indignare, purtarea lui lipsită de nobleţe faţă de Marfa Petrovna, aducându-i aminte că era tată şi cap de familie şi spunându-i cât de josnic era din partea lui să chinuie şi să facă nefericită o fată şi aşa nefericită şi lipsită de apărare. Pe scurt, dragă Rodea, scrisoarea era scrisă cu atâta nobleţe şi era atât de mişcătoare, încât am plâns în hohote citind-o şi nici acum n-o pot citi fără să plâng. Pe deasupra, Dunia a avut în apărarea sa şi mărturiile slugilor, care, aşa cum se întâmplă întotdeauna, văzuseră şi ştiau mult mai multe decât îşi închipuia domnul Svidrigailov. Marfa Petrovna a rămas înmărmurită şi „distrusă încă o dată“, după cum a mărturisit chiar ea în faţa noastră, în schimb s-a convins pe deplin de nevinovăţia Dunecikăi, iar a doua zi, duminică, venind la biserică, s-a rugat la Sfânta Fecioară să-i dea putere să îndure această nouă încercare şi să facă ce este de datoria ei. Apoi, direct de la biserică, fără să se mai abată pe nicăieri, a venit la noi, ne-a povestit totul, a plâns amar şi, cu cea mai mare căinţă, a îmbrăţişat-o pe Dunia şi a implorat-o să o ierte. Tot în dimineaţa aceea, fără să mai piardă vreo clipă, direct de la noi, s-a dus pe la toate casele din oraş şi peste tot, spunând cele mai frumoase cuvinte despre Dunecika, şi a confirmat cu lacrimi în ochi nobleţea purtării şi a sentimentelor ei. Mai mult de-atât, le-a arătat tuturor şi le-a citit cu voce tare scrisoarea Dunecikăi către domnul Svidrigailov şi chiar le-a dat-o să o copieze (ceea ce mi se pare deja prea mult). A avut de umblat câteva zile la rând ca să treacă pe la toată lumea din oraş, fiindcă unii începuseră să se simtă jigniţi că altora le dăduse întâietate. Până la urmă s-au făcut programări, aşa că era aşteptată dinainte în fiecare casă şi toţi ştiau că în cutare zi Marfa Petrovna are să fie în cutare loc ca să citească scrisoarea şi la fiecare citire se strângeau încă o dată şi cei care o mai ascultaseră deja de câteva ori la ei acasă ori la alţi cunoscuţi. Părerea mea e că multe, foarte multe, nu-şi aveau rostul, dar asta e firea Marfei Petrovna. Măcar a reabilitat onoarea Dunecikăi şi toată mârşăvia poveştii ăsteia a lăsat o pată de neuitat asupra soţului ei, ca fiind singurul vinovat, încât aproape că mi-e şi milă de el; s-a purtat deja cam prea aspru cu omul acesta nesăbuit. Dunia a început să primească îndată propuneri să dea lecţii în mai multe case, dar le-a refuzat. Dintr-odată, toată lumea s-a pornit să-i arate un respect deosebit. Toate astea au dus, după mine, la întâmplarea aceea neaşteptată care, s-ar putea spune, ne va schimba cu totul soarta. Află, dragă Rodea, că Duniei i-a fost cerută mâna şi că ea a acceptat deja, ceea ce mă grăbesc să-ţi aduc la cunoştinţă. Deşi lucrul ăsta s-a făcut fără să-ţi cerem sfatul, cred că n-o să te superi nici pe ea şi nici pe mine, fiindcă, după cum ai să te lămureşti singur, nu puteam să aşteptăm şi să amânăm până primeam răspunsul tău. Oricum, nefiind aici, n-ai fi putut să-ţi dai seama exact cum stau lucrurile. S-a întâmplat în felul următor. Dumnealui, Piotr Petrovici Lujin, este deja consilier de curte şi rudă pe departe cu Marfa Petrovna, care a şi contribuit mult la asta. La început, şi-a anunţat prin ea intenţia de-a ne cunoaşte, noi l-am primit după cuviinţă, l-am servit cu o cafea, iar a doua zi ne-a trimis o scrisoare prin care îi cerea mâna foarte politicos şi ruga să-i fie dat cât mai repede răspunsul. E un om activ şi foarte ocupat, chiar acum se grăbeşte să plece la Petersburg, pentru că la el contează fiecare minut. Noi, se înţelege, la început nu ne reveneam din uimire, fiindcă toate astea s-au petrecut prea repede şi pe neaşteptate. Ne-am gândit şi ne-am răzgândit toată ziua aceea. E un om de încredere şi cu stare, are două slujbe şi a strâns deja un capital. Ce-i drept, are patruzeci şi cinci de ani, dar e destul de prezentabil şi încă mai poate să placă femeilor, în general este un om serios şi la locul lui, doar puţin cam posac şi cam cu nasul pe sus, aş zice. Dar poate că pare aşa doar la prima vedere. Aşa că te previn, dragul meu Rodea, când te vei întâlni cu dânsul la Petersburg, iar asta se va întâmpla foarte curând, să nu îl judeci pripit şi cu patimă, cum faci tu, dacă la prima vedere nu o să-ţi placă ceva la el. Îţi spun asta pentru orice eventualitate, deşi nu am nici o îndoială că îţi va face o impresie bună. În afară de asta, nu poţi să-ţi dai seama cum este un om decât urmărindu-l mult timp şi cu mare grijă, ca să eviţi părerile preconcepute şi să nu faci greşeli pe care greu le mai poţi îndrepta după aceea. Iar Piotr Petrovici, dacă ne luăm după o mulţime de indicii, este un om cât se poate de onorabil. De la prima vizită ne-a declarat că este un om practic, dar că în multe privinţe împărtăşeşte, cum s-a exprimat chiar el, „convingerile tinerelor noastre generaţii“ şi că este duşmanul oricăror prejudecăţi. A mai spus multe, pentru că pare cam plin de el şi-i place foarte mult să se facă ascultat, dar ăsta nu-i chiar un cusur. Eu, fireşte, n-am înţeles mare lucru, însă Dunia mi-a explicat că, deşi nu e foarte instruit, pare să fie inteligent şi bun la suflet. Tu, Rodea, cunoşti firea surorii tale. E o fată de caracter, cu capul pe umeri, răbdătoare şi generoasă, cu toate că are o inimă înflăcărată, ştiu eu bine. Desigur, nu e o mare iubire, nici din partea ei şi nici din partea lui, dar Dunia, pe