„Nu ţipa, leică, de ce ţipi aşa?” a spus mocanul uitându-se în urma ei uimit.

„Du-te naibii, mă, ce dacă ţip? Ţip în curtea mea, în satul meu, mocane!”

„Leică, nu mai guici aşa, că nu ţi-am spart casa, a spus iar mocanul cu vocea lui moale de muntean. Ce guicii aşa, leică? Vai, vai! Cum mai guică! Ca o purcea!” a mai adăugat mocanul nedumerit şi vorba a fost prinsă de vecini. Măria Moromete se înfuria rău când i se spunea Guica.

Cei trei nepoţi intrară în curtea mătuşii şi Paraschiv ciocăni în ochiul de geam.

– Ga Mario, deschide!

Măria Moromete deschise uşa şi cei trei se aplecară pe rând să nu se lovească de pragul de sus. Paraschiv abia intră în bordei.

– Ga Mario, exclamă el, gata, îi dă drumul lui Achim cu oile la Bucureşti! Începe răfuiala!

Şi râse hurducat, plesnindu-şi palmele una de alta, apoi frecându-le repede în semn de mare bucurie nestăpânită. Măria Moromete se înfipse în ochii lui şi întrebă, încet, ascuţit, abia ţinându-şi răsuflarea:

– Ce vorbeşti, mă? Îi dă drumul? Zău? Cum a fost? Ce-a zis?

– Nu-mi venea să cred, răspunse Paraschiv uitându-se spre pat, vrând să se aşeze, dar mătuşa îl preveni.

– Stai naibii jos pe pământ, că se rupe patul cu tine... Apoi reluă întrebările. Zău, mă? Ia spuneţi! Ce zicea, ce zicea?!!

– Avem douăzeci şi patru de oi cu lapte, asta înseamnă două sute patruzeci de lei pe zi, zise Paraschiv miorlăit, încercând să imite glasul făţarnic al fratelui său mai mic; aşa le tot spunea ăsta la masă.

– Şi el ce zicea?! Ce zicea?! întrebă Guica cu glas înecat de curiozitate şi plăcere. Alea ce zicea, puturoasele alea? Mă-sa, mă-sa ce zicea?

Achim răspunse căutând să-şi potrivească glasul şi să-l facă asemănător cu al mamei vitrege adică: cinstit şi înţelegător aşa cum îi răspunsese tatălui lor la masă:

– Lasă-l mă, să se ducă. Nu e vorba numai de bancă, dar sunt şi ei băieţi mari...

Paraschiv izbucni în hohote groase. Mătuşa nu râse, însă chipul ei zbârcit şi negru şi gura cu buzele supte înăuntru se frământară de plăcere. Nilă zâmbi stingherit, parcă ruşinat. El spuse:

– Hai, bă, ce râdeţi aşa?

– Pe urmă l-a luat pe ăsta în grădină şi nu ştiu ce i-a spus. Ce ţi-a spus, Nilă? întrebă Achim.

– Ce mai întrebi, nu spusei o dată? bombăni Nilă.

– Zău, mă? Te-a luat în grădină! Şi ce ţi-a spus? întrebă Guica ca şi când n-ar fi auzit bombăneala lui Nilă. Ce ţi-a spus, Nilă? Spune, mă, dă-te naibii, că cine ştie ce ţi-o fi spus şi tu n-ai înţeles. Hai, spune!

Nilă tăcea cu fruntea în pământ. Faptul că se lăsa greu, până la urmă le strică cheful celor doi fraţi şi îl întrebară dacă da sau nu, îi dă drumul lui Achim să se ducă?

– Nu vă spusei, bă, că îi dă? Ce tot întrebaţi atâta? Numai să aducă bani! adăugă Nilă cinstit. Să aducă la toamnă patru mii de lei.

Paraschiv râse iar, răguşit, şi îi dădu lui Nilă un pumn în spinare.

– Auzi, ga Mario? se adresă el mătuşii, fără să-l mai ia în seamă pe Nilă. Să vezi ce gogoşi le turna Achim alaltăieri la sapă.

– Ei, mă, ei! Zău! Ce gogoşi, ce gogoşi? întrebă mătuşa abia stăpânindu-se.

– Douăzeci şi patru de oi cu lapte, pă puţin douăzeci şi patru de chile pe zi! Asta face două sute de lei pe zi, ori treizeci de zile, face pe puţin şase mii de lei pe lună! Ei! două mii o să coste chiria locului de păşunat, iar patru mii rămâne câştig.

– Bă, eu mă duc să mă culc; mâine trebuie să merg la premilitară! îl întrerupse Nilă sculându-se de jos.

– Stai, Nilă, stai, mă, prostule! îl opri mătuşa înţepată. Stai să vorbim. Şi se adresă lui Paraschiv: Acum voi ce faceţi, tu şi cu Nilă? Când plecaţi? Trebui, să fugiţi înainte, de, secere, să n-aibă cine să le secere grâul şi nici cu ce să-l care. Să vedem ce-au să facă fără voi.

– Tu când pleci cu oile, Achime? Întrebă Paraschiv.

– Să vedem. Să vorbim cu al lu’ Cătănoiu.

– Eu zic că după vreo săptămână în urma ta, luăm caii din grajd, încălecăm pe ei şi fugim. Nu aşa, mă, Nilă?

– Bă, eu v-am mai spus: fugim, dar nu putem să furăm caii din grajd; află lumea şi ne facem de râs, răspunse Nilă cu privirea în pământ.

– Iete al naibii! Făcu mătuşa indignată. Vezi să nu-ţi dau câteva, blegule! Te-a îmbrobodit alde tac-tău, să stai şi să munceşti pentru copii lui, să-ţi iasă sufletul! E caii voştri, e averea voastră! Dacă nu murea biata mă-ta, eraţi şi voi în casa voastră, nu ca acum, că n-aveţi loc de puturoasele alea.

Nilă tăcea. Paraschiv şi Achim o aprobau pe mătuşa lor din ochi. Măria Moromete continuă:

– Aţi muncit de când eraţi mici şi nu v-a luat niciodată o haină pe voi, cum e copiii oamenilor. Numai la alea le-a luat. Tita are crepdeşin, Ilinca ie de mătase, aia are scurteică de catifea... E plină chichiţa lăzii cu mamudele şi cu icuşari. Acolo e munca voastră, proştilor... Eu să fiu ca voi aş sparge lada într-o noapte şi aş lua toate mamudelele!

Paraschiv se uită la Nilă, care continua să stea cu fruntea în pământ, şi-i spuse răguşit, gros:

– Vezi, mă! Auzi ce zice ga Măria? Plăvane! Ai sta şi-ai munci pentru ei până ai cădea jos, dacă n-am fi noi să te învăţăm.

Nilă tresări. Avea o frunte mare, lată, cu carne groasă peste ea. Îşi ridică fruntea lui lată din pământ şi răspunse cu un glas turbure care nu protesta contra celor auzite, dar care era totuşi indignat, fără să ştie însă pentru ce:

– Mai taci, bă, din gură! Ia mai taci dracului din gură! Ce tot vorbeşti!... Mătuşa sări cu glasul ei ascuţit:

– Ce să tacă din gură! Aşa este! Te superi că îţi zice plăvan? De când munceşti şi umbli desculţ şi dezbrăcat, pe degeaba? Plăvane.

– Păi, bă, Nilă, ce-am vorbit noi pân-acum? Nu