stricată cu accent rusesc greoi, dar s-a întrebat imediat cum de scriseseră în franceză rabinii din ghetoul din Torino. I-am spus că în Piemont, la vremea aceea, toate persoanele alfabetizate vorbeau franţuzeşte, iar faptul l-a convins. M-am întrebat după aceea dacă rabinii mei din cimitir vorbeau ebraică sau idiş, însă din moment ce documentele erau în franceză nu prezenta niciun interes.

 

— Vezi, îi spuneam eu, de exemplu, pe fila asta se insistă asupra felului cum ar trebui răspândită gândirea lui Darwin, Marx şi Nietzsche, pentru a demoraliza neamurile. Şi ascultă asta: „Trebuie să ştergem conceptul de Dumnezeu din minţile creştinilor, înlocuindu-l cu calcule aritmetice şi nevoi materiale”.

Calculasem că matematicile displac tuturor. Amintindu-mi de cum se plângea Drumont împotriva presei obscene, crezusem că, cel puţin pentru gânditorii de bun-simţ, ideea difuzării de divertismente uşuratice şi insipide pentru masele largi avea să pară foarte bună pentru un complot. Ascult-o pe asta, îi ziceam lui Golovinski: „Pentru a împiedica poporul să descopere pe cont propriu o nouă linie oarecare de acţiune politică, îl vom menţine distrat cu diferite forme de divertisment: jocuri sportive, moduri de recreere, pasiuni de diferite tipuri, birturi, şi-l vom invita să se întreacă în competiţii artistice şi sportive... Vom încuraja iubirea luxului desfrânat şi vom mări salariile, dar asta nu-i va aduce beneficii muncitorului, pentru că în acelaşi timp vom creşte preţurile bunurilor celor mai necesare, sub pretextul proastelor rezultate ale muncilor agricole. Vom submina bazele producţiei, semănând germenii anarhiei printre muncitori şi încurajându-i la abuzul de alcool. Vom căuta să dirijăm opinia publică spre orice fel de teorie fantastică ce ar putea să pară progresistă sau liberală”.

— Bine, bine, zicea Golovinski. Dar e ceva care să meargă bine pentru studenţi, dincolo de treaba cu matematicile? În Rusia studenţii sunt importanţi, sunt minţi înfierbântate care trebuie ţinute sub control.

— Iată: „Când vom fi la putere, vom scoate din programele educative toate materiile care ar putea tulbura spiritul tinerilor şi-i vom aduce în starea de a fi nişte copii ascultători, care-şi vor iubi suveranul. În loc să-i punem să-i studieze pe clasici şi istoria antică, ce conţin mai multe exemple rele decât bune, îi vom face să studieze probleme ale viitorului. Din memoria oamenilor vom şterge amintirea secolelor trecute, care ar putea să fie neplăcută pentru noi. Printr-o educaţie metodică vom şti să eliminăm rămăşiţele acelei independenţe de gândire de care ne-am servit de mult timp pentru scopurile noastre... Pe cărţile cu mai puţin de trei sute de pagini vom pune o taxă dublă, iar aceste măsuri îi vor obliga pe scriitori să publice nişte opere atât de lungi, încât vor avea puţini cititori. Noi însă vom publica nişte opere ieftine pentru a educa mintea publicului. Taxarea va determina o reducere a literaturii care să bucure, şi nimeni care ar îndrăzni să ne atace cu pana nu ar găsi editor”. Cât despre jurnale, planul evreiesc prevede o libertate de presă fictivă, care să servească unui mai mare control al opiniilor. Spun rabinii noştri că vor trebui să acapareze cele mai multe periodice, în aşa fel încât să exprime opinii aparent diferite, încât să dea impresia unei libere circulaţii de idei, pe când în realitate toate vor reflecta ideile dominatorilor iudaici. Atrag atenţia că a-i cumpăra pe ziarişti nu va fi greu, pentru că alcătuiesc o masonerie şi niciun editor nu va avea curajul să dezvăluie intriga ce-i leagă pe toţi la acelaşi car, deoarece în lumea jurnalelor nu e admis cineva care să nu fi luat parte la vreo afacere suspectă în viaţa privată. Fireşte că va trebui interzis oricărui ziar să dea ştire despre crime, pentru ca poporul să creadă că noul regim a suprimat până şi delincvenţa. Dar de nişte îngrădiri puse presei nu trebuie să ne îngrijorăm peste măsură, deoarece, fie că presa e liberă sau nu, poporul nici măcar nu-şi dă seama, înlănţuit cum este de muncă şi de sărăcie. Ce nevoie are proletarul muncitor ca flecarii să obţină dreptul de a pălăvrăgi?

— Asta-i bun, constata Golovinski, pentru că la noi minţile înfierbântate se plâng permanent de o pretinsă cenzură a guvernului. Trebuie să înţeleagă că, având un guvern evreiesc, ar fi şi mai rău.

— Pentru asta am ceva şi mai bun: „Trebuie să avem în vedere meschinăria, inconstanţa şi lipsa de echilibru moral a mulţimii. Forţa mulţimii este oarbă şi fără ascuţime şi dă ascultare când la dreapta, când la stânga. Este oare cu putinţă ca masele să poată reuşi să administreze afacerile de stat fără să le confunde cu interesele lor personale? Pot să organizeze apărarea împotriva duşmanului exterior? Asta e absolut imposibil, deoarece un plan subîmpărţit în atâtea părţi câte sunt minţile masei îşi pierde valoarea şi deci devine de neînţeles şi cu neputinţă de urmat. Numai un autocrat poate să conceapă planuri ample, atribuindu-şi partea sa fiecărei entităţi din mecanismul maşinăriei statale... Fără despotismul absolut civilizaţia nu poate să existe, deoarece civilizaţia poate fi promovată doar sub protecţia celui care domneşte, oricine ar fi el, şi nu din rândul maselor”. Apoi, şi uită-te la acest document, fiindcă nu s-a mai văzut niciodată o constituţie care să fi ieşit din voinţa unui popor, planul de conducere trebuie să emane dintr-un singur cap. Şi citeşte asta: „Ca un Vişnu cu multe braţe, vom controla totul. Nu vom avea nici măcar nevoie de poliţie: a treia parte din supuşii noştri va controla celelalte două treimi”.

— Foarte frumos.

— Şi încă: „Mulţimea e barbară şi acţionează în mod barbar cu orice prilej. Uitaţi-vă numai la alcoolicii reduşi la imbecilitate de băuturile al căror consum nelimitat este tolerat de libertate! Va trebui să ne permitem nouă înşine şi semenilor noştri să facă la fel? Popoarele creştinătăţii sunt rătăcite de alcool: tineretul lor e înnebunit de orgiile premature la care l-au instigat agenţii noştri... În politică învinge doar forţa brută, violenţa trebuie să fie principiul; viclenia şi ipocrizia trebuie să fie regula. Răul e singurul mijloc pentru a ajunge la bine. Nu trebuie să ne oprim dinaintea corupţiei, a înşelăciunii şi a trădării, scopul scuză mijloacele”.

— La noi se