fi fost o subapreciere evidentă. Faţa sa avea o culoare nesănătoasă, palidă ca de cenuşă, obrajii săi, care înainte arătaseră atât de sănătoşi şi de plini, atârnau fără viaţă în jos şi chiar şi părul său părea că vrea să devină dintr-odată gri.

— Dar, rosti el cu greutate, această mănăstire a fost construită doar cu şase sute de ani în urmă. Nu poate să fie adevărat.

— Înainte, camera video a fost ascunsă în alt loc şi a ajuns atunci în posesia franciscanilor, afirmă Stephen cu convingere ceva ce el însuşi nu cunoştea prea exact, ci doar bănuia. Indică cu mâinile dimensiunile aproximative ale obiectului. Ar trebui să fie un obiect dreptunghiular, cam atât de mare. Probabil este înfăşurat în ceva sau închis într-un cufăr.

Bătrânul privi nedumerit.

— Unde ar trebui să fie acest obiect? Este destul de uşor de observat că aici nu se află nimic asemănător.

Stephen schimbă o privire cu Yehoshuah.

— La început, am crezut că acesta cameră - oglinda deci - ar fi venerată aici ca o relicvă. Dar s-ar putea ca ea să fi fost ascunsă şi să nu ştiţi nimic despre ea.

— Aici nu este nimic, repetă călugărul şi arătă spre capelă. Vă rog, puteţi să vă uitaţi la altar.

Părea de parcă urma să fie răpus în orice clipă de un atac de slăbiciune.

Şi treptat îi apărură şi lui Stephen îndoielile că această cameră video s-ar afla acolo. Poate nu mai exista de mult. Asta era cel mai probabil. Sau se afla ca şi până atunci în Zidul Plângerii. Poate se lăsase prea uşor derutat de vorbele tatălui lui Yehoshuah? Nu-i convenise prea mult? Stătuse singur şi flămând în camera sa de hotel, aflase tocmai că cineva, pe care-l cunoştea, murise brusc şi neaşteptat... Fireşte că-şi făcuse griji din cauza scufundării. Treizeci de ani nu se găsise nimeni care să se încumete - asta ar putea da de gândit cuiva, care tocmai voia să încerce fiind şi scafandru începător. Nu a fost oare soluţia cea mai simplă, să creadă brusc cu tărie că această cameră video nici nu se afla la capătul acestui tunel ameninţător, ci ar fi păstrată în siguranţă într-o mănăstire însorită de pe un munte?

— Da, încuviinţă Stephen politicos. Mulţumesc. Am vrea să aruncăm o privire asupra altarului.

Călugărul se uită la ei cu privirea sa rătăcitoare, apoi încuviinţă din cap şi se depărtă. Îi lăsă singuri şi se duse la fraţii săi de credinţă, care se adunaseră în faţa osuarului ca o turmă speriată.

— Nu trebuia să venim aici, spuse Stephen apăsat de griji. Simpla noastră prezenţa îi împinge spre nenorocire. Kaun o să se năpustească asupra lor ca un vultur. Privi în jos prin mica deschizătură zidită a fântânii şi văzu apa strălucind cam la doi metri adâncime. Probabil cisterna. Acesta era răspunsul la cea mai remarcabilă enigmă a acestui loc: de unde aveau călugării apă suficientă.

Privirea lui Yehoshuah alunecă peste cele trei cruci de lângă capelă.

— Chiar şi un John Kaun nu poate face tot ce vrea.

— Nu sunt prea sigur de asta, avertiză sora sa. Arătă cu capul osuarul. Crezi că pentru vreunul de acolo există un certificat de deces? Nimeni nu o să observe dacă oamenii săi mai adaugă nişte morţi.

— Mă sperii, murmură Yehoshuah.

— Bine, spuse Judith supărată. Bine.

Intrarea în capelă era ceva mai jos decât nivelul solului. Se ajungea la ea coborând nişte trepte grosolane. Camera de reculegere era goală şi complet nemobilată, fusese odată zugrăvită în alb, dar în decursul anilor tavanul boltit se acoperise de un strat gros de funingine neagră. Faptul că aceşti călugări nu foloseau focul nu era întru totul adevărat: pe altar ardea o mică flacără într-o lampă cu ulei, construită neîndemânatic. În mijloc atârna crucea, iar la stânga şi la dreapta se aflau flori, singurul ornament.

Studiară altarul, dar acesta era doar o bucată de stâncă cioplită dreptunghiular, peste care se afla o pânză subţire. Camera putea fi ascunsă în interior, da, dar la fel de bine putea fi în orice piatră a întregului zid al mănăstirii. Nu aveau nici o metodă pentru a stabili unde.

— Okay, spuse Stephen. Promit acum solemn că nu o să mai construiesc teorii fără nici o bază. Ar fi trebuit...

O bubuitură biciuitoare îi făcu să tresară. Liniştea de după aceea era ca un ţipăt. Trei perechi de ochi se priviră speriaţi.

— O, shit…!

Se năpustiră afară din capelă. Călugării se dădeau înapoi încet, ca hipnotizaţi, de la poarta mănăstirii, cu privirile aţintite asupra acesteia. O altă bubuitură sfâşie liniştea mănăstirii ca o lovitură îngrozitoare de topor şi aşchii de lemn săriră în spatele uşii alcătuite din scânduri groase. Stephen simţi un val de frică şi furie cuprinzându-i fiinţa. Asta întrecea cele mai rele aşteptări ale sale.

— Ăştia îşi croiesc drum cu arma în mână! exclamă el. Nici nu se mai obosesc să vorbească.

Un foc continuu se porni, un cor de arme diferite, care aveau la unison drept ţintă uşa mănăstirii. Lemnul vechi, uscat în eterna căldură a deşertului se găuri, aruncând aşchii şi praf, opunea o rezistenţă uimitoare, dar momentul în care avea să se rupă în bucăţi şi să cadă spre interior era previzibil.

— Fratele Gregor a dispărut, constată Judith. Stephen se uită în jur. Într-adevăr, călugărul nu mai era printre fraţii care se ghemuiseră speriaţi în spatele zidului dormitoarelor. Într-un moment de panică, socoti că fusese lovit de un glonţ răzleţ, că se afla mort într-unui dintre răsaduri, dar nu, acolo nu era decât pământ cenuşiu răscolit. Aparent, călugărul se ascunsese.

Nu putea să mai dureze mult. Un glonţ distruse din spate ancorarea inelului de fier, care fusese amplasat la mijlocul uşii şi aruncă bucata ferecată în armătură de-a curmezişul în grădină. Printre împuşcături răzbăteau strigăte singulare, ordine probabil. Se pregăteau de asediu.

Apoi, aproape fără trecere, încetară toate împuşcăturile.

Stephen îşi ţinu respiraţia, aşteptă nenorocirea care, fără nici o îndoială va veni. Poate o dinamitare a uşii. În locul acesteia, în liniştea nemijlocită, care era aproape apăsătoare după atâta vacarm, se auzi clar un zgomot, care, după cum îşi amintea acum, devenise cu timpul tot mai puternic, un uruit ameninţător şi grav, un sunet produs de maşinării ce devenea din ce în