Moţoganii şi secuii pândesc cu sufletul (şi cu burta!) la gură prima rază de soare ce vine din ceaţa de pe deal, să aprindă candela minusculă a primăverii, dătătoare de speranţă şi urzici, căldură şi caş dulce, încredere şi stufat! Dar până atunci, se bucură de vărzuca cea deasă,

  * 1 litru zeamă varză

  • 1 ceapă * 500 g varză acră

  * 1 linguriţă boia (paprica) * 100 ml smântână • 1 lingură untură

  • l lingură făină * 250 g afumătură porc

  * Se spală varza, se taie fideluţă

  Zeama de varză se amestecă cu 2 litri apă şi se pune la f iert împreună cu afumătură – tăiată cubuleţe, felii, cum – şi varza în untura încinsă se rumeneşte mai întâi făina, se adaugă paprica, se stinge cu zeama caldă şi se varsă în fiertură

  Se toacă ceapa, se pune în ciorbă

  Când a fiert totul, după 1 oră, 1 oră şi jumătate, se toarnă smântână, amestecând, şi se dă la masă

  GULAŞ CU PICIOCI

  Bunica de la Ohaba Făgăraşului a avut o prietenă mult mai tânără, Iboico (de la Ibolya) care venea la ea, tocmai de lângă Baraolt, ori de câte ori i se părea că o înşeală bărbatul, Ferencz cel frumos, să-i descânte şi să-i facă farmece, să-l aducă înapoi. Bunica era (iertaţi pleonasmul) bătrână şi curioasă, secuiul Feri se pare că era nesătul şi cu nemăsurată fantezie, aşa că, prin peretele subţire al bucătăriei de vară, ia nici zece ani, îmi făceam o superbă dar precoce educaţie sexuală, ascultând-o pe Ibi-neni povestindu-i bunicii toate ciudăţeniile greu de imaginat pe care i le impunea un ţăran aproape analfabet soaţei sale, Bunica îşi pleznea palmele cu mirare, chicotind şocată, Iboico, mândră, nuanţa bucuroasă amănunte şi descrieri incredibile, povestind fapte de arme care fac să pălească orice film porno de azi. în zori, excitat îngrozitor şi totuşi inocent o auzeam pe bunica cum îşi pregăteşte cărbunii şi cuţitele, să-şi înceapă vrăjile. Atunci ştiam că, privind prin ruptura de la perdea, am s-o văd pe Ibi cea blondă şi grasă, cu ochii ei lungi şi verzi daţi peste cap, răsturnată goală pe pat, cu făcăleţul de mămăligă uns cu miere lipit de sâni şi de pântece.

  Adormeam puţin mai târziu, tulburat de o erecţie ignorantă, legănat de gemetele mici, „ioi-urile" scurte şi repezi ale femeii transfigurate.

  După prânz venea totdeauna Feri, stătut şi furios. Arunca nişte pachete sub poartă, o-njura gros pe bunica făcând-o „româncă împuţită" (bidos olah parcă se scrie). Bunica-i repezea făcăleţul (acelaşi făcăleţ) după ceafă, strigându-i „mă bozgore" şi „ungur-pungur nas în cur", după care, formalităţile protocolare fiind epuizate, Feri o ţâra pe Iboico până-n şură iar bunica mă scotea afară pe poartă, să-i aduc de la tuşa Reghina „neşte ribarbură" (de parcă a noastră, din grădină, ar fi fost otrăvită!).

  Tuşa Reghina stătea în celălalt capăt al satului, aşa că, atunci când mă-ntorceam eu, Feri şi bunica se cinsteau cu rachiu de pere la masa de sub portal, iar Ibi-neni, numai lumină, robotea prin bucătărie, făcând un gulaş cu picioci (cartofi) din carnea adusă de Feri, Seara veneau şi unchii mei de la pădure, cu lemne. Bunica o punea pe Iboico să facă şi o mămăligă mare, ciobănească, în care îl punea pe Feri să mestece cu făcăleţul, acelaşi făcăleţ, privindu-se cu subînţeles şi pufnind în râs când bărbaţii lăudau mâncarea, turtind dumicaţii de mămăligă în sosul gros.

  Dimineaţa, rata îi ducea la gară pe cei doi prieteni ai noştri, Ibolya îi lăsa în dar bunicii un ştergar brodat secuieşte şi îi şoptea cu un accent înduioşător „A fost tare bun deschintec ale tău, Gherghina-neni, chind o să revedem mai aduc ştergar şi gulaş".

  Am şi acum şaptesprezece ştergare, ultimul 1-a primit bunica cu o lună înainte ca Ibi şi Feri să fugă din ţară. Ne-a venit demult o singură scrisoare, de la Ibolya, Ferencz a fost rănit de grănicerii români, când se vindecă, vor pleca mai departe, în Canada, în Ungaria lumea le spune ţigani secui,

  • 500 g carne viţel • 500 g carne porc

  * 250 g carne miel • 250 g şorici, urechi de porc

  * 1,5 kg ceapă * 1,5 kg cartofi

  * 1 lingură untură • sare l lingură pătrunjel verde tocat

  2 linguriţe paprică (iute, dulce, cum vă place)

  * Ceapa se taie minuscul şi se căleşte în untură

  • Carnea se taie îmbucături mari

  * Şoriciul şi urechile se toacă mărunt

  * Se pune peste ceapă carnea şi şoricul, boiaua, se amestecă bine

  • Când s-au rumenit puţin – 10 minute – se sting cu 1,5 litri apă clocotită, puţină sare

  * Se acoperă, se lasă să fiarbă la foc mic *Când carnea e aproape fiartă se curăţă cartofii, se taie bucăţi mari şi se pun la fiert în alt vas, în apă fierbinte, uşor sărată (circa 1 litru) * După circa o jumătate de oră se toarnă apa şi cartofii din ea peste carne, se mai lasă să dea în câteva clocote (trebuie să fie atâta zeamă câtă carne)

  • Se adaugă verdeaţă, se oferă fierbinte

  Nici ciorbă, nici tocăniţă; gulaş!

  Una din cele mai gustoase mâncăruri pe care le cunosc, rafinată şi simplă, chiar dacă e ţărănească.

  Iar dacă e ţărănească, să vă aduc aminte de un vinuţ din Arad, ajuns în budaneie şi cănile întregii Transilvanii: Mustoasa de Măderat, Cu destin de efemeridă, Mustoasa înlocuieşte longevitatea cu intensitatea.

  Fierbe de viaţă, adică, în scurtul timp ce-i dat să trăiască, musteşte în căni, zburdă în cugetul nostru, n-are astâmpăr nici în butoaie şi nici în literatura ardeleană, pe care a zăpăcit-o de-a dreptul, Frumos la culoare – galben-verzui – fraged şi copilăros, vinul are, ca mulţi din familia sa (numeroasă!), un ce rasat, sec-amărui, un dar de sfârşit, în semn de recunoştinţă că