o pui să se caţere pe scara socială spre o mezalianţă ridicolă, când ei i se potriveşte, de veacuri, lordovanul de Şamşud, Roşioara de Dolj, Mustoasa de Măderat şi Băşicată de Dealu Mare?

  MĂMĂLIGĂ CU MAGIUN

  * 1 litru apă * 1 linguriţă sare

  • 500 g mălai * 250 g nuci

  50 g unt * 450 g magiun prune sau caise l albuş de ou * 100 ml smântână

  Se face o mămăligă rotundă, mai vârtoasă, ca pentru mămăliga pe pături, se taie felii cât mai subţiri, tot de-a latul

  Se pisează nucile nisip

  Pe fundul ceaunului se pune un pic de unt, cât să-l ungă, apoi se aşază primul strat de mămăligă

  Aşternem pături-pături magiunul, nuci pisate şi mămăligă

  Peste ultimul strat de mămăligă, aşternem magiun bătut cu albuş de ou, smântână (de frişca) şi nuci pisate

  * Dăm la cuptor încins şi nu lăsăm mai mult de un sfert de oră, că nu e nevoie

  Nu ştiu ce să bem la bucuria dulce acrişoară. Un must de Traminer Roz de Alba (că aşa am cunoscut-o eu pe Desdemona Pătrului şi mult bine mi-o părut)? Ar merge, mai ales dacă a luat-o niţel din loc şi fâsâie ca o cobră îndrăgostită, PAPARĂ DE HALMEU

  S-ar vrea omletă dar nu e şi nici altceva nu-i, căci coptura asta ne-ncadrabilă e doar ce scrie, „papară de Halmeu".

  • 4 roşii mari, bine coapte • 6 ouă răsfierte

  2 ouă crude * 1 ceapă

  250 g cârnaţi afumaţi * 1 lingură untură (unt) l ceaşcă smântână * sare, piper, paprică, cum vă e plăcerea

  * Ceapa se toacă şi se pune la călit în untură * Roşiile, carnaţii şi ouăle fierte se taie felii

  Smântână se bate cu 2 ouă crude

  Când ceapa s-a muiat, se aştern roşiile, carnaţii şi ouăle, se presară cu condimente, se toarnă smântână cea bine bătută şi se dă la cuptor până prinde oarece culoare

  Vinul alb de Halmeu, rasat şi delicat – Furmint ori Fetească Albă – e mereu un bun şi deosebit de elegant însoţitor la găteli ce pot părea rustre şi nu sunt, TOCANĂ ŢĂRĂNEASCĂ DE PURCEL

  La Jibou, lângă o splendidă grădină botanică, era acum vreo douăzeci-treizeci de ani o cârciumioară – „Grădina de vară dendrologică" – ţinută de o unguroaică cu bărbat valah (sau invers, nu mai ţin bine minte), Perechea, dincolo de câteva chestii îngrozitor de grele (felii de slănină groasă fierte în untură, osânză de porc frecată cu ceapă şi smântână, cârnaţi din slănină) făcea din când în când câte o mâncărică pe care o anunţa la douăsprezece fix pe copacul din faţa intrării cu o pancartă verde: „tocăniţă ţărănească de purcel" (am înţeles, după aceea, că avea cinci afişe, în cinci culori, pentru cele cinci feluri de mâncare ale casei, „ca să nu mai piardă timpul domnii cu cititul").

  Apăreau imediat cele două maşini ale miliţiei din oraş, ticsite, veneau în trombă Dacia primarului, chirurgul şi ginecologul spitalului, tovarăşul în civil etc.

  „Gestionarul" aducea blidele cu mâncare în faţă, la cele patru-cinci mese ale grădiniţei înconjurate de nişte tuia pricăjiţi, iar ea, „tovarăşa chelner", le ducea pe cele din spate, de la „separeuri", lângă cocinile de porci, unde se înghesuiau, invizibili, privilegiaţii.

  Vinul era local şi neaşteptat de gustos, oferit cuviincios, cu carafe mici: Traminer Roz, Pinot Gris şi Fetească Albă de Zalău şi Şimleu Hazul nebun era dat de privirile chiorâşe şi comentariile acide, invidioase, pe care le mormăiau cei din grădină şi cei din separeuri: cei din faţă aveau sentimentul că „spatele" mănâncă şi bea ceva mai bun decât ei5 cei din dos îi urau pe cei fără griji şi responsabilităţi pentru că nu trebuiau să se ascundă lângă cocini.

  Legumeam ore întregi sfertul de vin alb, de soi, bine conturat, ca orice vin transilvănean (am recunoscut recent în câteva rânduri, o spun fără ezitare, vinuri excepţionale, Fetească Albă şi Regală de Aâud, în sticle îmbuteliate sub eticheta,. Cotnari! Ce dracu' se întâmplă cu mărcile româneşti?!)

  Mâncăm însă, hulpav, două-trei farfurii cu tocăniţă fragedă, picantă exact cât trebuie.

  Mă aşezam, ca ziarist ce eram, la o masă din bucătărie, undeva între „faţă" şi „spate", nici cal nici măgar, nici ştab nici om de rând, bucurându-mă, de obicei gratis, de o comedie umană eternă, de o tocăniţă magnifică dar efemeră şi de un vin de rasă.

  Din când în când, însă, trebuia să-mi plătesc fotoliul de spectator, povestind false can-can-uri bucureştene şi ţinând dizertaţii literare pe „scena" din spate, spre mai buna digestie a potentaţilor, „Faţa" mă supraveghea atent-indiferentă, ca pe un câine vagabond necunoscut: decor banal şi totuşi imprevizibil.

  2 kg cartofi —4 cepe * 3 linguri untură l varză murată * 1 căpăţână usturoi * 1 lingură ulei

  1,5 kg carne grasă de purcel (tânăr, dar nu în lapte)

  500 g costiţă afumată, bine împănată sare, piper, cimbru, paprică (un pic iute dacă e, rău nu e)

  Carnea şi costiţa se taie îmbucături şi se prăjesc în untură încinsă * Cartofii se pun la fiert în coajă

  Ceapa se taie peştişori

  Usturoiul se pisează pastă

  • Când cartofii sunt aproape gata, dar încă cleioşi, se curăţă, se taie felii şi se pun la prăjit în untură, împreună cu ceapa, câteva minute; apoi, se lasă să aştepte, acoperiţi, să nu se răcească

  * Varza se toacă fideluţă şi se freacă cu boia şi ulei * Carnea fiind rumenită, se toarnă usturoiul, se mai lasa două clocote, se sărează-piperează şi se scoate pe un platou

  • In untura încinsă se răstoarnă varza, se suceşte de câteva ori, să se călească uşor

  * Pe platou se aranjează, lângă carne, cartofii şi varza, şi se presară cimbru praf

  OUĂ PE SMÂNTÂNĂ

  Într-un tuci nu prea înalt, oşenii fac aceste ochiuri care mămăligă cer, nu altceva.

  l litru smântână mai