şi ţie şi lui? „Cum zice profesorul doctor Daniel Şerban: „Gripa şi amorul cu patul se vindec㔄 Nu vezi marelui meu tată cum i-a trecut de marea vedetă? Nu-l vezi cum îi pică mucul aici? Crezi că nu-mi dau seama că vrea să vină înapoi? Numai că nu te-aş sfătui, cu el nu te-aş sfătui. Mai întâi că are o fire „superbă” – să dai să fugi – şi-apoi, zi bună-n casa asta n-ar avea, săracul! I-aş freca o ridiche! Nici pe el cred că nu l-ai iubit cine-ştie-ce. N-am simţit niciodată-ntre voi fiorul dintre tine şi doctorul Murgu. E drept că prin nici o casă de-nsuraţi pe unde-am fost şi eu nu fâlfâie prin aer virusul amorului. Te-nţeleg că-l iubeşti pe nenea doctorul, îl înţeleg şi pe el. Mamă, ai mâine-poimâine patruzeci de ani. Eu, în şase-şapte ani, am să fiu la casa mea, fiindcă mi-ai spus că vrei nepoţi legitimi. Rămâi cu Ana. Cu cât o să treacă vremea, cu-atât are să-ţi fie mai greu singură, fără un adult cu care să schimbi o vorbă, căruia să-i ceri o părere. Dacă tot nu-ţi foloseşti libertatea-n vreun fel, în amoruri frenetice, în căţărări pe munţi, în umblat prin peşteri, în ciclism, în vreo formă de-asta de astupat insatisfacţii, mărită-te sau măcar colează-te şi tu cu unul! Ungurul ăla, şeful tău, după cât l-am văzut, i se cam scurg ochii după tine. Spui mereu că e deştept, că e-un microbiolog aşa şi pe dincolo, şi mai e şi-un tip mişto. Aş vrea să te măriţi cu Tudor fiindcă e-un tip de calitate, e un om, ca şi nenea doctoru'. Şi cu unul şi cu altul ai ce să-ţi spui şi-n afara dragostei. Dacă n-ar fi-n jurul tău suflet de bărbat cu care să poţi avea ceva, sigur că nu te-aş trimite să-ţi cauţi vreun june cu „coşuleţe” de la mine din clasă, te-aş trimite la schi, la-not, am găsi noi ceva. Dar aşa? Îţi dau un ultimatum: ori te măriţi cu Tudor, ori te culci cu nenea doctoru', nu „răzleţ” ca pân-acum – tu cu unii de dorul lui, el cu altele de dorul tău; ori te culci cu ungurul! Dar aşa, ca pe-o stafie, să ştii că nu vreau să te mai văd! Duci o viaţă nefirească. Ai o imaginaţie prea abundentă şi-o realitate castrată. Să ştii că-n viaţă nu câştigă fetele care-au avut zece la literatură. Am terminat.

  Sânziana se uita la Maria cu un sentiment de-nfrângere, de admiraţie şi de teamă.

  Înfrânt se simte orice om când îşi vede mecanismul existenţial demontat şi azvârlit într-un vraf de piese care, detaşate din complicatul lor ansamblu, devin nişte jalnice rotiţe, şuruburi şi piuliţe pe care nu mai dai nici doua parale.

  Deşi era de totdeauna convinsă de inteligenţa şi de spiritul de observaţie al Mariei, n-ar fi crezut totuşi ca fata ei să facă o radiografie-atât de nemiloasă prin peretele solid al unei tăceri şi-al unei decenţe cărora, cu mâna pe inimă, Sânziana nu le găsea nici o fisură.

  „N-am făcut un gest, n-am spus un cuvânt în doi peri, n-am schimbat o privire echivocă sau măcar elocventă cu vreunul din ei în faţa Mariei şi ce bine ştie ea să disocieze ersatz-ul de ce este-adevărat. „Dragostea şi tusea nu se pot ascunde”. Cât de-adevărată e vorba chinezească! De când mă observă ea şi cu ce ochi…”.

  Brutalitatea, vulgaritatea voită a Mariei, modul, ei de-a-nvârti bisturiul prin situaţii şi prin cuvinte ca printr-o bubă coaptă, felul ei de-a demonta viaţa ca pe ceva de trei parale, judecăţile casante şi de-o exactitate de metronom o speriau pe Sânziana.

  * „Câtă dreptate ai, domnişoară Bujor! Dar la vârsta dumitale nu gândeam aşa, iar de vorbit aşa, în viaţa mea n-am vorbit şi n-am să vorbesc cu nimeni! Când aveam paisprezece ani, Roli Fekete, colocatarul nostru din mansarda din Cercului, s-a-nsurat cu Anişoara. Tânărul cuplu a stat patru ani în aceeaşi cameră cu Fekeţii seniori. Odată cu-nsurătoarea lui Roli, în spatele closetului comun, a apărut, bine dosită, o spumătoare. Nu-i înţelegeam rostul până când, într-o dimineaţă, trezindu-mă înaintea întregii case, am găsit plutind în closet un prezervativ. Mama şi cu Marilena culegeau cu spumătoarea acele obiecte pentru a le feri de ochii mei. Amintirea asta e cea mai dezgustătoare amintire din viaţa mea. N-am pomenit-o nimănui. Cred că nu e permis să fâlfâie promiscuitatea, ideea sau amintirea ei în faţa nimănui. Mi-e urât şi să-mi amintesc ziua aceea. Până atunci, „comunul” avusese doar dezavantaje, acum începea să conţină un element oribil, care-mi producea tot atâta panică pe cât mi-ar fi produs un viciu dezgustător pe care l-aş fi descoperit unei fiinţe apropiate. Pentru prima oară-n viaţă, pentru prima şi, sper, pentru ultima, simţeam promiscuitatea, acea gelatină descompusă în care parcă intri până-n gât. Cred că amintirea asta mi-a inculcat o idee de neclintit a pudorii.

  Sunt femei care discută despre stările lor fiziologice cum ar vorbi despre un pahar cu apă. Care-şi povestesc intimităţi cum ar povesti o-ntâmplare din tramvai. În viaţa mea n-aş spune cuiva nici măcar: „mă dor ovarele”. Iar fata asta a mea – din dragoste pentru mine, bine-nţeles – vorbeşte despre sufletul şi despre trupul meu ca despre o cratiţă „cu care trebui' să facem ceva”. Cred că s-a gândit ea mult până să-şi ia inima-n dinţi şi să mă „atace”. Şi, ca să-şi facă mai mult curaj, a ales forma cea mai brutală, ca „să-mi ia maul!”„.

  Maria se uita niţel speriată la maică-sa, neştiind cum să-i interpreteze muţenia.

  — Maria, eu niciodată nu i-aş fi spus Mamei aşa ceva. Eu n-aş fi avut curajul ăsta al tău. Cu nimeni, nu numai cu Mama. N-aş fi putut să scutur viaţa cuiva ca pe-o haină, cum faci tu cu viaţa mea. M-ar fi-mpiedicat pudoarea.

  — Mamă, aş fi o ipocrită dacă nu ţi-aş spune ce cred despre viaţa ta. Dragostea pentru tine mă face să-nving pudoarea. Ca s-ajungi să iubeşti total un om, mă gândeam la iubirea dintre