convocaţi de dimineaţă. Picaţi „de pe teren” şi aflând cu surprindere c-au fost chemaţi, se interesau despre ce putea fi vorba. Şeful nu voi să primească pe nimeni, dădu instrucţiuni să li se taie ziua – orele lipsite – să li se scadă din salariu. La a doua abatere urma a li se desface contractul de muncă.

„Aşa sunt toţi la-nceput, fac pe zmeii”, se pronunţă unul, care văzuse mulţi şefi şi avea o filosofie a sa în privinţa aceasta. Îi spuse secretarei că, în ceea ce-l priveşte, fusese cu duba să ridice materialul de propagandă de la o tipografie şi să facă bine să nu-l considere absent nemotivat, să-l taie de pe lista nemotivaţilor.

Secretara fusese schimbată. În locul celei vechi, din toate punctele de vedere, se afla acum una nouă şi drăgălaşă, cea care voia să se prezinte la concursul de frumuseţe. Val i-o recomandase lui Şandru, şi acesta, la o primă vedere, fu de acord, urmând ca Nuţi să facă un fel de stagiu deocamdată, spre a se familiariza cu problemele şi spre a-şi putea da seama directorul dacă fata corespunde.

— Ştie limbi străine? îl întrebase el pe Val.

— Altdeutschsprache, paleoslava şi greaca veche. Baza, cum s-ar zice, baza. Restul, limbile moderne, vin de la sine, le scoţi din mers, de-un cot, în procesul progresului.

Deci Nuţi, care se ştia în rodaj, se purta cu solicitatorii cât se poate de rece şi distant, respecta întocmai instrucţiunile superiorului, care-i spusese că la o fată frumoasă rage şi-un măgar. Să nu se pomenească în anticameră cu tot felul de chiulăi din fabrică, veniţi chipurile cu probleme la director, în fond s-o ţină pe ea de vorbă, ori s-o descoasă. Tot ce se petrece aici e strict secret – o instruise el –, cine mă caută pe mine la telefon, cine vine şi cine pleacă, la ce şedinţe sunt chemat, toate astea rămân între noi, eşti mormânt.

Nuţi îi spuse celui cu duba că directorul nu-l poate primi şi că, oricum, îl va trece pe lista de absenţi, urmând ca el, după aceea, să facă o contestaţie scrisă. Nuţi se miră şi ea de noua funcţie primită şi de faptul că acum parcă toată lumea o privea cu alţi ochi, chiar şi femeile începuseră s-o complimenteze.

Şandru discută cu colectivul în prezenţa lui Val, care se instalase într-un fotoliu şi urmărea distrat scena. Cei prezenţi apreciau orice propunere a directorului, cât de neînsemnată şi banală, ca pe o nouă descoperire în materie de logică şi inteligenţă, totul li se părea binevenit, era şi timpul să se ia o astfel de măsură, şi se mirau cum lor înşile nu le dăduse prin cap mai înainte să facă nişte sondaje, să vadă în ce măsură oamenii îşi respectă contractul încheiat cu fabrica. „Numai că nu-şi dau cu pumnii-n cap de ciudă”, rânji Val, în sinea sa, răsturnat în fotoliu fără niciun fel de jenă, ca şi când el ar fi fost cel mai mare acolo. Şi atitudinea celorlalţi faţa de el se schimbase parcă, era consultat cu toată seriozitatea şi cu creionul în mână în privinţa secţiei de păpuşi. E singurul cu influenţă asupra directorului – se gândeau ceilalţi –, şi căutau să-l atragă de partea lor. Ce fel de neveste or fi având ăştia? se-ntrebă Val, or fi ducând toţi banii acasă, ce fel de căsnicie or fi având? Era, desigur, foarte cinic din parte-i să gândească astfel.

— Nu s-a aprobat memoriul nostru în ceea ce priveşte secţia jucării! spuse plângăreţ directorul adjunct. Voia să i se vadă participarea la necaz. Adică un minister a fost de acord, dar a fost contra celălalt minister, iar al treilea minister a spus că nici vorbă de-aşa ceva. Argumentele sunt că trebuie pusă baza şi pe educaţia oamenilor, a conştiinţei noi. Ori asta, educaţia serioasă şi sistematică, se începe încă de când oamenii sunt mici, sunt…

— … în faşă, şi chiar mai înainte, interveni „artistul”.

— Da… încă din faşă, repetă şeful de producţie.

Val nu ştia despre ce fel de memoriu era vorba, şi Şandru, necăjit că adjuncţii lui n-au niciun fel de fler, ce trebuie şi ce nu trebuie să spună în faţa „străinilor”, simţi nevoia să-i încunoştiinţeze că intenţiona să desfiinţeze secţia de jucării. Deocamdată nu s-a aprobat, dar vom face o revenire, cu noi argumente. Ce părere ai, ca unul care e în problemă?

Val stătu o clipă pe gânduri.

— Ducă-se! dădu el dezlegarea pe loc. Să se desfiinţeze. Păpuşile noastre nu-s bune nici pentru sugari, că sunt prea savante, prea urmăresc o „problematică” complexă, şi nici pentru oamenii mari, fiind lipsite de orice haz. Şi le povesti o glumă despre unul din America sau nu ştiu de unde, care lucra la o fabrică de jucării, şi voind să facă un mic cadou puştiului său sustrăsese zilnic, azi o şaibă, mâine un şurubel, cum se întâmplă pretutindeni. Când trecuse la montarea păpuşii acasă, în bucătărie, observase că oricum ar fi sucit-o, oricum ar fi dres-o îi ieşea… tot mitralieră.

Toată lumea se amuză copios.

— La noi, aici, e taman invers… spuse Şandru. Numim întreprinderea de… cauciuc şi facem jucărele.

— Nişte mămăligi! se confesa Şandru lui Val, după ce expedie colaboratorii, iar aceştia, care abia aşteptau momentul să piară din faţa lui; pentru a nu-i mai pune la fel de fel de treburi, a nu le mai inventa corvezi, se făcură nevăzuţi în doi timpi şi trei mişcări, plecând „să intre în probleme”.

Ai văzut dumneata cum le umblă mintea?… Parcă au cap de câlţi… „Tu în cap nu ai grăunţe, numai pleavă şi puzderii” – spuse Şandru un vers, pe care îl prinsese şi el din zbor de la o colaboratoare, şi-l trântea ori de câte ori voia să dea probe de cultură generală. vom scutura noi însă această pleavă… o vom face puzderii!

— Să dea Dumnezeu! Val se ridică şi plecă, făcând un semn ambiguu, ce putea însemna că nu pleacă de tot, mai revine în birou, ori că s-a săturat să pălăvrăgească şi merge să lucreze. Şandru ieşi însă după el şi-l chemă înapoi. Nu apucaseră să vorbească în ziua aceea nimic despre Olga, despre „subect”. Lui i se