În spatele raftului o scară din stâncă ducea spre un hău negru, impenetrabil. Stephen îi luă lui Yehoshuah lanterna iar din mână şi merse înainte. Indiferent ce se întâmpla afară, nu aveau în nici un caz timp de pierdut.

— Când l-am văzut pe unul dintre călugări uitându-se în direcţia osuarului, mi-a venit ideea, explică Stephen. Judith mergea în urma lui, iar Yehoshuah trăgea sus raftul la loc. Se auzi cum mecanismul făcu clic şi acum era aproape linişte. Tot ce se mai auzi era un huruit şi murmur neclar, dar şi aceste zgomote deveneau cu fiecare pas mai estompate. Această mănăstire fusese construită de oameni care timp de treizeci de ani săpaseră o galerie de şapte sute cincizeci de metri prin stâncă. Pur şi simplu trebuia să existe o construcţie subterană - construcţii subterane secrete. Şi unde ar fi putut ascunde mai bine intrarea decât într-un osuar?

— Crezi că ne putem ascunde aici jos până se limpezeşte aerul din nou sus? întrebă Yehoshuah.

Stephen scutură din cap.

— Nu. Cred că fratele Gregor trebuie să fie pe undeva pe aici jos şi tare aş vrea să ştiu ce face.

Scara se termină curând dând într-un culoar catacombic, care ducea în două direcţii. Stephen se opri, aşteptă până ce Judith şi Yehoshuah veniră lângă el, le făcu semn să stea liniştiţi şi stinse pentru o clipă lanterna.

Din dreapta se auzea un zgomot sinistru, răsunător, ca şi cum picura apă într-o peşteră imensă. Stephen simţi cum îi bătea inima.

— În dreapta, şopti el. Peste capetele lor se auzeau paşi, pământul se zguduia uşor. Ce Dumnezeu se întâmpla acolo sus? Stephen alungă gândul şi lumină drumul. Tunelul se lărgi, devenind o încăpere circulară. Mirosea a umezeală şi mucegai şi era neobişnuit de rece. Raza de lumină pipăia beţe şi roţi străvechi de lemn, lanţuri şi cârlige şi în mijlocul podelei o gaură abruptă în care ducea un lanţ şi care părea umplută de o negreală ceţoasă şi impenetrabilă.

— Atenţie, avertiză Judith, când se apropie Stephen de gaură, încercând să pătrundă negreala cu raza lanternei sale tubulare.

— Trebuie să fie o fântână, se miră Stephen.

Lumină imensa roată de pe suportul de deasupra şi încercă să estimeze cam cât de lung ar putea fi lanţul înfăşurat pe el. O fântână neînchipuit de adâncă, chiar în inima muntelui.

Pe partea opusă fusese dăltuită un fel de deschizătură în formă de pâlnie în pământ, care ducea printr-un tunel îngust, în spatele căruia susura încet o apă. Evident că aici se scotea apă şi se turna în cisterne, din care se aducea apa sus pentru a uda grădina şi a pregăti mâncarea.

Dar de unde venea această apă? Aici, în mijlocul deşertului?

— Sub Negev, spuse Yehoshuah ca şi cum i-ar fi ghicit gândurile, se află rezerve uriaşe de apă din vremea glaciară. Muntele trebuie să aibă un fel de acces natural la această apă, aceasta este singura explicaţie.

— Da, aprobă Stephen. Cu tot respectul nu cred că şi acest puţ a fost săpat tot de călugări. Chiar şi lor le-ar fi clar că vârful unui munte nu este locul cel mai indicat.

— Ia luminează aici. Yehoshuah îngenunche în apropierea ameţitoare de gaura neagră care se căsca şi tastă pământul cu degetele. Aici. O crăpătură. Probabil că străbate tot muntele. E foarte posibil să se fi format conducte de refulare care au împins apa într-un rezervor la o înălţime tangibilă. Părea să fi uitat cu totul că erau fugăriţi şi urmăriţi. Fascinant. Ar trebui cercetat...

— Da, da, spuse Stephen nerăbdător. Lumină în jur. Nu exista decât această încăpere rotundă cu impresionanta fântână şi culoarul pe care veniseră era singurul acces, în cazul în care fratele Gregor se afla cu adevărat pe undeva ascuns, asta însemna că trebuia să fie în culoarul care ducea de la scară spre stânga. Auzeau zgomote din lumea de deasupra, în timp ce făceau drumul înapoi. Paşi rapizi, duduituri - ca şi cum s-ar lupta cineva. Dar ar fi fost bătrânii călugări în stare, şi de ar fi vrut, să lupte împotriva cuiva?

Trecură de scară şi pătrunseră în culoarul celălalt. La un moment dat, galeria cotea şi devenea uşor înclinată. Zgomotele dispărură din nou şi-i cuprinse o linişte apăsătoare. Părea să coboare în poala pământului, într-un Hades rece, tăcut, creat de mâna omului.

Stephen se opri brusc, făcu „pst” când Judith se lovi de el venind din spate, începând o înjurătură, şi stinse lanterna. Îşi opri respiraţia când întunericul din jur deveni compact.

Yehoshuah inhala aerul cu zgomot, aproape speriat. Dar întunericul nu era compact. Din faţă, de la o distanţă oarecare, mai mult o bănuială decât o percepţie reală, puteai recunoaşte o lumină abia perceptibilă.

În întunericul cu nuanţe sidefii, Stephen înţelese brusc ce sentiment apăruse în sinea lui de când coborâseră scările. Un sentiment care părea să pătrundă ca o durere uşoară, prelungită între pleură şi coşul pieptului şi care devenea tot mai puternică cu cât înainta: pur şi simplu teamă. O teamă care voia să-l facă să se oprească şi să se întoarcă. O teamă care-i şoptea cu o voce neauzită că era complet inutil ceea ce făcea aici, că tot atât de bine putea să meargă sus şi să se lase arestat, că trebuia să o lase baltă, că doar făcuse tot ce stătuse în puterile lui şi nu avea ce să-şi reproşeze. Era cu totul inutil să meargă şi doar un pas mai departe.

Stephen expiră foarte încet şi la fel de încet inspiră. Fără zgomot. Ciudat - ceva se schimbase, se mutase în învălmăşeala perpetuă greu de descurcat dintre temeri, dorinţe, lăcomie şi dor, care îl impulsionau. Până de curând, când ajunseseră la piciorul muntelui cu mănăstirea, îl dominase şi-l propulsase o mare temere: Dacă trecea ceva cu vederea? Dacă făcea o greşeală? Dacă i-o lua John Kaun înainte? Dacă eventual nu va apuca să vadă camera video niciodată?

Acum teama avea deodată o altă înfăţişare. Se numea: Dacă găsea cu adevărat ceea ce căuta?

Pocni când Stephen aprinse lanterna din nou.

Fără să fi trebuit să schimbe vreun cuvânt, se străduiau acum să facă paşi cât mai neauziţi. Mai departe, un picior în faţa celuilalt, tot mai departe în