lângă faptul că e o fată deşteaptă, are şi un suflet nobil, de înger, şi va socoti de datoria ei să-şi facă fericit soţul, care la rândul lui o să aibă grijă ca ea să fie fericită, de asta nu avem motive să ne îndoim, deşi recunosc că lucrurile s-au petrecut cam repejor. Oricum, el e un om foarte chibzuit şi o să-şi dea singur seama că fericirea lui ca soţ va fi cu atât mai sigură cu cât Dunecika va fi mai fericită. Iar dacă or exista unele nepotriviri de caracter, obiceiuri mai vechi şi chiar idei diferite (lucru ce nu poate fi evitat nici în cele mai fericite căsnicii), Dunecika mi-a spus că în privinţa asta se bizuie pe ea şi că nu are de ce să-şi facă griji, fiindcă ea poate răbda multe, cu condiţia ca relaţiile pe care le vor avea să fie cinstite şi corecte. Ca să-ţi spun drept, la început mi s-a părut şi mie cam tăios, dar poate tocmai pentru că este un om franc, şi nu încape îndoială că este într-adevăr. Bunăoară, când ne-a făcut a doua vizită, după ce primise deja consimţământul ei, a spus în cursul discuţiei că se gândise încă dinainte s-o cunoască pe Dunia să ia o fată cinstită, dar fără zestre, care neapărat să ştie deja ce-i sărăcia, fiindcă, după cum explica el însuşi, soţul nu trebuie să-i fie obligat cu nimic soţiei şi e mult mai bine ca soţia să vadă în soţul ei un binefăcător. Trebuie să adaug că el s-a exprimat ceva mai delicat şi mai blând decât îţi spun eu în scris, însă am uitat cuvintele lui exacte, n-am reţinut decât ideea şi, în afară de asta, a spus-o fără nici o intenţie, a fost clar că i-a scăpat în focul conversaţiei, fiindcă pe urmă s-a străduit să îndrepte şi să îndulcească lucrurile; mie mi s-a părut totuşi cam dur, i-am şi spus după aceea Duniei. Dar ea mi-a răspuns, chiar cu oarecare ciudă, că „vorbele nu sunt fapte“, ceea ce e cât se poate de adevărat. Înainte să ia o hotărâre, Dunecika n-a dormit toată noaptea şi, crezând că eu dorm, s-a dat jos din pat şi a umblat toată noaptea de colo-colo prin cameră; în cele din urmă a îngenuncheat şi s-a rugat mult şi fierbinte în faţa icoanei, iar dimineaţă m-a anunţat că s-a hotărât.

Cum spuneam, Piotr Petrovici pleacă neîntârziat la Petersburg, unde are treburi importante şi vrea să-şi deschidă pe deasupra un birou public de avocatură. El se ocupă de multă vreme de tot felul de pricini şi chiar deunăzi a câştigat un proces important. De aceea se şi duce la Petersburg, fiindcă are o treabă importantă la senat. Aşa că, dragă Rodea, îţi poate fi şi ţie de mare folos, în toate cele, iar Dunia şi cu mine ne-am gândit că ai putea să-ţi începi încă de pe-acum viitoarea carieră şi să consideri că soarta ta e deja asigurată. O, de-ar fi într-adevăr aşa! Ar fi un noroc atât de mare, că ar trebui să vedem în el nici mai mult, nici mai puţin decât un semn că Atotputernicul şi-a pogorât mila asupra noastră. Dunia numai la asta visează. Noi am riscat deja să-i spunem câteva cuvinte despre asta lui Piotr Petrovici. El s-a arătat rezervat şi ne-a răspuns că, întrucât el nu se poate descurca fără secretar, desigur mai bine plăteşte o leafă unei rude decât unui străin, dar asta numai dacă se dovedeşte capabil de funcţie (tocmai tu să nu te dovedeşti capabil!), însă imediat şi-a exprimat îndoiala că studiile tale universitare îţi vor lăsa răgaz pentru ce este de făcut la biroul său. Deocamdată, discuţia s-a încheiat aici, dar Dunia nu mai are acum alt gând. De câteva zile pare cuprinsă de febră şi a pus deja la cale un plan, ca tu să ajungi pe urmă tovarăş şi chiar asociat al lui Piotr Petrovici în treburile lui avocăţeşti, mai ales că urmezi chiar Facultatea de Drept. Eu, Rodea, sunt întru totul de acord cu ea şi îi împărtăşesc planurile şi speranţele, căci le socotesc pe deplin realizabile. În ciuda ezitării lui Piotr Petrovici, foarte explicabilă acum (fiindcă el nu te cunoaşte încă), Dunia este ferm convinsă că buna ei influenţă asupra soţului o va ajuta să izbândească, nu se îndoieşte câtuşi de puţin. Bineînţeles că ne-am ferit să-i pomenim lui Piotr Petrovici vreo vorbă despre aceste visuri de viitor ale noastre, mai ales despre speranţa de a-i deveni asociat. El e un om practic şi ar putea primi toate astea cu răceală, căci i s-ar putea părea doar simple visuri. Nici eu şi nici Dunia n-am suflat încă vreo vorbă despre marea noastră speranţă că ne va ajuta să te susţinem cu bani câtă vreme vei studia la universitate; în primul rând, pentru că asta are să se întâmple după aceea de la sine şi, fără doar şi poate, are s-o propună chiar el, lăsând deoparte vorbele de prisos (căci n-ar putea să-i refuze Dunecikăi acest lucru), cu atât mai mult cu cât tu poţi să devii mâna lui dreaptă la birou şi să primeşti acest sprijin nu ca pe o binefacere, ci ca pe un salariu meritat. Aşa doreşte Dunecika să aranjeze lucrurile, iar eu sunt întru totul de acord cu ea. În al doilea rând, n-am spus nimic pentru că doresc foarte mult ca, atunci când o să ne întâlnim cu toţii, să fii pe picior de egalitate cu el. Când Dunia i-a vorbit plină de entuziasm despre tine, i-a răspuns că, pentru a putea judeca un om, trebuie să-l cunoşti mai întâi tu însuţi şi cât mai îndeaproape şi că îşi ia îngăduinţa să-şi formeze propria părere după ce are să te cunoască. Ştii, nepreţuitul meu Rodea, din anumite motive (care, de altfel, nu au nici o legătură cu Piotr Petrovici, ci pur şi simplu sunt