le poţi reda suflul vieţii. Ce-a fost a fost!... De Notaras şi de Kalamides ai reuşit să afli ceva? Şi unul şi celălalt ne-au făcut frumoase servicii!

– Notaras e teafăr, Înălţimea-ta, şi se află sub protecţia trupelor noastre. În schimb, am regretul să raportez Majestăţii-tale că Evghenis Kalamides şi-a găsit sfârşitul în primele ceasuri după intrarea armatelor noastre în oraş.

Gândul lui Mehmed fugi la Irina. Părea că toţi membrii familiei acesteia erau urmăriţi de un tragic destin.

Nu făcu nici un comentariu în legătură cu senatorul Kalamides.

– Notaras să fie reintegrat în toate drepturile lui! Mă voi folosi de acest om. Ce demnitari ai lui Constantinos au mai scăpat cu viaţă?

– Pavlidis, marele trezorier, Lucan Nichiforos, ministrul Marinei, Alexios Lascaris, preşedintele Senatului. S-ar putea să mai descopăr în marea de captivi şi alte personaje importante. Sunt informat, de pildă, că Georgios Sphrantzes, primul confident al lui Constantinos, s-ar afla în viaţă. Agenţii mei îl caută. De la acest om vom obţine informaţii de prima mână asupra ultimelor zile ale regimului imperial bizantin. Am reuşit să răscumpăr de la nişte spahii pe feciorul şi pe fiica lui Sphrantzes.

– Să-mi aduci aminte de ei, Mahmud! Am să mă ocup de soarta lor!

– Printre prizonierii noştri se află şi Imperialis, nepotul podesia-ului din Galata, Înălţimea-ta.

– În legătură cu acest Imperialis am să mai reflectez.

O pală de vânt aduse dinspre oraş trâmbe de fum şi un înţepător miros de ars. Mehmed se încruntă iarăşi.

– Luaţi măsuri urgente pentru stingerea incendiilor! Veţi folosi şi armata!... Acum ne întoarcem la cartierul general! Trimite înainte un curier! Ahmed Kuroni să mă aştepte în faţa cortului meu!

* * *

Sultanul se desprinse cu regret de corpul Irinei, în care sălăşluiau comori de senzualitate. Coborî din pat şi începu să se îmbrace fără ajutorul icoglanilor. În tot acest timp nu-şi luă privirile de pe chipul ei seducător. Voia parcă să şi-l întipărească pe veci în memorie. Şi ea îl privea. Mehmed crezu că desluşeşte în ochii ei o scânteie de iubire. Irina îi împărtăşea simţămintele? Până acum niciodată nu se întrebase ce emoţii, ce tristeţi sau ce bucurii încercau fiinţele cu care îşi

Împărţea capricios patul. Chemă pe superintendenta Haremului.

– Ia aminte, Kahia Kadin! Vreau să prezint Curţii pe principesa Irina! S-o înveşmântezi ca pe o împărăteasă! Cele mai preţioase giuvaeruri din tezaurul imperial să o împodobească! Frumuseţea ei să nu cunoască pereche! Când vei termina ceea ce ţi-am poruncit, marele eunuc negru o va conduce pe principesă până la mine! Mă va găsi în faţa cortului!

Mehmed aruncă o ultimă privire asupra Irinei, care-i surâse, apoi părăsi încăperea. Când ieşi afară, văzu mulţimea de ofiţeri şi de căpetenii civile şi religioase de toate rangurile care-l aşteptau, potrivit ordinelor sale. Se aflau acolo şi generalii de armată, şi vizirii, şi demnitarii Curţii, dar şi dervişii de rând. În fruntea tuturor stătea nemişcat Ahmed Kuroni. Cu un gest imperios, sultanul le stăvili ovaţiile. Nu dorea manifestări de respect şi de simpatie.

