putea să vadă fruntea lui veştedă, gura pierită, ochii morţi, ca de sticlă, înspăimân-tători pentru că păreau că văd, dar nu vedeau, Şi rândul meu va sosi, îşi spuse, când, poate chiar în clipa asta, fără să-mi dea timpul să termin ce-mi spun, în orice moment, cum li s-a întâmplat lor, sau poate mă voi trezi oarbă, voi orbi închizând ochii să dorm, crezând numai că adorm.

  Se uită la cei patru orbi, stăteau aşezaţi pe paturi, la picioare cu puţinul bagaj pe care reuşiseră să-1 aducă, băieţelul cu rucsacul lui de şcolar, ceilalţi cu valize, mici, ca şi cum ar fi plecat doar pentru sfârşitul de săptămână. Fata cu ochelari negri vorbea în şoaptă cu copilul, pe celălalt rând, aproape, cu un singur pat gol între ei, primul orb şi hoţul maşinii se înfruntau fără să ştie. Medicul spuse, Cu toţii am auzit ordinele, orice s-ar întâmpla, ştim un lucru, nimeni nu va veni să ne ajute, de aceea ar fi bine să începem să ne organizăm încă de pe acum, pentru că, în curând, acest salon va fi plin de lume, ca şi celelalte, De unde ştiţi că sunt şi alte saloane, întrebă tânăra, Am umblat puţin mai înainte să venim aici, era mai aproape de uşa de la intrare, explică soţia medicului, în timp ce strângea braţul soţului ca pentru a-i recomanda să aibă grijă. Tânăra spuse, Cel mai bine ar fi să-1 punem pe domnul doctor responsabil, e totuşi medic, La ce e bun un medic, fără ochi şi fără doctorii, Dar are autoritate. Soţia medicului surise, Cred că ar trebui să accepţi, dacă ceilalţi sunt de acord, bineînţeles, Nu cred că e o idee bună, De ce, Deocamdată nu suntem decât noi şase, dar mâine sigur vom fi mai mulţi, vor veni în fiecare zi alţii, ar fi ca şi cum m-aş baza pe imposibil şi aş crede că toţi ar fi dispuşi să accepte o autoritate pe care n-au ales-o şi care, pe deasupra, n-are nimic să le dea în schimb, asta crezând că vor recunoaşte o autoritate şi o regulă, Atunci va fi greu de trăit aici, Vom avea mare noroc dacă va fi doar greu. Tânăra cu ochelari negri spuse, Intenţia mea a fost bună, dar aveţi dreptate, domnule doctor, fiecare o să tragă spuza pe turta lui. Fie că fusese izbit de aceste cuvinte, fie că nu-şi mai putea stăpâni furia, unul dintre bărbaţi sări în picioare, Individul ăsta e vinovat de nenorocirea noastră, dacă aş avea ochi, acuma 1-aş strânge de gât, vocifera, în timp ce arăta în direcţia unde credea că se află celălalt. Devierea nu era mare, dar gestul dramatic era comic pentru că degetul întins, acuzator, desemna o inocentă noptieră. Calmaţi-vă, rosti medicul, într-o epidemie nu există vinovaţi, toţi sunt victime, Dacă n-aş fi fost un om bun, dacă nu 1-aş fi ajutat să ajungă acasă, încă mi-aş avea ochii mei scumpi, Cine sunteţi, întrebă medicul, dar acuzatorul nu răspunse, părea contrariat că vorbise. Atunci se auzi vocea celuilalt bărbat, M-a dus acasă, e adevărat, dar apoi a profitat de starea mea, ca să-mi fure maşina, E o minciună, n-am furat nimic, Ai furat, da, domnule, Dacă cineva ţi-a ciordit maşina, n-am fost eu, plata pe care am primit-o pentru fapta mea bună a fost c-am orbit, şi apoi, unde-ţi sunt martorii, vreau să văd, Cearta nu rezolvă nimic, spuse soţia medicului, maşina e afară, voi sunteţi aici, mai bine faceţi pace, amintiţi-vă că vom trăi împreună, Cine n-o să trăiască cu el, ştiu eu bine, spuse primul orb, dumneavoastră faceţi ce vreţi, eu mă duc în alt salon, nu stau lângă aşa un nemernic care a fost în stare să jefuiască un orb, se plânge c-a orbit din cauza mea, bine a făcut, barem mai e dreptate pe lumea asta. îşi înşfacă valiza şi, târşâindu-şi picioarele ca să nu se împiedice, o luă spre culoarul care separa cele două rânduri de paturi, Unde sunt celelalte saloane, întrebă, dar nu apucă să audă răspunsul, dacă i 1-a dat cineva, pentru că deodată se prăbuşiră peste braţe şi picioare, hoţul maşinii îşi punea cum putea în aplicare ameninţarea că se va răzbuna pe cauza necazurilor sale. Când unul deasupra, când unul dedesubt, se rostogoliră în spaţiul strimt, lovin-du-se de picioarele paturilor, în timp ce, speriin-du-se din nou, băieţelul strabic începu iar să plângă şi să strige după mama. Soţia medicului îşi luă soţul de braţ, ştia că singură nu putea pune capăt bătăii, şi-1 conduse în spaţiul unde se băteau, gâfâind, luptătorii furioşi. Ghidă mâinile soţului, ea însăşi îl luă în primire pe orbul cel mai la înde-mână, şi cu mari eforturi reuşiră să-i despartă. Vă purtaţi prosteşte, îi mustră medicul, dacă intenţia voastră este să faceţi din locul ăsta un infern, continuaţi, sunteţi pe calea cea bună, dar amintiţi-vă că ne-au lăsat în voia sorţii, ajutoare din afară, niciunul, aţi auzit ce s-a spus, Mi-a furat maşina, se plânse primul orb, mai zdruncinat de lovituri decât celălalt, Dă-o-ncolo, acum e tot una, spuse soţia medicului, când ţi-a furat-o, n-o mai puteai folosi, Da, dar era a mea, şi nemernicul ăsta mi-a luat-o, nu ştiu unde a dus-o, Cel mai probabil, spuse medicul, e că maşina a rămas acolo unde omul ăsta a orbit, Domnul doctor e un tip deştept, da, dom'le, da, sigur, nu e nici o îndoială, zise hoţul. Primul orb făcu o mişcare ca pentru a se smulge din mâinile care îl ţineau, dar fără să forţeze, ca şi cum ar fi înţeles că nici indignarea, deşi justificată, nu-i va restitui maşina, nici maşina nu-i va restitui ochii. Dar hoţul ameninţă, Dacă îţi închipui că n-o să păţeşti nimic, te înşeli, ţi-am furat maşina, da, eu ţi-am furat maşina, dar tu mi-ai furat lumina ochilor, care dintre noi a fost mai ticălos, Terminaţi, protestă medicul, toţi sân-tem orbi, şi nu ne plângem, nici nu acuzăm pe cineva, Că mult mă doare răul altora, răspunse hoţul, dispreţuitor, Dacă doriţi să mergeţi în alt salon, îi