13. The Island of Doctor Moreau (1896), roman ştiinţifico-fantastic de H.G. Wells (1866–1946), despre un savant nebun, care creează din animale fiinţe umanoide hibride, prin vivisecţie.

14. Les Danseuses de Delphes, preludiu pentru pian din 1910, de Claude Debussy (1862–1918), inspirat de grupul statuar cu acelaşi nume, descoperit în apropierea sanctuarului de la Delfi, dedicat lui Apollo.

15. Eroul principal pozitiv, cavaler jedi, din saga de nouă filme Star Wars (Războiul stelelor, 1977–2019).

16. Denumirea pădurilor subtropicale din Africa de Sud.

17. Textual: „bou burgund“, adică o tocană din carne de vită, fiartă şi înăbuşită cu vin roşu de Burgundia.

18. Fabulă apărută pentru prima dată la Esop (sec. VII–VI î.e.n.), despre un băiat-păstor care a pus pe jar satul de atâtea ori, strigând că-l ataca lupul, încât, atunci când lupul într-adevăr a sărit la el, nimeni din sat n-a mai mişcat un deget să-l ajute.

19. Monstru marin din mitologia scandinavă, gigantic şi cu multe braţe, care ar sălăşlui în largul coastelor Norvegiei şi ale Groenlandei.

20. Titlul romanului publicat în 1953 de John Wyndham (John Wyndham Harris, 1903–1969) este The Kraken Wakes (Kraken-ul se trezeşte) şi face trimitere la sonetul The Kraken, din 1899 de Alfred Lord Tennyson (1817–1904).

21. Titlul original al serialului, difuzat de BBC1 între anii 1979-1981, este To the Manor Born.

22. Trimitere la romanul The Midwich Cuckoos (1957) de John Wyndham, în care toate femeile dintr-un orăşel ficţional, care mai pot naşte copii, rămân însărcinate simultan, dând naştere la 31 de băieţi şi 30 de fete cu trăsături fizice foarte asemănătoare şi aparent nepământeşti.

23. Stâncă de granit, care formează o insulă nelocuibilă în Atlanticul de Nord, în largul coastelor britanice, revendicată de Marea Britanie ca fiind parte componentă a teritoriului său.

24. Trimitere la Blackwater USA, companie paramilitară, înfiinţată pentru a oferi servicii private de tip militar, detectivistic şi de spionaj.

25. Sală de concerte din Londra, inaugurată în 1871 de regina Victoria (1837–1901), în memoria soţului ei, prinţul consort Albert de Saxa-Coburg şi Gotha (1819–1861).

ARMURA STRĂLUCITOARE 1988

„Bună seara. Iată principalele ştiri de la ora şase a zilei de sâmbătă, 22 octombrie. Vorbind la o conferinţă de presă desfăşurată astăzi pe Downing Street, numărul 10, secretarul pentru afaceri interne, Douglas Hurd, a respins criticile aduse guvernului pentru faptul c-a interzis difuzarea de interviuri cu membri ai Partidului Republican Irlandez, Sinn Féin. Domnul Hurd a spus…“

Am închis radioul, m-am dat jos din maşină şi mi-am ridicat privirile către pancarta cu denumirea localului, Vulpea şi Copoii. Mi-a revenit în minte-un episod, când eu şi Julie am intrat aici odată, să bem ceva. Eram în căutarea unei case şi tocmai vizionaserăm o posibilitate de pe Bulevardul Cranbury, o stradă mai sus. Lucrurile sunaseră muc-şi-sfârc în felul cum o descrisese agentul imobiliar, numai că se dovedise apoi, când şi văzuserăm casa propriu-zisă, că era o speluncă nenorocită, nu altceva – umedă, întunecată, c-o grădină în care n-ai fi avut loc nici să-ngropi un cadavru, şi-atât de-apăsătoare, în general, că simţiserăm, şi unul, şi altul, nevoia să ne-ntremăm cu ceva lichid, fie şi numai ca să facem faţă drumului înapoi spre casă. Asta era-n urmă cu cinci ani. După cinci ani, o nuntă, o lună jalnică de miere la Veneţia, patru Crăciunuri cu neamurile-ngrozitoare ale Juliei, liber-schimbiste, în stare să ia-n braţe şi copaci, dup-o mie cinci sute de castroane cu turte de grâu, două sute cincizeci de sticle cu vin, treizeci de tunsuri, trei prăjitoare de pâine, trei pisici, două promovări, un Vauxhall Astra, câteva cutii de prezervative Durex, două programări de urgenţă la dentist, câteva zeci de certuri de dimensiuni care-mai-de-care şi-o acuzaţie de loviri şi-alte violenţe, Julie mai locuia încă-n căsuţa noastră cuibuşor-de-nebunii, cu vedere la pădure şi cai, în timp ce eu ajunsesem într-un apartament din dosul parcării multietajate. Onorabilul domn Jones, judecătorul, îmi spusese că mă puteam considera norocos că nu fusesem dat afară din poliţie, c-un şut în fund. Slavă Domnului că eu şi Julie nu-i plesniserăm niciodată pe copii, altfel ea m-ar fi putut extorca şi de pensie de creştere-a lor, nu numai de compensaţia pentru faptul c-o „desfigurasem“. Javră nesătulă. Cinci ani pierduţi. Cât i-ar fi luat să clipească unui ochi învineţit.

Am luat-o pe Şoseaua Westwood, cu ochii căscaţi. Am întrebat o femeie într-o fustă mini şi c-o haină jerpelită, din blană sintetică – puteam să pun rămăşag pe-o bancnotă de zece lire că era meseriaşă –, dac-auzise de-Aleea Slade, numai că ea mi-a dat din cap că nu şi-a trecut mai departe, fără să se oprească. Un alergător a trecut pe lângă mine, ca o impresie de negru-şi-oranj, dar ăştia care-aleargă de plăcere-s curişti. Trei puşti asiatici au trecut şi ei, zuruind înfiorător, pe tot atâtea planşe pe role, dar mi-ajunseseră verii noştri mâncători de curry, de care-avusesem parte pân-atunci, în ziua respectivă, aşa că nu i-am întrebat nici pe-ăia. Brigada multiculturalistă bleotocărea ceva legat de rasismul din rândurile poliţiei, dar să-i văd eu pe ei menţinând ordinea într-un oraş care colcăia de tot felul de „stanezi“, ale căror singure două cuvinte ştiute pe englezeşte erau poliţie şi hărţuire şi-ale căror aşa-zise femei umblau de colo-colo ca nişte corturi înalte şi negre. Ordinea publică nu-nseamnă doar să te ţii de mâini şi să cânţi în gura mare