domneau relaţii prea cordiale. Acum, însă, Kahia Kadin renunţase temporar la privilegiul ei, pentru că socotise necesar să apeleze la povaţa unui bărbat, chiar dacă acesta era un scapete. Se aliase cu Abdul Rahman. spre a găsi împreună o soluţie oare să redea Haremului prestigiul şi importanţa de odinioară.

Kahia Kadin, o femeie planturoasă, mai mult lată decât înaltă, se uita cu îndoială la silueta filiformă a Irinei.

– Crezi că sfrijita asta are să placă Înălţimii-sale? Abdul Rahman arătă cu un gest roiul de novice din jurul Irinei. Toate erau atât de grase, încât evocau nişte grămezi de gelatină puse pe nişte picioare cu pulpe rotunde ca nişte baloane.

– Încerc o formulă nouă, spuse. Poate că sultanul - Allah să-l ocrotească - nutreşte o aversiune pe care noi nu o înţelegem faţă de formele feminine pline. Să-i oferim o femeie slabă. N-ar fi exclus să-i placă.

Superintendenta făcu o mutră chinuită.

– Cum o scoatem la capăt dacă n-o să-i placă? Ar putea să spună că am încercat să ne batem joc de el!

– Ştiu că îmi pun capul la bătaie, rosti fatalist Abdul Rahman. Dar trebuie să fac o încercare. Altfel vom lâncezi mulţi ani de acum înainte. Nu uita că padişahul este tânăr. Foarte tânăr. Normal, domnia lui va dura mult. Iar noi nu mai suntem tineri, Kahia Kadin. Vrei să murim în obscuritate, uitaţi şi de sultan şi de Allah?

Novicele Haremului o înveşmântară pe Irina în nişte văluri diafane, translucide, care-i dezvăluiau contururile trupului.

– Vălurile o dezavantajează! declară cu hotărâre superintendenta. Cu ce vrei să-l ispitească pe sultan? Cu scheletul ei îmbrăcat în piele?

– Poate că ai dreptate, murmură Abdul Rahman, tulburat de argumentele superintendentei. Să o îmbrăcăm ca pe o principesă din Apus!

La porunca autoritarei Kahia Kadin, novicele aduseră o rochie de brocart, italienească, de o somptuozitate regală. După ce o îmbrăcară din nou pe Irina, Abdul Rahman exclamă oţărât:

– Nu! Categoric, nu! Cu un decolteu, oricât ar fi el de generos, nu cucereşti pe un bărbat deprins să i se ofere goliciunile fără perdea din Harem. Chipul acestei fete e prea virginal! Prea respiră inocenţă! Îl fulgeră un gând: S-o travestim în băiat!

– Asta nu! protestă superintendenta. Nu vreau să mor strangulată din ordinul sultanului! Ştii că nu-i plac glumele!

Abdul Rahman, cucerit de propria sa idee, nu-i auzi întreruperea.

– Aduceţi un costum de paj! porunci.

– Nu, nu, nu! se văietă superintendenta. Mă nenoroceşti şi pe mine, te nenoroceşti şi pe tine, Luminate!

– Îmi asum toată răspunderea! grăi cu încăpăţânare Abdul Rahman. În situaţii eroice, soluţii eroice!

Sultanul se trezi din somn aproape de ora prânzului. Se odihnise câteva ceasuri, dar excitaţia-i nervoasă nu-i îngăduise să mai doarmă, îl frământa în schimb o foame chinuitoare. Bătu din palme. Icoglanul de serviciu se ivi mai înainte ca Mehmed să-şi fi terminat gestul.

– Vreau să mănânc! zise padişahul.

