. În largul oceanului se pot întîlni adesea balene adormite, care pot fi atacate cu succes; şi Ned Land răpusese multe dintre acestea. Canadianul îşi luă postul în primire, agăţat de partea de jos a bompresului.

Fregata se apropie fără zgomot şi, oprindu-şi motorul la patru sute de metri de animal, înainta apoi împinsă numai de viteza rămasă. Pe bord nu se mai mişca nimeni. O linişte adîncă domnea peste tot. Ne găseam cam la o sută de picioare depărtare de focarul arzător, a cărui strălucire creştea mereu, luîndu-ne vederea. În clipa aceea, aplecat peste balustrada punţii, îl vedeam pe Ned Land sub mine, ţinîndu-se cu o mînă de martingală, iar cu cealaltă învîrtind grozava lui cange. Numai douăzeci de picioare îl mai despărţeau de animalul nemişcat.

Deodată, Ned Land întinse braţul şi zvîrli cu putere cangea. Am auzit arma izbindu-se cu zgomot, ca şi cum ar fi nimerit într-un corp tare.

Lumina electrică se stinse brusc şi două enorme coloane de apă se abătură peste puntea fregatei, curgînd ca un şuvoi de la un capăt la altul, răsturnînd oameni şi distrugînd tot ce întîlneau în cale.

Se produse o ciocnire înfiorătoare şi, aruncat peste balustradă, fără să mai am vreme să mă agăţ de ceva, căzui în mare.

 

 

 

Capitolul VII O BALENĂ DE SPECIE NECUNOSCUTĂ

 

Cu toate că m-a buimăcit căderea aceea neaşteptată, tot ce am simţit atunci mi-a rămas foarte limpede întipărit în minte.

Mai întîi