Asia Mică şi din Africa de Nord, numai tu şi alţi câţiva tineri aţi fost aleşi spre a vă bucura de viaţa îndestulată şi plină de făgăduieli din Saraiul imperial? Dacă vei izbuti să câştigi prin silinţa la învăţătură şi prin devotamentul tău încrederea Prea înălţatului nostru Padişah şi a şefilor tăi ierarhici, ţi se vor deschide porţile unui viitor luminos cum nici n-ai visat vreodată.

Îi vorbise în termeni mai mult sau mai puţin acoperiţi şi despre unele înclinări ale sultanului, şi despre bucuria pe care trebuie să o încerce toţi cei chemaţi a i le împărtăşi.

Leandru ascultase recules poveţele. În sinea lui fierbea. Dorul răzbunării era însă atât de covârşitor, încât îi dădea puterea să se stăpânească, să-şi manifeste chiar supunerea printr-o mimică potrivită. Era hotărât să se preteze la orice compromisuri pentru a ajunge la sultan. Când se va vedea în prezenţa acestuia, va lepăda masca şi îl va ucide. Ştia că îşi asumase o misiune nu numai primejdioasă, dar şi cu puţini sorţi de izbândă. Numeroasele tentative de asasinat - toate nereuşite - săvârşite împotriva padişahului duseseră la o severă întărire a pazei lui personale. Leandru însă era hotărât să înfrunte toate obstacolele. Răzbunarea morţii Irinei, al cărei sfârşit îl umpluse de oroare, merita orice sacrificiu.

În cortul în care fusese ţinut - sub cea mai strictă supraveghere - în compania altor tineri captivi, Leandru izbutise să subtilizeze unul din acele cuţite mici, dar foarte tăioase, folosite la masă pentru tăierea cărnii. Îi găsise şi o ascunzătoare în salteaua de pe patul său.

Când Tarik îl preveni să se pregătească sufleteşte spre a da ochi cu sultanul, Leandru încercă să scoată neobservat cuţitul din tainiţa lui, spre a-l strecura sub tunică, dar nu reuşi. Însoţit de Samim, icoglanul de serviciu la Camera Privată, se îndreptă spre cortul imperial, rumegându-şi mânia fiindcă tentativa lui dăduse greş. Spre surpriza sa, în faţa intrării acoperite cu draperii de brocart, un eunuc îl supuse unei amănunţite percheziţii. Abia atunci îşi dădu seama că insuccesul lui îl salvase de la o moarte sigură. Acest noroc îi spori şi mai mult curajul.

– Treci! îi vorbi impasibil eunucul, deschizându-i drumul.

Precedat de Samim, a cărui mutră ursuză contrasta cu zgomotoasa expansivitate a lui Tarik, traversă câteva încăperi luminate de torţe aprinse, în care făceau de gardă soldaţi din regimentul de escortă imperială, şi ajunse în faţa altor draperii brodate cu aur. Acolo, un ofiţer îl măsură din ochi de sus şi până jos, întârziind asupra chipului său fardat.

– Petrecere frumoasă, fetiţo! îi zâmbi ironic militarul.

Leandru se înroşi, dar nu reacţionă. Atitudinea ofensatoare a ofiţerului îl preocupa acum mai puţin decât ceea ce avea să urmeze.

La un semn al lui Samim, intră într-o încăpere vastă, luminată vag de grămezi scânteietoare de jăratic, aşezate în largi tipsii de aramă. Jăraticul împrăştia o căldură plăcută, moleşitoare. Parfumuri tari pluteau în aer.

Când privirile i se deprinseră cu semiîntunericul, desluşi în mijlocul încăperii câteva fete care dansau molatic, şerpuindu-şi şoldurile şi braţele în ritmul unei muzici învăluitoare. Muzicanţii - toţi icoglani - se legănau în cadenţa domoală, făcând să sclipească galoanele de fir de pe veşmintele lor. Întinşi pe sofale, tineri se dezmierdau în văzul lumii.

