Critias fime după cărţi online gratis pdf 📖

CRITIAS

[sau Despre Atlantida]

TIMAIOS CRITIAS SOCRATE HERMOCRATE

[106a]TIMAIOS Cu câtă bucurie, Socrate, de parcă m-aş odihni după un drum anevoios, mă despart acum de lunga cale a vorbirii mele, pe care am dus-o însă îndeajuns de bine până la capăt. Mă rog zeului — care s-a născut, e drept, de mult, dar care s-a mai născut acum o dată prin vorbele noastre — să ne dea nouă, din toate câte le-am rostit, mântuire pentru cele [106b]spuse după măsură, şi pedeapsa cuvenită pentru cele fără vrerea noastră disonante. Iar pedeapsa cea dreaptă, pentru cel care cântă fals, este aceea care îl face să cânte armonios. Astfel, pentru a nu greşi vorbind mai departe despre naşterea zeilor{1}, îl rugăm pe zeu să ne dea leacul cel mai desăvârşit şi mai bun dintre toate leacurile, şi anume cunoaşterea. Şi acum, după ce ne-am rugat, să-i dăm cuvântul lui Critias, aşa cum ne-am înţeles.

CRITIAS Bine, Timaios, primesc. Dar, aşa cum şi tu ai cerut la început îngăduinţă, ca unul ce urma [106c]să vorbească despre un subiect mare, la fel voi face şi eu; mai ales că, având în vedere ce am de gând să spun, mă socotesc îndreptăţit să am parte de o îngăduinţă şi mai mare. Ştiu bine că cererea mea e [107a]trufaşă şi nu tocmai plină de cuviinţă; şi totuşi trebuie să o fac. Că cele rostite de tine, Timaios, n-au fost bine spuse, cine, fiind în toate minţile, ar îndrăzni să susţină? Dar că cele ce urmează, ca unele ce sunt mai anevoioase, au nevoie de mai multă îngăduinţă — iată un lucru pe care trebuie să încercăm să-l demonstrăm cumva. Căci, Timaios, este mai uşor să pari a vorbi mulţumitor despre zei în faţa muritorilor decât despre muritori în faţa noastră, care suntem muritori. Într-adevăr, [107b]lipsa de experienţă şi extrema ignoranţă a ascultătorilor cu privire la unele lucruri fac ca celui care urmează să vorbească despre acestea să-i fie foarte uşor. Cât priveşte zeii, ştim prea bine cum stăm. Dar, ca să fie mai clar ce vreau să spun, luaţi aminte la următorul lucru: ceea ce noi toţi rostim, trebuie să fie, cumva, o copie sau o imagine. Să luăm în considerare producerea de către pictor a unor imagini înfăţişând trupuri — [107c]fie divine, fie umane — şi să vedem în ce măsură ele sunt uşor sau greu de făcut, astfel încât aceste copii să pară, pentru cei care le privesc, suficient de fidele. Dacă este vorba de pământ, de munţi, de râuri, de păduri, de cer şi de toate câte sunt şi se mişcă împrejurul lui, atunci când cineva e în stare să le copieze şi să realizeze o asemănare cât de mică, suntem îndată satisfăcuţi. În plus, din cauză că nu ştim nimic precis despre toate acestea, nici nu cercetăm cu atenţie [107d]picăturile, nici nu ne dăm seama de greşelile lor; ne mulţumim doar cu o aparenţă obscură şi înşelătoare.

Când însă cineva se apucă să facă o copie a trupurilor noastre, ne dăm seama exact de neajunsurile ei, de vreme ce privim ceva care ne-a fost mereu familiar, devenind astfel nişte judecători aspri pentru cel care nu redă, în întregul lor, toate asemănările. Acelaşi lucru trebuie să-l ştim şi cu privire la discursurile noastre. În cazul celor cereşti şi divine, ne pot mulţumi chiar şi expunerile care nu le seamănă decât foarte puţin. În schimb, în cazul celor muritoare şi omeneşti, pe acestea le cercetăm extrem de riguros. Aşadar, dacă, în acest discurs improvizat pe care [107e]am să vi-l ţin acum, nu voi fi în stare să redau tot ceea ce se cuvine, va trebui să mă iertaţi. Căci trebuie să vă gândiţi că nu este deloc uşor, ci, dimpotrivă, greu, să dai o imagine a celor muritoare care să corespundă opiniei celor de faţă. Acestea au fost [108a]lucrurile pe care am vrut să vi le reamintesc, pentru a vă cere, cu privire la cele ce vi le voi spune, nu o îngăduinţă mai mică, ci dimpotrivă, una mai mare; iată, Socrate, rostul spuselor mele. Iar dacă generozitatea pe care v-o cer vi se pare îndreptăţită, atunci acordaţi-mi-o din plin.{2}

SOCRATE Şi de ce am şovăi, Critias, să ţi-o acordăm? Ba i-o vom acorda şi lui Hermocrate, cel de al treilea vorbitor. Căci, este clar că, puţin mai târziu, când va trebui să ia cuvântul, ne va cere, ca şi tine, acelaşi lucru. Să i-o acordăm de pe acum, ca el să poată face o altă introducere şi să nu trebuiască să [108b]o repete pe a ta, Critias; şi ca, atunci când îi va veni rândul să vorbească, să o facă încredinţat că a obţinut îngăduinţa noastră. Am să te previn însă, iubite Critias, cu privire la dispoziţia in care se află publicul tău. Poetul care a vorbit înaintea ta a obţinut un atât de mare succes încât — dacă-ţi doreşti să fii pe măsura acestuia — va trebui să-ţi acordăm o îngăduinţă fără margini.

HERMOCRATE Acest avertisment, Socrate, îl priveşte nu numai pe Critias, ci şi pe mine. Căci până [108c]acum, Critias, niciodată bărbaţii lipsiţi de curaj nu au putut ridica trofeul. Aşa că va trebui să vorbeşti cu mult curaj şi — după ce vei invoca Muzele şi pe Apolo — scoate-i din uitare pe