— Ai fi dezamăgit: nici o concesie. Iubirile mele au fost totdeauna situate la nivelul pluralului de reverenţă. Aşa s-a-ntâmplat. În rest, mă port cu iubirile mele aşa cum mă port cu toată lumea. Nu m-ai putea vedea „prostită” de iubire, torcând, clipind măsurat din ochi, dezvelindu-mi ca din întâmplare picioarele, întinzând labele pentru a prelungi cochet gamba, descheindu-mi tot din întâmplare doi nasturi de la bluză, ori întrebuinţând mai ştiu şi eu ce armă răsuflată dar atât de eficientă din arsenalul exterior al „iubirii”, echivalent cu coloraţia intensă a penelor la păsările masculi în perioada-mperecherii. Nu folosesc nici un truc fizic sau psihic cu cineva, oricât l-aş iubi. Nu caut să mă pun în valoare. Ştiu că nu fac bine, dar nu pot face altfel. Mă port cu toată lumea la fel, în orice-mprejurare.

  — Ţi se pare că te porţi la fel, Sânziana. Ţi se pare. Dintre oamenii cu care te porţi altfel decât cu ceilalţi am să-ţi citez doar câţiva-n prezenţa cărora te-am văzut şi eu.

  — S-auzim, zise Sânziana curioasă, dar fără prea mare entuziasm.

  Discuţia ei cu Tudor alunecase pe nesimţite spre panta confidenţei, lucru care nu-i făcea nici o plăcere.

  — Bine, s-auzim.

  — Cu tata, cu Mihai şi cu doctorul Murgu te porţi altfel. Nu e vorba de ceva exterior. Ai o reţinere interioară care se reflectă-n vocabular. În faţa lor, n-ai rostit şi n-ai rosti niciodată cuvinte pe care le rosteşti în faţa mea şi-a altora, cărora ne-arăţi o faţă a ta fără supraveghere. Lor nu le-ai spune pentru nimic în lume „na pufuleţii ăştia şi inima mea”, cum îi spui lui Ionică Wagner. De ei trei, de tata, de Mihai, de doctorul Murgu, aş zice că-ţi pasă major, lor le-arăţi o Sânziana expurgată de multe laicisme. Dintr-o altă categorie cu care te porţi supravegheat, fac parte Staicu şi Kölönte. De ei n-aş zice că-ţi pasă major. Cu ei te porţi supravegheat în sensul unei durităţi exterioare care n-are nimic de-a face cu duritatea ta reală. Duritatea reală ţi se trage dintr-o judecată dreaptă şi rece. Cu Staicu şi cu Kölönte foloseşti duritatea asta ca pe-o armă defensivă.

  — Defensivă?!

  — Cu ea te aperi de atacurile lor.

  — Atacuri?

  — Sânziana, toată clinica ştie că Staicu era turbat după tine. Staicu e un om de acţiune, nu e un visător ca…

  — Ca cine? îl întrebă tot curioasă şi tot fără entuziasm, fiind sigură de răspuns.

  — Chiar vrei să-ţi spun?! Ca Murgu. Iartă-mă, dar tu l'as voulu, Georges Dandin. Cu Staicu nu puteai să adopţi tactica struţului, fiindcă el e genul care-ţi scoate capul din nisip. E un tip impetuos.

  — Să ştii că e un om cu care te poţi înţelege; nu e tipul de agresor fizic, iar eu nu-s vreo sexy care să facă pe cineva s-o ia razna, de să nu se mai poată stăpâni.

  („Eşti cea mai cumsecade, cea mai cu principii şi mai la locul ei femeie din câte am văzut, dar eşti foarte sexy, prostănaco!”.)

  — Sânziana, tu confunzi o calitate cu „aplicarea” ei practică sau cu profitul pe care-l poate aduce. O femeie sexy – şi nu e nimic rău în asta – este acea femeie care inspiră dorinţă, cu sau fără voia ei, unor categorii foarte largi şi foarte variate de bărbaţi, de la vlădică până la opincă. Tu eşti prea deşteaptă, prea raţională, prea puţin interesată de amor ca fenomen în sine pentru a lua în seamă ce inspiri bărbaţilor care nu te interesează. Atracţia spre tine a celor care te interesează e complicată şi de elementul psihic, de-asta e derutantă. Cred că tu-ţi atribui toată puterea de seducţie inteligenţei tale remarcabile neglijând feminitatea fizică din tine. Îţi spui, probabil, „mă place X fiindcă sunt spirituală, fiindcă am farmec uman etc.”. Am dreptate?

  — Eu nu-mi spun niciodată „mă place X”, prefer să-mi spun „îi plac lui X”. Tranzitivitatea asta prea directă nu-mi place.

  — Asta e deosebirea esenţială dintre tine, Irina şi Adela. Ele trag tot ce pot din tranzitivitatea directă pe care tu n-o socoteşti de demnitatea ta.

  — Să ne-ntoarcem de unde-am pornit: dacă poţi, împacă-te cu Irina.

  — Nu pot.

  — Nu te-mpăca.

  — Însoară-te… Nu te-nsura”. Să ne-ntoarcem la concesii, vrei?

  — Să ne-ntoarcem.

  — Recunosc: nici Irina şi nici Adela nu sunt idealul meu uman de femeie şi nici măcar idealul meu feminin. Ai dreptate când spui că spre ele m-a minat orizontalitatea. Plăcându-mi mai întâi fizic, am ajuns să le iubesc, să vibrez cu toată fiinţa pentru ele. Spiritul meu de disociere nu funcţionează atât de bine ca al tău. Deşi o concesie pe care n-ai ascuns-o nimănui pot cita şi eu din viaţa ta: pe Emil Giurăscu, despre care n-ai să-mi spui că este idealul tău uman; masculin poate – că tipul e foarte bine, şi fizic şi intelectual.

  — Tudore, există, fără doar şi poate, o mistică a spiritului şi o mistică a sexului. Emil Giurăscu n-a reprezentat pentru mine niciuna, nici alta. Legătura mea cu Emil Giurăscu reprezintă o concesie făcută faţă de mine, nu faţă de el. Am acceptat o legătură cu un om pe care nu-l iubeam. Ai să-mi spui că rezultatul e acelaşi ca în cazul tău cu Irina şi cu Adela. Nu e. Ţie ele ţi-au plăcut fizic şi-ai ajuns să le iubeşti. Eu pe Emil Giurăscu nu l-am iubit nici o clipă. Nu i-am făcut nici o concesie. Nu e frumos din partea mea că ţi-am spus acest lucru, dar nu-mi place să-ţi faci o idee greşită despre mine. Eu nu pot iubi pe cineva fără să-l admir, iar Emil nu face parte dintre puţinele mele admiraţii.

  — Pe Staicu îl admiri şi totuşi nu mi s-a părut că-l iubeşti.

  — Între mine şi Staicu a intervenit ceva de natură umană care m-a-ndepărtat de el în