Un icoglan cu plete blonde şi cu pieptul descoperit îl apucă de mână, dar Leandru şi-o trase cu un gest brusc. Tânărul îl privi cu uimire, apoi îi şopti:

– Vino să te aşezi lângă Înălţimea-sa!

În contrast cu neglijenţa plină de abandon a veşmintelor sale, glasul îi era rece, aproape aspru.

– Ce aştepţi? Vrei să te invite sultanul personal? Leandru căută din ochi o armă. Pe măsuţele joase, aşezate în dreptul sofalelor, nu văzu decât tăvi cu dulciuri şi cupe cu băuturi. Treptat, încercă o senzaţie ciudată. I se păru că este înconjurat numai de fiinţe ostile, că tinerii toropiţi de băutură, sau cu simţurile aprinse de voluptate, îl pândeau pe furiş, ca nişte tigri însetaţi de sânge.

Dirijat de ciceronele său, Leandru se aşeză pe o sofa, aproape de un tânăr bine făcut, cu veşmintele în dezordine. Pe chipul tânărului pâlpâirile jăraticului aruncau jocuri de umbre şi de lumini roşiatice.

„Acesta să fie sultanul?” se întrebă Leandru descumpănit, tulburat de lumea bizară, de atmosfera de coşmar din jur.

Cu vâsliri din umeri şi din şolduri, dansatoarele îşi lepădară veşmintele, lăsând să se vadă - spre stupoarea lui Leandru - că erau nişte băieţandri travestiţi. Cântecul se curmă într-un fel de suspin voluptuos. Dezgustat, îşi duse mâna la ochi.

– Cum te cheamă? întrebă tânărul cu veşminte în dezordine, întorcând privirile spre el.

Un nod se închegă în gâtlejul lui Leandru, care abia izbuti să pronunţe:

– Comnen! Leandru Comnen!

– Vino lângă mine! i se răspunse în şoaptă.

În clipa aceea se petrecu unul din acele fenomene psihice care scapă de sub controlul logicii. Sub imperiul unui impuls irezistibil, Leandru se năpusti asupra tânărului, urlând dement:

– Ucigaşule! Ucigaşule!

Cu o forţă înzecită de propria-i nebunie, îşi încleştă mâinile în gâtul omului în care vedea acum pe duşmanul său de moarte.

– Ucigaşule!

– Ce se întâmplă acolo? se auzi un glas poruncitor. În jurul lui Leandru se dezlănţui infernul. Zeci de braţe îl smulseră de deasupra victimei sale, imobilizându-l. Cu spume la gură, el răcnea scos din minţi:

– Ucigaşule! Ucigaşule! Ucigaşule!

În încăpere năvăliră soldaţi purtând torţe aprinse, care luminară ca ziua.

De pe o sofa alăturată de cea pe care avusese loc lupta, se ridică sultanul. Băuse mult alcool şi ochii îi erau tulburi. Se uită la tânărul cu veşminte în dezordine, care îşi masa nedumerit gâtul.

– Ce-a avut cu tine, Yaşar?

– Nu ştiu! A sărit ca un turbat să mă sugrume! Mehmed îşi mută privirile asupra lui Leandru.

– Dar tu cine eşti?

– Ucigaşule! strigă gutural Leandru, cuprins de isterie.

Samim, înfricoşat de consecinţele la care se expuneau şi el şi Tarik, se apropie de sultan şi încercă să-i explice bâiguit:

– Înălţimea-voastră, iertare! Acest tânăr este unul dintre captivii aduşi Înălţimii-voastre! A fost ales fiindcă avea o înfăţişare plăcută! Cine putea să bănuie ce gânduri are!

Mehmed nu se dumirise nici acum despre ce era vorba. Fumurile alcoolului îi înceţoşau încă mintea.

– Ce i-a făcut Yaşar de l-a înfuriat aşa? Trebuie