— Tu eşti de vină, îi spuse Dunbar lui Yossarian. De ce nu-l laşi să râdă pe înfundate dacă are chef? E de preferat decât să vorbească.

  — Bine, n-ai decât să râzi pe înfundate cât vrei.

  — Ştii cât durează un an când se scurge? îi repetă Dunbar întrebarea lui Clevinger. Uite-atât.

  Pocni din degete.

  — Acum o secundă intrai la colegiu, cu aer proaspăt în plămâni. Astăzi eşti un om bătrân.

  — Bătrân? se miră Clevinger. Ce tot îndrugi?

  — Eşti bătrân.

  — Nu sunt bătrân.

  — Eşti la câţiva paşi de moarte ori de câte ori pleci în misiune. Câţi ani în plus poţi avea la vârsta ta? Acum o jumătate de minut intrai la liceu şi lângă tine era un sutien descheiat, atât de aproape, că sperai deja să ajungi în rai. Cu numai o cincime de secundă în urmă erai un ţânc, cu o vacanţă de zece săptămâni, care dura o sută de mii de ani şi totuşi se termina prea repede. Vâj! Zboară ca o rachetă! Cum naiba vei putea vreodată să încetineşti mersul timpului?

  Dunbar fu aproape furios când termină.

  — Poate că e adevărat, recunoscu Clevinger fără tragere de inimă, pe un ton abătut. Poate că o viaţă lungă trebuie să aibă multe împrejurări neplăcute ca să pară atât de lungă. Dar în acest caz, cine o mai doreşte?

  — Eu, îi spuse Dunbar.

  — De ce? întrebă Clevinger.

  — Mai există altceva?

 CHIEF WHITE HALFOAT.

  Doctorul Daneeka locuia într-un cort cenuşiu pătat, împreună cu Chief White Halfoat, de care se temea şi pe care-l dispreţuia.

  — Îmi imaginez cum e ficatul lui, bombăni doctorul Daneeka.

  — Imaginează-ţi cum e ficatul meu, îl sfătui Yossarian.

  — Tu n-ai nimic la ficat.

  — Asta dovedeşte ce puţin ştii, i-o reteză Yossarian şi îi spuse doctorului Daneeka despre sâcâitoarea lui durere de ficat, care o sâcâia pe sora Duckett, pe sora Cramer şi pe toţi medicii din spital, pentru că se încăpăţâna să nu dea în icter şi nici să dispară.

  Pe doctorul Daneeka nu-l interesa subiectul.

  — Te consideri năpăstuit? se interesă el. Eu ce să mai zic? N-aveai ce căuta în cabinetul meu în ziua când a venit perechea proaspăt căsătorită.

  — Care pereche proaspăt căsătorită?

  — Care a intrat într-o zi în cabinetul meu. Nu ţi-am povestit despre ei? Ea era frumoasă.

  La fel era şi cabinetul doctorului Daneeka. Îşi decorase sala de aşteptare cu peştişori aurii şi cu una dintre cele mai frumoase garnituri de mobilă ieftină. Şi-o decorase cu orice se putea cumpăra pe credit, chiar şi cu peştişorii aurii. În rest, obţinuse bani de la rubedenii lacome, în schimbul unei cote din profitul lui. Cabinetul lui se afla în Staten Island, într-un apartament populat de două familii, o adevărată capcană în caz de incendiu, la patru intersecţii de gara feribotului şi la numai o intersecţie de un supermarket, trei saloane de cosmetică şi doi farmacişti veroşi. Era plasat pe colţ, dar nu-i folosea. Afluxul populaţiei era mic şi oamenii se tratau din obişnuinţă la aceiaşi medici la care apelaseră ani de zile. Notele de plată se adunau rapid şi în curând s-a pomenit în situaţia de a-şi pierde cele mai preţioase instrumente medicale: i-au fost luate înapoi maşina de calculat şi maşina de scris. Peştişorii aurii au murit. Din fericire, taman când lucrurile mergeau cel mai prost a izbucnit războiul.

  — A fost un dar de la Dumnezeu, mărturisi solemn doctorul Daneeka. Cei mai mulţi medici au plecat în curând în armată şi situaţia s-a îmbunătăţit peste noapte. Amplasarea pe colţ a cabinetului a început să fie rentabilă şi în curând m-am pomenit cu mai mulţi pacienţi decât aş fi putut examina în mod competent. Mi-am rotunjit venitul cu cele două farmacii. Saloanele de cosmetică îmi aduceau câte două, trei avorturi pe săptămână. Situaţia era cât se poate de bună, când iată ce s-a întâmplat. Au trebuit să trimită un tip de la comisia de recrutare ca să mă examineze. Eram inapt pentru serviciul militar din considerente medicale. Mă examinasem singur cu multă atenţie şi descoperisem că eram inapt pentru serviciul militar. Normal era, nu-i aşa, să fiu crezut pe cuvânt, de vreme ce eram un medic cu o poziţie bună în societatea medicală din ţinut şi în Biroul local de Afaceri Prospere. Dar nu, nu m-au crezut şi l-au trimis pe tip ca să se asigure că aveam măcar un picior amputat din şold şi eram ţintuit la pat cu o artrită reumatică incurabilă. Yossarian, trăim într-o epocă de neîncredere şi de deteriorare a valorilor spirituale. E îngrozitor, protestă doctorul Daneeka cu glasul gâtuit de o emoţie puternică. E îngrozitor când până şi cuvântul unui medic cu diplomă este pus la îndoială de ţara pe care o iubeşte.

  Doctorul Daneeka fusese înrolat şi expediat la Pianosa ca medic de aviaţie, deşi lui îi era frică să zboare.

  — Eu n-am nevoie să-mi atrag necazuri zburând cu avionul, observă el, clipind din ochii căprui şi miopi ca nişte mărgele şi cu o privire jignită. Vin ele singure la mine. Cum s-a întâmplat cu fecioara care nu putea face copii şi a venit la mine.

  — Care fecioară? întrebă Yossarian. Parcă mi-ai spus de o pereche proaspăt căsătorită.

  — Asta-i fecioara de care îţi povestesc. Era o pereche de tineri şi erau căsătoriţi de ceva mai mult de un an, când au intrat în cabinetul meu fără să le fi fixat dinainte o consultaţie. Trebuia s-o fi văzut pe fată. Era tare dulce, tânără şi frumoasă. A roşit când am întrebat-o de ciclu. Cred că nu voi înceta niciodată s-o iubesc pe fata aceea. Avea un trup de vis şi purta la gât un lănţişor cu o icoană a Sfântului Anton care atârna între cei mai frumoşi sâni pe care i-am văzut vreodată. „Cred că e o