— Cunosc asta, murmură Judith plină de presentimente rele. Cunosc sunetul ăsta.

Şi apoi era brusc acolo, asurzitor de tare şi trei umbre, mari şi întunecate bubuiau despicând cerul peste capetele lor, astfel încât se aplecară involuntar. De jur împrejur se ridica praful, frunzele şi crengile se zbăteau în aer.

Erau trei elicoptere militare zburând în formaţie.

34

MĂNĂSTIRI. Mănăstirile de pe Muntele Nebo au fost dezgropate de S.J. Sallen din însărcinarea lui Studium Biblicum Franciscanum. Primii călugări au trăit în secolul al V-lea d.Hr. În văile din jurul muntelui, în timp ce marele complex mănăstiresc provine din secolele V-IX. În mod special trebuie menţionate o biserică cu mai multe mozaicuri suprapuse şi un grânar.

Avraham Ster,

Lexiconul arheologiei biblice

Stephen simţi cum îi căzu bărbia într-o uimire şocantă, dar nu putea să facă nimic împotriva acestui lucru. Ochii urmăreau ca hipnotizaţi cele trei elicoptere masive de culoare măsliniu-închis, care se ridicau din nou ca nişte păsări mari negre, târând după ele un nor cenuşiu, mirositor, de cherosen ars. Se angajară într-un arc larg, care fără îndoială ţintea spre mănăstire.

Brusc se simţi mic şi neputincios, ca un şoricel, care se uită în sus şi vede un tăvălug venind spre el.

Ce declanşase el oare? Elicopterele se despărţiră; deja se putea vedea cum se deschideau uşile laterale şi că bărbaţi în uniformă aşteptau în spatele lor pentru a-şi începe acţiunea.

Îşi desprinse privirea încercând să conceapă un gând clar. Oare erau oamenii lui Kaun? Sau asmuţise armata israeliană împotriva lor? Eventual îl aştepta undeva un procuror înrăit cu o listă lungă de acuzaţii, concepută de avocaţii lui Kaun.

Şi călugării, tupilaţi în ascunzătorile lor, ridicaseră feţele în sus spre acest spectacol de pe cer, ca nişte flori care se întind spre soare. Toţi, în afară de unul care se tot uita spre osuar, ca şi cum îi era frică să nu ajungă el însuşi în curând acolo.

— Asta-i armata. S-a zis cu noi, spuse Judith, dar el mai mult intui ce spunea ea decât să o audă, căci vorbea ca pentru sine însăşi, iar elicopterele începeau să coboare spre terenul din faţa mănăstirii.

În curând nu-şi vor mai înţelege nici propriile monologuri. Da, fără îndoială s-a zis cu ei. Privirea lui Stephen se roti în jur. Oare va mai revedea vreodată acest loc? Eventual va petrece săptămânile sau lunile următoare în celula unei închisori. Desigur că tatăl lui nu va renunţa să-l apere, dar pentru asta va trebui să vină aici, va lua legătura cu unul dintre avocaţii săi israelieni şi totul va costa sume fabuloase, eventual chiar toată averea sa, dacă va fi suficientă. Dar, gata, s-a zis cu ei. Oamenii care aşteptau în elicoptere - mici şi încă în aer, dar ale căror feţe puteau fi deja recunoscute ca nişte pete deschise la culoare -, aceşti oameni făceau parte dintr-o armată care învinsese zdrobitor puterea înzecită a invadatorilor arabi de mai multe ori. Împotriva acestor oameni nu aveau nici cea mai mică şansă.

Unul dintre călugări se tot uita spre osuar. Nu, expresia feţei sale nu era una a fricii. Omului nu îi era teamă. Mai curând se gândea dacă să se adăpostească în osuar sau nu.

Stephen îşi ţinu respiraţia când în el se formă o bănuială îngrozitoare.

— Judith! ţipă el în zgomotul şuierător al paletelor elicopterelor în coborâre. Yehoshuah!

Nu aveau decât această unică şansă. Şi de fapt nu riscau nimic, deoarece jocul lor oricum se terminase.

— Ce este? răspunse Judith ţipând.

— Cred că ştiu unde a dispărut Gregor! urlă Stephen în urechea ei.

— Ce?

— Ea scutură capul, arătă spre urechi. Era prea mult zgomot. Nu înţeleg nici un cuvânt.

O apucă de mână şi o trase după el.

— Haideţi! ţipă el, gesticulând de zor.

Ei îl urmară când se furişă spre osuar, Judith ezitând, Yehoshuah încurcat. Dar îl urmară. Când trase de zăvorul de la uşă, acesta tremura în mâna lui de la zgomotul infernal. Judith pricepu ce avea de gând şi se dădu înapoi.

— Haide! ţipă el încă odată, o apucă de mână şi o trase după el.

Apoi îl luă şi pe Yehoshuah în interiorul osuarului şi închise uşa. Dintr-odată se făcu întuneric, dar zgomotul era tot mai asurzitor.

Stephen scoase mica lanterna tubulară şi o aprinse, lăsând pata de lumină să se plimbe pe rafturile cu conţinutul lor înfricoşător. Acum trebuia să găsească repede ceea ce căuta, al naibii de repede...

— Ce ai de gând? îi ţipă Yehoshuah în ureche.

După privire nu reuşea pe de-a-ntregul să vadă în oasele din jur pure rămăşiţe arheologice.

Stephen dădu din cap în sens negativ. Acum era prea greu să explice. Băgă mâna în rafturi, pipăi sub pereţii de lemn, tatona atent adânciturile şi găurile din lemn. Cum ar fi gândit să instaleze o astfel de construcţie dacă ar fi planificat-o şi realizat-o în secolul al XIV-lea?

În secolul al XIV-lea.

Era mult de atunci.

Urme de tocire! Căzu în genunchi, căută cu nasul la distanţă mică peste podeaua de scânduri, ca un apucat, luminând centimetru de centimetru cu lanterna, oblic dintr-o parte, pentru ca toate zgârieturile şi urmele de târşâire să arunce umbre lungi. Iar de afară duduiau rotoarele elicopterele ca şi cum ar fi sfârşitul lumii.

— Aici! ţipă el, dar nici el însuşi nu se auzi. Îi puse lanterna în mână lui Yehoshuah, care, tot neînţelegând, o apucă. Raftul din partea din faţă a încăperii avea adâncituri circulare în lemnul podelei. Undeva trebuia să existe un zăvor, un zăvor simplu, pe care îl puteau folosi şi mâinile pline de gută ale unui călugăr bătrân...

Trebuia doar să nu-ţi fie teamă să bagi mâna în mijlocul grămezii de oscioare reci, înfricoşător de netede ale degetelor. Stephen pipăi printre ele şi găsi un mâner, de care se putea trage şi raftul se deschise ca uşa unui dulap.

În acelaşi moment bubuitul zguduitor al elicopterelor se diminua. Cei trei se uitară unul la celălalt alarmaţi.

— Au aterizat în faţa mănăstirii, strigă Judith. Acum amortizează viteza de rotaţie a rotoarelor pentru a fi gata de start. Puteau fi auzite din nou. Zgomotul era tot atât de tare ca într-un concert rock, dar în comparaţie cu ce fusese înainte părea de-a dreptul