care îi strânsese mai înainte Dunia, însă nu era aşa, iar acum îţi spun tot adevărul, fiindcă, din voia Domnului, totul s-a schimbat pe neaşteptate în bine şi ca să ştii cât de mult te iubeşte Dunia şi ce suflet neasemuit are. Adevărul e că la început domnul Svidrigailov s-a purtat cu ea foarte grosolan, tratând-o necuviincios şi luând-o în râs când stăteau la masă. Dar nu vreau să intru în toate amănuntele astea penibile, nu are rost să te neliniştesc de vreme ce acum s-a sfârşit cu toate astea. Pe scurt, oricât de bine şi cu oricâtă nobleţe s-a purtat cu ea Marfa Petrovna, soţia domnului Svidrigailov, ca şi toţi cei ai casei, Dunecikăi i-a fost foarte greu, mai cu seamă când domnul Svidrigailov se afla, după vechiul său obicei de la regiment, sub influenţa lui Bachus. Şi ce s-a dovedit după aceea? Închipuie-ţi că omul ăsta nesăbuit făcuse de mult timp o pasiune pentru Dunia şi căuta întruna să ascundă lucrul ăsta arătându-se grosolan şi dispreţuitor. Poate chiar îi era ruşine şi se speriase văzându-se, om în vârstă şi tată de familie, că nutreşte speranţe atât de uşuratice, de aceea şi avea ciudă pe Dunia. Însă se prea poate să fi vrut doar ca, prin purtarea grosolană şi ironiile sale, să ascundă faţă de ceilalţi tot adevărul. Dar până la urmă nu s-a mai stăpânit şi a cutezat să-i facă pe faţă Duniei o propunere mârşavă, făgăduindu-i tot felul de recompense şi, pe deasupra, că lasă tot şi pleacă să trăiască împreună cu ea în alt sat ori chiar în străinătate. Poţi să-ţi închipui cât a avut ea de pătimit! Să lase tot şi să plece nu putea, nu doar din pricina banilor pe care îi datora, ci şi ca să o cruţe pe Marfa Petrovna, care putea să intre pe loc la bănuieli, şi atunci ar fi însemnat să semene vrajbă în familie. Dar şi Dunecika ar fi căzut prost, căci s-ar fi ajuns cu siguranţă la scandal. Au mai fost şi multe alte cauze, aşa că Dunia nu s-a putut smulge nicicum mai devreme de şase săptămâni din casa aceea îngrozitoare. Tu ştii bine cum e Dunia, ştii şi cât e de deşteaptă şi ce fire puternică are. Poate să îndure multe şi, până şi în situaţiile cele mai grele află în ea destulă putere sufletească să nu se lase. Nici mie nu mi-a scris absolut tot, ca să nu mă necăjească, cu toate că ne scriam destul de des. Deznodământul a venit însă de la sine. Întâmplarea a făcut ca Marfa Petrovna să-şi audă soţul când încerca s-o înduplece pe Dunia în grădină şi, înţelegând totul pe dos, a dat întreaga vină pe ea, închipuindu-şi că de la ea pornise totul. A avut loc o scenă îngrozitoare, chiar acolo, în grădină: Marfa Petrovna a mers până la a o plesni pe Dunia, n-a vrut să audă nimic, a ţipat o oră întreagă şi în cele din urmă a poruncit ca Dunia să plece chiar atunci, să vină la mine în oraş, şi a trimis-o cu o căruţă simplă de ţară, în care i-au aruncat toate lucrurile, lenjeria şi rochiile, claie peste grămadă, nu împăturite şi împachetate. Pe deasupra a mai început şi o ploaie cu găleata, iar Dunia, umilită şi acoperită de ruşine cum era, a trebuit să meargă şaptesprezece verste într-o căruţă fără coviltir, însoţită de un mujic. Acum gândeşte-te şi tu: ce puteam eu să răspund la scrisoarea primită de la tine în urmă cu două luni şi despre ce puteam să-ţi scriu? Eram deznădăjduită; nu aveam curaj să-ţi scriu adevărul, căci te-aş fi amărât prea rău, ai fi fost prea nefericit şi tulburat şi, oricum, ce puteai să faci tu? Poate doar te-ai fi simţit şi tu nenorocit, în tot cazul Dunecika mi-a interzis; iar să umplu scrisoarea cu fleacuri şi cu te miri ce, când aveam o durere atât de mare în suflet, n-am fost în stare. O lună de zile s-a clevetit prin tot oraşul nostru pe seama poveştii ăsteia şi s-a ajuns până acolo că n-am mai putut să mă duc cu Dunia nici măcar la biserică din pricina privirilor dispreţuitoare, a şuşotelilor şi chiar a comentariilor făcute cu voce tare, de faţă cu noi. Toţi cunoscuţii au început să ne evite, au încetat până şi să ne salute pe stradă şi am aflat, lucru foarte adevărat, că nişte neisprăviţi de negustori şi de conţopişti voiau să ne aducă o ofensă josnică, mânjindu-ne poarta casei cu catran, pentru ca proprietarii să ne ceară să ne mutăm. Totul a pornit de la Marfa Petrovna, care a izbutit s-o învinuiască şi s-o ponegrească pe Dunia în fiecare casă. Ea cunoaşte pe toată lumea din împrejurimi, şi în luna aceea a venit întruna în oraş, iar cum e destul de guralivă şi-i place să povestească despre chestiunile ei de familie şi mai cu seamă să se plângă de soţul ei cui vrei şi cui nu vrei, ceea ce nu e deloc un lucru bun, în scurtă vreme a împrăştiat toată istoria nu numai prin oraş, ci şi prin gubernie. Eu m-am şi îmbolnăvit din pricina asta, dar Dunecika a fost mai tare decât mine şi, dacă ai fi văzut cum a îndurat totul şi cum mă mai mângâia şi mă încuraja! E un înger! Dar, cu îndurarea Domnului, chinurile noastre s-au sfârşit: domnul Svidrigailov şi-a schimbat atitudinea şi, cuprins de căinţă şi de înduioşare pentru soarta Duniei, i-a înfăţişat Marfei Petrovna dovezi complete şi neîndoielnice despre nevinovăţia Dunecikăi: o scrisoare pe care Dunia, încă dinainte să-i surprindă Marfa Petrovna în grădină, se văzuse nevoită să i-o scrie şi să i-o dea, ca să scape de explicaţiile personale şi de întâlnirile pe furiş pe care i le tot cerea el, şi care, când a plecat, a rămas în mâinile domnului Svidrigailov. În acea scrisoare ea îi reproşa, cu toată ardoarea şi cu cea mai mare