biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Science Fiction » Crima si pedeapsa dowloand online free PDF 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Crima si pedeapsa dowloand online free PDF 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 138 139 140 ... 224
Mergi la pagina:
de ce, de ce să-mi dea de înţeles unele lucruri atât de clar?... O conta pe nervii mei bolnavi... Nu, frate, te-nşeli, nu ţine, cu toate că ai pus tu ceva la cale... Ei, ia să vedem noi ce anume ai pus la cale.“

Se strădui să se ţină cât se poate de tare, pregătindu-se pentru o catastrofă cumplită, de care nu avea ştiinţă. Erau momente când îi venea să se repeadă şi acolo, pe loc, să-l strângă de gât pe Porfiri. Simţea că i se uscaseră buzele, inima îi bătea cu putere, făcuse spumă la gură. Se hotărî totuşi să tacă şi să nu rostească o vorbă înainte de vreme. Îşi dădea seama că era cea mai bună tactică în situaţia lui, pentru că astfel nu numai că nu avea să-l ia gura pe dinainte, dar chiar va reuşi să-şi scoată din sărite duşmanul cu tăcerea sa şi atunci poate avea să-l ia pe el gura pe dinainte. Cel puţin aşa nădăjduia.

— Nu, văd eu, nu mă crezi, îţi închipui că îţi servesc nişte glumiţe naive, urmă Porfiri şi, devenind tot mai vesel şi chicotind întruna de mulţumire, începu să se învârtă iarăşi prin încăpere. Da, sigur, ai dreptate: până şi înfăţişarea pe care mi-a dat-o Cel de Sus le inspiră celorlalţi doar gânduri hazlii. Sunt un bufon! Dar uite ce am să-ţi spun şi îţi repet încă o dată, Rodion Romanovici taică, acum să mă ierţi, că sunt bătrân, iar dumneata eşti un om tânăr, ca să zic aşa, în prima tinereţe, de asta pui mai presus de toate mintea omenească, aşa cum face tot tineretul. Eşti ispitit de agerimea minţii şi de concluziile abstracte ale raţiunii. Asta-i aidoma, ca să dau un exemplu, cu hofkriegsrat10-ul austriac -ul austriac de altădată, atât cât pot eu să judec faptele de război: pe hârtie l-au făcut praf şi l-au luat prizonier până şi pe Napoleon şi, de bine ce-au socotit ei acolo, în cabinetul lor, şi le-au adus din condei cu mare ştiinţă, generalul Mack11 s-a predat cu întreaga lui armată, he-he-he! Văd eu, Rodion Romanovici taică, văd eu bine că râzi de mine, pentru că eu, un civil, îmi aleg tot timpul pildele din istoria militară. Ce să fac, am o slăbiciune pentru faptele de arme şi aşa de mult îmi place să citesc toate rapoartele astea militare... cu siguranţă mi-am greşit cariera. Trebuia să intru în armată, pe cuvântul meu. Poate nu ajungeam chiar un Napoleon, dar maior tot eram, he-he-he! Ei, iar acum, dragul meu, am să-ţi spun de-a fir a păr tot adevărul despre cum e cu cazul ăsta particular: realitatea şi firea, domnul meu, au o mare importanţă şi uneori dau peste cap cel mai perspicace calcul! Ascultă un om bătrân, vorbesc serios, Rodion Romanovici (şi într-adevăr, spunând asta, Porfiri Petrovici, care abia împlinise treizeci şi cinci de ani, parcă îmbătrâni brusc; până şi vocea i se schimbă şi parcă se gârbovi tot), şi pe deasupra sunt şi sincer... Sunt sau nu sunt un om sincer? Ce crezi? Eu socotesc că sunt, doar îţi spun atâtea lucruri pe gratis şi nici măcar nu îţi cer vreo răsplată, he-he! Bun, aşa carevasăzică, să continuăm: ascuţimea spiritului este după mine un lucru minunat, este fala naturii şi bucuria vieţii, ca să zic aşa, şi nu mai spun de ce trucuri e în stare, aşa că de unde şi până unde s-o nimerească la o adică un biet anchetator, care pe deasupra se mai şi lasă furat de fantezie, cum se-ntâmplă întotdeauna, că-i şi el tot om. Dar natura îi vine în ajutor bietului anchetator, asta-i nenorocirea! Numai că, încântaţi de ascuţimea lor de spirit, tinerii care „trec peste toate opreliştile“ (cum ai binevoit să te exprimi, în chipul cel mai spiritual şi mai inteligent) nu se gândesc la asta. Să presupunem că omul nostru, cazul particular, individul incognito, minte şi minte chiar la perfecţie, cu cea mai mare iscusinţă; ai zice că a izbândit şi că îşi poate savura roadele ingeniozităţii, însă când colo – pleosc! – leşină în locul cel mai interesant şi mai scandalos cu putinţă. Hai să zicem că de vină e boala, câteodată şi lipsa de aer din încăperi, dar totuşi! Asta a dat oarecum de gândit! A minţit impecabil, dar nu s-a priceput să ţină socoteală şi de firea lui. Uite aici e capcana! Altă dată, ispitit de isteţimea lui jucăuşă, se apucă să prostească pe cineva care îl bănuieşte şi păleşte parcă înadins, ca şi cum ar juca, dar prea natural, prea adevărat, şi aşa dă iar de gândit! Îl duce el de nas prima oară, dar peste noapte acela tot se dumireşte, dacă-i cât de cât dezgheţat la minte. Ei, tot aşa la fiecare pas! Şi atunci să te ţii: începe s-o ia el înainte, să-şi bage nasul unde nu-i fierbe oala, să-şi dea drumul la gură despre lucruri pe care, dimpotrivă, ar trebui să le treacă sub tăcere, să facă tot felul de alegorii, he-he! Vine singur şi se apucă să întrebe: De ce durează atâta ca să mă aresteze? Iar asta i se poate întâmpla şi celui mai isteţ individ, şi unui psiholog, şi unui literat! Firea e o oglindă, cea mai transparentă oglindă! Uită-te şi admiră-te, atât şi nimic mai mult! Dar de ce-ai pălit aşa, Rodion Romanovici, poate n-ai aer, să deschid fereastra?

— O, nu vă deranjaţi, vă rog! exclamă Raskolnikov şi izbucni deodată în râs. Vă rog, nu vă deranjaţi!

Porfiri se opri în faţa lui, aşteptă o clipă şi începu să râdă şi el. Raskolnikov se ridică de pe divan, punând brusc capăt accesului de râs.

— Porfiri Petrovici, rosti tare şi răspicat, deşi abia se ţinea pe picioarele care îi tremurau, acum mi-e în sfârşit clar că mă bănuiţi în mod serios de uciderea acestei bătrâne şi a surorii

1 ... 138 139 140 ... 224
Mergi la pagina: