În ce priveşte însă firea vrăjmaşilor lor, precum şi originea ei, dacă memoria nu mă înşeală cu privire la acele lucruri auzite pe când nu eram decât un copil, iată ce am să vă spun acum, pentru a împărţi, ca între prieteni, ceea ce ştiu.

[113a]Totuşi, înainte de a începe, trebuie să vă desluşesc ceva, pentru a nu vă mira atunci când mă veţi auzi, nu o dată, dând nume greceşti barbarilor. Căci uitaţi care este cauza. Solon, având de gând să se folosească de această poveste în poemele sale, a căutat să afle înţelesul acelor nume; şi, astfel, a descoperit că egiptenii, primii care au scris această poveste, le traduseseră în propria lor limbă. Solon a luat atunci toate aceste nume, le-a găsit înţelesul şi le-a tradus la rândul lut, [113b]în scrierile sale, în limba noastră: Aceste scrieri au aparţinut bunicului, meu şi acum îmi aparţin mie; iar eu le-am învăţat de mic copil pe de rost. Aşa că, atunci când veţi auzi nume asemănătoare cu cele de aici, să nu vă miraţi, căci acum ştiţi care este cauza. Şi iată cum începe această lungă poveste.

Aşa cum am spus şi mai înainte, când am vorbit de acea tragere la sorţi făcută de zei, întregul pământ a fost împărţit în loturi, mai mari sau mici, iar fiecare zeu, pe lotul care i-a revenit, şi-a orânduit propriile temple şi sacrificii. Astfel, pentru că sorţii i-au [113c]hărăzit lui Poseidon insula Atlantidei, acesta i-a aşezat pe copiii ce îi avea de la o femeie muritoare într-un loc din insulă, loc pe care am să vi-l descriu acum. În partea dinspre mare era o câmpie ce se întindea până către inima întregii insule, câmpie despre care se spunea că era cea mai frumoasă dintre toate şi îndeajuns de roditoare. În apropiere, cam la o distanţă de 50 de stadii{4} de mijlocul ei, era un munte, nici prea mare, nici prea înalt. Pe muntele acela locuia un bărbat care era unul dintre cei născuţi acolo, la început, din pământ. [113d]El se numea Euenor şi trăia împreună cu o femeie pe nume Leucippe; iar singurul lor copil, o fată, se numea Cleito. Ea era deja la vârsta măritişului când mama şi tatăl ei au murit. Poseidon a dorit-o şi s-a unit cu ea. Pe colina pe care locuia Cleito zeul a construit, de jur-împrejur, fortificaţii, înălţând diguri de pământ şi săpând canale pe care apoi le-a umplut cu apă din mare, alternându-le pe cele mici cu cele mari. El a făcut două diguri şi trei canale, toate circulare, şi le-a dispus, pornind din mijlocul insulei, la o distanţă egală unele faţă de altele. Astfel, locul apărat devenise inaccesibil oamenilor, căci pe atunci nu existau nici un [113e]fel de ambarcaţiuni, iar navigaţia nu era încă cunoscută. Poseidon însuşi a înfrumuseţat mijlocul insulei, cu firescul cu care numai un zeu o poate face; apoi a slobozit din adâncul pământului două izvoare, unul cald şi altul rece, şi a umplut pământul cu roade bogate şi de tot felul.

Acolo a zămislit de cinci ori câte doi băieţi gemeni; şi, după ce i-a crescut, a împărţit întreaga insulă a Atlantidei în zece părţi. Primului născut dintre cei [114a]mai în vârstă gemeni i-a dat casa mamei lor dimpreună cu pământurile dimprejur, care erau cele mai întinse şi mai roditoare. Pe el l-a făcut rege peste toţi ceilalţi fraţi, iar pe aceştia i-a făcut să cârmuiască peste un mare. număr de oameni, fiecăruia dându-i în stăpânire şi un ţinut întins. Apoi le-a dat tuturor câte un nume. Cel mai în vârstă, regele, a primit acel nume din care provin atât denumirea întregii insule, cât şi cea a mării pe care o numim Atlantică, căci primul rege de atunci a fost Atlas. Fratele său geamăn, născut după [114b]el — căruia i-a fost dată în stăpânire extremitatea insulei din partea dinspre Coloanele lui Heracles, în faţa ţinutului numit azi, după acea parte a insulei, Gadira — a primit numele de Eumelos — în greacă, Gadiros — în limba de acolo; şi astfel, numele lui a devenit numele acelui ţinut. Dintre gemenii născuţi după primii doi, pe unul l-a numit Ampheres şi pe celălalt Euaimon. Dintre cei din a treia generaţie de gemeni, [114c]primul născut a fost numit Mneseas, iar al doilea Autochthonos: dintre cei din a patra generaţie, primul s-a numit Elasippos, iar al doilea Mestor. Primul din a cincea generaţie s-a numit Azaes, iar al doilea Diaprepes{5}. Toţi aceştia şi urmaşii lor au trăit, timp de mai multe generaţii, în acea ţară. Ei stăpâneau multe alte insule ale acelei mări şi — aşa cum am spus [114d]şi mai înainte — o parte din ţinuturile de dincoace de Coloanele lui Heracles, până către Egipt şi Tyrrhenia. Şi iată cum din Atlas s-a născut un alt neam, numeros şi nobil; cel mai în vârstă era întotdeauna rege şi lui îi urma cel mai în vârstă dintre vlăstarele sale, astfel încât puterea regală s-a păstrat de-a lungul mai multor generaţii.

Urmaşii lui Atlas au strâns atâtea bogăţii încât, până acum, nici o altă dinastie de regi nu s-ar putea măsura cu ei, şi nici nu cred să o poată face vreuna de acum încolo. Ei dispuneau de tot ce se înfăptuia în cetate şi în restul ţării. Multe bogăţii le veneau însă din afara [114e]ţării, datorită întinsei lor stăpâniri; dar, cea mai mare parte a celor necesare vieţii proveneau din insulă. În primul rând metalele, dure şi maleabile, care se extrăgeau din mine, mai ales acela cunoscut nouă doar prin numele lui — dar care pe atunci exista cu adevărat — şi anume oricalcul; pe acesta îl extrăgeau din pământ în multe locuri din insulă, el fiind, după aur, cel mai preţios metal din acele vremuri.