care trăiesc în permanenţă în furnicar şi sunt perfect tolerate de către locatari. Unele profită de situaţie pentru a-şi îndeplini metamorfoza, altele curăţă sălile mâncând resturile.

Dar Bel-o-kan este primul oraş care le studiază "ştiinţific". Regina Chli-pou-ni susţine că orice insectă poate fi dresată şi transformată într-o armă redutabilă. După părerea ei, fiecare individ poate fi întrebuinţat într-un fel oarecare, pe care îl descoperi de îndată ce începi să-i vorbeşti. E suficient să fii atent.

Pentru moment, Chli-pou-ni a avut mai degrabă succese. A izbutit să "domesticească" mai multe specii de coleoptere, hrănindu-le, construindu-le un adăpost şi vindecându-le de bolile de care sufereau, aşa cum se proceda deja cu păduchii-de-frunză. Succesul cel mai impresionant al reginei îl reprezintă însă domesticirea scarabeilor-rinoceri.

Etajul -20: cartierul de sud-sud-vest, la stânga după grădinile de ciuperci negre. Informaţiile s-au dovedit a fi corecte. Scarabeii se află în fundul culoarului.

 

 

 

14. ENCICLOPEDIE

 

FRICA: Pentru a înţelege absenţa fricii la furnică, trebuie să ne amintim că ansamblul furnicarului trăieşte ca un organism unic. Fiecare furnică în parte joacă acelaşi rol cu celula unui corp omenesc.

Extremităţile unghiilor noastre se tem oare că vor fi tăiate? Firele de păr de pe bărbie se înfioară la apropierea briciului? Degetul nostru gros de la picior se sperie atunci când e pus să încerce temperatura apei dintr-o cadă, care poate că e clocotită?

Ele nu simt frică deoarece nu există ca entităţi autonome.

La fel, dacă mâna noastră stângă o ciupeşte pe cea dreaptă, ea nu va trezi duşmănia acesteia din urmă. La fel, dacă mâna noastră dreaptă e împodobită cu mai multe inele, ea nu-i va provoca stângii vreo reacţie de gelozie. Grijile şi preocupările dispar complet când uiţi de tine pentru a nu te mai gândi decât la ansamblul organismului-comunitate.

Poate că acesta este unul din secretele reuşitei sociale a lumii furnicilor.

 

EDMOND WELLS,

Enciclopedia cunoaşterii relative şi absolute, volumul II

 

 

 

15. LAETITIA CONTINUĂ SĂ NU APARĂ

 

După ce-i trecu furia, Jacques Méliès îşi deschise servieta şi scoase din ea dosarul fraţilor Salta. Se apucă să examineze din nou toate piesele şi îndeosebi fotografiile. Rămase mult timp aplecat asupra unui prim-plan al lui Sébastien Salta, care îl înfăţişa cu gura larg deschisă. Dintre buze părea să îi ţâşnească un strigăt. Un strigăt de groază? Un "nu" aruncat în faţa unei morţi ineluctabile? Sau poate chiar numele asasinului! Cu cât privea fotografia, cu atât era mai consternat şi se simţea mai copleşit de ruşine.

Sfârşi prin a izbucni, dându-şi frâu liber furiei; sări în picioare şi izbi cu pumnul în perete.

Ziarista de la Écho du dimanche avea dreptate, iar el unul îşi dăduse cu firma în cap.

Era limpede acum că subestimase cazul. Primise o excelentă lecţie de umilinţă. Nu există greşeală mai mare decât subestimarea unei situaţii sau unui individ. Multe mulţumiri, doamnă sau domnişoară Wells!

Dar de ce se dovedise oare atât de nepriceput în cazul acesta? Din trândăvie, desigur. Pentru că se obişnuise să reuşească de fiecare dată. Pe neaşteptate, se lăsase ispitit de ceva ce nici un poliţist, fie el şi novice, n-ar fi făcut: clasarea la repezeală a anchetei. Iar renumele său era atât de mare, încât nimeni, cu excepţia acestei ziariste, nu-l bănuise că ar fi luat-o pe căi greşite, înşelându-se cu desăvârşire.

Totul trebuia luat de la început. Îl aştepta o reconsiderare dureroasă, dar necesară, a întregului caz! Cu toate acestea, era mai bine să recunoască de pe-acum că s-a înşelat, decât să persiste în eroare.

Problema consta în faptul că nu putea fi vorba de o sinucidere. Era confruntat cu o afacere a naibii de spinoasă.

Cum ar fi putut nişte asasini să intre şi să iasă dintr-un loc perfect închis fără să lase vreo urmă? Cum poţi ucide fără să provoci răni şi fără ca măcar să utilizezi vreo armă? Misterul depăşea cele mai bune polar-uri pe care le citise până atunci.

O excitaţie cu totul nouă începu să-l cuprindă.

Dacă dăduse, în sfârşit, peste "crima perfectă"?

Se gândi la cazul de dublă crimă de pe strada Morgue, atât de bine relatat într-o nuvelă de către Edgar Allan Poe. În povestirea aceea, bazată pe fapte reale, o femeie împreună cu fiica ei sunt descoperite, moarte, în apartamentul în care locuiau, închis ermetic pe dinăuntru. Femeia primise o lovitură de brici, iar fata fusese lovită în cap. Nu exista nici o urmă de jaf, ci doar loviturile mortale, date cu violenţă maximă. La sfârşitul anchetei, asasinul este descoperit: era vorba de un urangutan scăpat dintr-un circ, care pătrunsese în apartament trecând peste acoperişuri. Victimele au început să ţipe de cum l-au zărit. Urletele lor au înnebunit animalul, astfel încât maimuţa le-a ucis pentru a le face să tacă, după care a fugit pe. acelaşi drum şi, lovindu-se cu spinarea de canatul ferestrei cu ghilotină, a făcut-o să cadă, astfel încât părea să fi fost închisă pe dinăuntru.

În cazul fraţilor Salta era o situaţie similară, cu deosebirea că nimeni nu putuse închide vreo fereastră lovind-o cu spatele.

Dar putea oare să fie sigur? Méliès plecă de îndată spre locul crimei, cu intenţia de a-l examina încă o dată.

Curentul electric fusese întrerupt, dar comisarul luase cu el lupa-lanternă de buzunar. Cercetă încăperea, luminată cu intermitenţă de tuburile multicolore de neon din stradă. Sébastien Salta şi fraţii săi zăceau în acelaşi loc, vitrificaţi, încremeniţi, de parcă ar fi fost pe punctul de-a înfrunta vreo oroare dezgustătoare, ivită pe neaşteptate din infernul urban.

Uşa zăvorâtă ieşea din discuţie; comisarul verifică sistemul de închidere al ferestrelor. Cremoanele lor sofisticate nu puteau fi în nici un caz închise din exterior.

Se duse şi lovi cu pumnul în pereţii acoperiţi cu tapet maroniu, căutând vreun pasaj secret. Ridică tablourile, vrând să vadă dacă nu acopereau uşa vreunui seif. În cameră se găseau destule obiecte de valoare: un candelabru de aur, o statuetă de argint, o combină HI-FI... Orice borfaş şi le-ar fi însuşit fără să stea pe gânduri.

Pe un scaun erau puse nişte haine. Le pipăi din reflex şi ceva îl intrigă. În stofa