În vreme ce doi icoglani ieşiţi ca din pământ îi aşezau cu grijă pe umeri un caftan de catifea tivit cu zibelină, slujitori începură să defileze prin faţa lui Mehmed, aducând pe tăvi de aur un prânz atât de îmbelşugat, încât ar fi săturat douăzeci de oameni. Sultanul se aruncă asupra bunătăţilor asemenea unui lup hămesit. Se înfruptă din mai toate tăvile, orânduite pe o masă joasă, rotundă, şi se îndestulă cu vinuri potrivite fiecărui fel. Ajunsese la desert, când icoglanul de serviciu îi anunţă timid:

– Marele eunuc negru vă roagă să binevoiţi a-l primi, Majestate.

Mehmed se afla într-o dispoziţie sufletească trandafirie.

– Să intre!

Abdul Rahman se strecură umil în încăpere şi i se prosternă.

– Constantinopolele, îngenuncheat la picioarele Înălţimii-tale, cere îngăduinţa să-ţi ofere un dar, spre a-ţi desfăta simţurile, după ce marea victorie dobândită asupra Bizanţului ţi-a desfătat sufletul.

Sultanul nu se simţea înclinat să apeleze la serviciile odaliscelor din Harem. Fiindcă era voios şi voia să împartă şi cu alţii voioşia lui, îşi zise că nu se cuvenea să-şi mâhnească slujitorul printr-un refuz brutal. Îl va lăsa să-şi înfăţişeze darul, îi va mulţumi, apoi îl va expedia cu dar cu tot, indicându-i să-l pună la păstrare. Îi încuviinţă deci cererea.

Abdul Rahman se bucură, fiindcă de la început călcase cu dreptul. Se apropie de draperia care răspundea în anticameră şi o dădu la o parte, făcând semn celor de afară să intre.

Irina, îmbrăcată băieţeşte şi încadrată de doi eunuci negri, păşi pragul. Plutea între vis şi veghe. Abdul Rahman avusese grijă să o drogheze, pentru ca ea să nu opună rezistenţă padişahului în cazul că acesta ar fi vrut să o aibă chiar atunci.

Împotriva aşteptărilor sale, Mehmed rămase foarte plăcut impresionat de tinereasca apariţie. Zâmbi.

– Abdul Rahman, mi-ai adus un băiat foarte drăgălaş! Nu te temi însă că ai să trezeşti mânia marelui agă al Saraiului? Îi încâlci atribuţiile! Pajii sunt sub autoritatea lui. De data aceasta voi avea grijă să nu protesteze! adăugă concesiv.

Marele eunuc negru se bucură şi mai tare. Nici cu al doilea pas nu greşise.

– Dezbrăcaţi-l! porunci sultanul eunucilor negri. Tolănit pe sofa, stătea sprijinit în cot şi se pregătea să guste un spectacol - pentru el - deosebit de plăcut. Când eunucii smulseră tunica şi cămaşa de mătase, slobozind umerii şi sânii marmoreeni ai fetei, sultanul se încruntă. Cu inima ticăind de emoţie, Abdul Rahman urmărea reacţiile reflectate pe chipul stăpânului său. „Are să ordone să fiu sugrumat fiindcă am îndrăznit să-l iau în bătaie de joc, sau va aprecia la adevărata lui valoare darul pe care i l-am făcut?” se întrebă. Văzu fălcile sultanului încleştându-se, buzele subţiindu-se. Padişahul se pregăti să ridice mâna spre a da o poruncă, dar lăsă gestul neisprăvit. Trupul ei, de o supleţe aparent băieţească, era înfrumuseţat de o incomparabilă graţie feminină, care-l făcu, spre propria lui surprindere, să accepte continuarea spectacolului. În concepţia sa, noţiunea de femeie era legată indisolubil de nişte forme de o luxuriantă opulenţă, caracterizate prin sâni imenşi, şolduri late, cu rotunjimi de balon, prin cărnuri trandafirii, moi ca nişte perne umplute cu puf. Iar Mehmed avea oroare de acest tip de frumuseţe atât de preţuit în lumea orientală. Nu văzuse în viaţa lui un trup femeiesc zvelt, fiindcă nici marele eunuc