Se aşeză în faţa cortului şi îşi încrucişă braţele, pregătindu-se pentru o lungă aşteptare. Se scurse astfel aproape o jumătate de ceas, fără ca vreunul din cei prezenţi să fi îndrăznit a se clinti. „Ce gânduri are padişahul?” se întrebau cu toţii.

Apoi draperiile de la intrare fură date la o parte. Irina Kalamides apăru, escortată de Abdul Rahman, marele eunuc negru. Captiva greacă era ameţitor de frumoasă. Pietrele scumpe care o împodobeau păleau alături de strălucirea ochilor ei.

Mehmed îşi desfăcu braţele şi le lăsă să cadă de-a lungul corpului. Citi cu mânie admiraţia lubrică din ochii tuturor bărbaţilor.

Deodată îşi smulse iataganul din teacă şi, cu o fulgerătoare lovitură orizontală, reteză capul Irinei, făcându-l să se rostogolească în ţărână. Sângele ţâşnit din artere stropi pe generalii şi vizirii din primul rând. Mehmed se uită la trupul descăpăţânat care se zvârcolea la picioarele sale şi la lama curbă a iataganului de pe care se scurgeau rubine lichide.

– Aceasta este singura femeie care mi-a inspirat vreodată un sentiment de dragoste, declară cu voce puternică, aparent lipsită de emoţie. Am jertfit-o, fiindcă toate gândurile mele, toate simţurile mele trebuie puse numai în slujba ţării! De acum înainte prosperitatea imperiului şi a poporului turc va fi singura mea pasiune!

Întoarse privirile spre Ahmed Kuroni, care stătea impasibil, apoi reintră în cort. Sultanul se biruise pe sine însuşi!

* * *

Înainte de a da ochi cu padişahul, podesta-ul Angelo Lomellino îşi vârî mâna dreaptă sub haină şi îşi făcu discret semnul crucii. Demnitarii turci care aşteptau în anticameră spre a fi primiţi, la rândul lor, în audienţă erau atât de absorbiţi de propriile preocupări, încât nu-i observară gestul. Doi icoglani, ieşiţi parcă din pământ, îl încadrară pe podesta.

– Ce aveţi sub haină, efendi? îl întrebă inchizitorial unul dintre ei.

– Nimic, bâigui Lomellino.

– Vreo armă?

– M-au percheziţionat la intrare.

Icoglanii îşi plimbară expert mâinile de-a lungul corpului lui Lomellino, pipăind cu deosebire locurile unde ar fi putut să fie ascuns vreun pumnal. Nu găsiră nimic. Politicoşi, îşi cerură scuze.

– Acum puteţi intra la Înălţimea-sa Padişahul!

Alţi doi icoglani îl luară în primire, flancându-l şi sprijinindu-l de coate. Când pătrunseră în cabinetul de lucru al sultanului, acesta privea o hartă a Constantinopolelui, întinsă pe o masă lungă. Karagea-Paşa îi dădea unele explicaţii, în prezenţa câtorva generali, printre care prinţul Mahmud Anghelos.

– Incendiile au putut fi localizate în cartierele din centru, unde mai toate clădirile sunt construite din piatră sau din cărămidă. Cartierele Petrium, Exokinoion şi Devteron, în care se găsesc numeroase case din paiantă şi lemn, continuă să ardă. Dar şi în aceste zone sperăm să reducem focarele şi, în cele din urmă, să le lichidăm.

– În maximum douăzeci şi patru de ore doresc să nu mai existe incendii în Constantinopole! Răspunzi personal, Karagea, de executarea acestui ordin! rosti cu severitate sultanul, care-şi întoarse apoi faţa spre

Lomellino. Bine-ai venit, podesta-ule! Zaganos-Paşa mi-a raportat că printre genovezii tăi s-au manifestat unele nemulţumiri în ceea ce priveşte atitudinea unor marinari ai mei!

– Nişte simple neînţelegeri, înălţimea Ta, care se vor rezolva pe căi prieteneşti, declară împăciuitor Lomellino.

– Bine! O să mai revenim asupra acestei