făcând pe marea doamnă, gudurându-se discret şi cât trebuie pe lângă cei mai mari decât ea, mai mult decât orice, este indiferenţa ei, neamestecul şi neparticiparea ei la nimic – considerând această atitudine suprema eleganţă-n viaţă, ca şi colega mea, doamna doctor Lucreţia Jorda, de fapt Joardă, fosta Lucreţia Bleandă. Irina împrăştie-n jurul ei nervozitate, anxietate. Pe scurt, din punctul meu de vedere, nu-mi place să am de-a face cu ea nici în bine, nici în rău. E-o fiinţă obositoare prin veşnica ei agitaţie psihică, prin lipsa de ideal (dincolo de excursii, interior, maşină şi boarfe). Când eşti tânăr – ori te miri prea mult ori nu te miri deloc. Mă miram grozav cum te-ai însurat tu cu ea. De când m-am copt, am început să demontez, ca un ceasornicar, mecanismele relaţiilor dintre oameni. Până la o anumită vârstă, oamenii sunt mai ales robii atracţiei fizice. Şi, ce-i drept, Irina a du chien, plus că e deşteaptă, deşi deşteptăciunea ei e pusă pe ironie, deci pe ceva răutate, ceea ce nu denotă un suflet de-o esenţă prea pură. Felul concesiv în care te priveşte când vorbeşti, nerăbdarea de-a te vedea terminând cât mai repede ce ai de spus – dovedesc lipsă de curiozitate psihologică, lipsa dorinţei de-a cunoaşte oamenii după vorbire, acest sistem de semnalizare pur uman. Inteligenţa îi spune că e superficială şi vanitoasă. Dar inteligenţa nu poate schimba calitatea sufletească a omului. Sunt convinsă că-n sinea ei Irina se dispreţuieşte şi nu o dată, aplicându-şi tratamentul pe care-l aplică tuturor oamenilor, fiindcă Irina dispreţuieşte pe toată lumea. Nu acceptă că-n lumea asta plină de josnicii, de abjecţii şi, în cel mai bun caz, de platitudini, există şi sublim. Te-ai însurat cu ea fiindcă era cea mai inaccesibilă din câte femei cunoscuseşi până la treizeci de ani, potrivită social cu tine şi care te tenta foarte mult fizic. Te tenta şi te juca, fiindcă nu-ţi ceda cum erai obişnuit. Ne căsătorim adesea de dragul unui pat, uitând că, oricât de „sublim” ar fi patul, stăm prea puţin în el. Fără acest „amănunt”, o căsătorie este un eşec, dar el nu este o asigurare tous risques. La treizeci de ani, este un „amănunt” semnificativ, care-şi pierde din valoare ceva mai târziu. La prima tinereţe, acest amănunt este aproape decisiv în relaţiile dintre sexe. Apoi, spre cincizeci de ani mai ales, la bărbaţi se trece printr-o „redivivă” a acestei stări, printr-un fel de „vară indiană” a hormonilor. Vi se-aprind călcâiele, fiindcă aşa mă exprim eu elegant şi eufemistic, după demoazele de cel mult jumătatea vârstei voastre. E inutil să-i spui unui bărbat de cincizeci şi ceva de ani că amorul unei tinere de douăzeci pentru el, şi amour il y a, nu poate să dureze cine-ştie-cât, n-ai să-l convingi niciodată. A se vedea directorul nostru şi minunata sa Lili, făcătoarea de copil. Ba, mai mult, când Dumnezeu nu-i ia minţile cu totul, omul, deşi ştie că amorul nu e plantă perenă, lasă, totuşi, tot pentru amorul efemer dar mistuitor. Înainte de-a-şi da sufletul, hormonii devin de-o virulenţă neutronică. Tu crezi că eu îmi bat joc acuma? Folosesc doar un stil hazliu pentru a exprima o situaţie dramatică. Exploziile astea hormonale vin parcă să dărâme, să abolească tot eşafodajul migălos al moralităţii, al instituţionalizării existenţei. Ele sunt un fenomen mult mai complicat decât pare la o privire superficială. Găsesc că ele corespund gradului de maximă uzură fizică şi psihică a omului. Momentului când oboseala te face să-ţi pierzi controlul, momentul de surescitare şi de veghe, care apare-n orice fenomen de maximă uzură, de multe ori chiar la muribunzi. Această „vară indiană” este un fel de revoltă a-ntregii fiinţe a celui care trece prin ea şi, ca orice revoltă, are-n ea ceva dramatic. Dramatismul şi ridicolul nu se exclud. Pe mine nu mă paşte nici o primejdie să asist în casa mea la asemenea drame, fiindcă sunt singură.

  — Nu poţi să ştii ce fericire te mai aşteaptă.

  — M-aşteaptă un rahat, sauf votre respect. Întorcându-ne la ce te interesează pe tine, recapitulăm: dacă te poţi împăca, împacă-te cu Irina.

  — N-o mai iubesc.

  — Dacă doar asta te opreşte… Pe Adela o iubeşti? Iartă-mă că te-ntreb.

  — Şi cu ea a-nceput să cam fileze lampa. Fiindcă tot ne-am lansat pe pista adevărului, am impresia că nici pe Adela n-o „adori”.

  — Am câteva intoleranţe în caracterul meu plin de-nţelegere şi de bunăvoinţă: nu suport oamenii comozi – una bucată intoleranţă la mine. De doi ani, de când te tot iubeşti cu această sublimă Adelă, o dată, o singură dată, n-a catadicsit măcar să-ţi vadă copilul. Eu, dacă iubesc un om, îl iubesc cu nevastă, cu copii, cu câine, cu pisică, dacă le are, cu amantă, dacă o are. Te rog să mă ierţi că mă iau din nou pe mine unitate de măsură. Voiam doar să-ţi explic de ce iubirea mea pentru Adela nu e prea fierbinte. Adela este o geamănă a Irinei. Să fi umblat pământu-n lung şi-n lat şi două care să semene aşa una cu alta n-ai fi putut găsi: frumoase, cu vino-n-coa', calde la trup, reci la suflet, deştepte, egoiste, superficiale şi interesate. Dacă au reuşit să fie iubite de-un bărbat ca tine, bravo lor, înseamnă că ele au dreptate. (Ştiam demult că nimeni nu face pasiuni pentru femei cumsecade. Ele două sunt un elocvent material ilustrativ al acestei „teorii”.)

  — Sânziana, grozav aş vrea să te văd pe tine iubind.

 

  („Dar m-ai văzut, neghiobule! M-ai văzut toată adolescenţa iubindu-l pe tatăl tău; la pragul între adolescenţă şi vârsta matură, m-ai văzut iubindu-l pe doctorul Vladimirescu, dar e drept că nu m-ai văzut niciodată-n prezenţa lui, după cum nici în prezenţa lui Nini Naiculescu nu m-ai văzut; mă vezi acum iubindu-l pe doctorul Murgu!”.)

  Sânziana îl privi cu-o ironie duioasă.

  — Ce-nţelegi prin asta? îl întrebă ea.

  — Aş vrea să te văd în doi: doar tu cu el. Aş vrea să văd ce concesii faci