— Unde suntem?

Profesorul ridică încet capul şi privi în jur, de parcă şi el s-ar fi întrebat tot timpul acest lucru.

— Este un car de transmisiuni, spuse el.

— Şi ce se petrece aici cu noi? Privi spre punga de perfuzii. Bătrânul om de ştiinţă zâmbi trist.

— E doar ser fiziologic. Lichid, de fapt. Amândoi eraţi puternic deshidrataţi când v-am găsit.

— Deshidrataţi?

— Nu a mai lipsit mult şi...

Stephen Foxx închise ochii. Acum, că-i revenea amintirea, simţi spre mirarea sa ceva de genul ruşinii. Fusese o mare imprudenţă din partea lui, fără nici un fel de echipament, fără nici o pregătire, să mărşăluiască prin deşert. Să-şi rişte inconştient viaţa, pentru o cursă, pentru a demonstra ceva, pentru a câştiga. Fusese o greşeală să o tragă pe Judith după el.

— Cum ne-aţi găsit de fapt?

— Nu a fost uşor. Nu eraţi acolo unde aţi fost căutaţi. În sfârşit, Kaun a cumpărat rapid timp de observare cu un satelit de spionaj rusesc şi aceia v-au detectat.

— Ce? Ruşii?

— Da.

Stephen încercă să-şi imagineze ce se petrecuse.

— Întâi am mers spre sud, apoi mereu spre vest. Voiam să ajungem de-a lungul şoselei pe lângă graniţă spre Sinai.

Arheologul ridică din sprâncene.

— După cum îl cunosc pe Kaun, nu o să se lase convins să nu vă arate imaginile. Puteţi fi recunoscuţi foarte bine amândoi din spaţiul cosmic. Şi o să vă minunaţi pe unde aţi umblat.

— Aa.

În plus şi asta. Se pierduseră. Dar cum? Merseseră mereu spre munţi...?

— Ce-i cu camera?

Profesorul Wilford-Smith îndreptă privirea asupra unui punct ce se afla deasupra capului lui Stephen. Stephen îşi răsuci gâtul. Acolo se afla un perete despărţitor, cu o uşă de trecere îngustă, ce se putea încuia, şi un geam mare de sticlă, în spatele căruia era trasă o perdea neagră.

— Kaun e acolo înăuntru. Deja de mult timp. A cerut să i se dea câteva pachete de baterii şi apoi s-a închis cu ele acolo.

Cu un văitat involuntar, Stephen se lăsă să cadă pe spate. Pierduse! El pierduse cursa, la naiba! Lacrimi de dezamăgire îi apărură în colţul ochilor. Era aşa de nedrept, incredibil de nedrept. Se străduise, luptase, îşi aruncase întregul curaj şi întreaga sa hotărâre în joc - şi Kaun, cu milioanele sale, nu făcuse decât să cumpere inteligenţa, know-how-ul şi tehnica ruşilor, care aveau nevoie de fiecare cent, pentru a fi la timpul şi la momentul potrivit şi a putea culege ce nu semănase el. Fusese o luptă între David şi Goliat şi de data aceasta câştigase Goliat. Goliat câştiga întotdeauna, aşa stăteau lucrurile. Vechile poveşti evlavioase care povesteau altceva erau, la urma urmei, doar nişte vechi poveşti evlavioase.

Închise ochii şi în momentul următor îi apăru faţa fratelui Gregor. Sunase atât de bine - momentul adevărului. Vechea profeţie, despre forţele luminii şi forţele întunericului care se luptau pentru a-şi însuşi relicva. Chiar dacă zâmbise în sinea lui la auzul cuvintelor călugărului, ceva în el crezuse în aceste cuvinte, se simţise puternic datorită lor, îşi închipuise că Dumnezeu era de partea sa.

Şi acum? Dăduse greş? Totul depindea de ce intenţiona Kaun să facă cu filmul video. Cu siguranţă avea să-l difuzeze într-o formă sau alta pe canalele sale de televiziune, astfel încât să scoată un profit maxim. Şi toată lumea avea să-l vadă. Şi nu-i promisese monahului mai mult de atât.

Şi avea să-l vadă în sfârşit şi el. Atunci va simţi un gust amar şi probabil că mai trebuia să aibă răbdare un timp şi apoi să fie de mult acasă pe canapeaua sa şi să privească împreună cu alte milioane de oameni plini de curiozitate, care urmăriseră anunţurile corespunzătoare, dar avea să-l vadă. Tot era ceva. Ar fi putut obţine acest lucru într-un mod mai uşor, dar oricum avea să-l vadă până la urmă.

Poate nu trebuia să se aştepte la mai mult.

În acest moment cineva umblă de afară la încuietorile uşilor din spate, folosite pentru încărcare, una din uşi se deschise şi o rază de lumină orbitoare pătrunse înăuntru. Intrară trei bărbaţi, urcând pe o scară de metal, închiseră uşa după ei şi o încuiară din nou.

Stephen îi privi şi la început nu reuşi să realizeze ce vedea. Observă cum silueta profesorului, care stătuse până atunci pe un scaun, se rigidiza, de parcă i-ar fi cunoscut pe oamenii aceia şi nu ar fi vrut să aprofundeze relaţia cu ei.

Erau preoţi. Doi tineri şi unul mai bătrân în mijlocul lor. În orice caz purtau robe lungi şi negre de preoţi, cu inconfundabilele lor gulere.

Biserica. Îşi aminti din nou de Eisenhardt, întâlnirea lor în bibliotecă. Kaun plănuise să vândă toate descoperirile pentru zece miliarde de dolari Bisericii Catolice. O, ce câine! Nu numai că averea sa îl ajutase să câştige, dar victoria sa avea să sporească această avere într-un mod de neimaginat. Zece miliarde de dolari. Asta nu putea fi adevărat.

— Bună ziua, spuse bărbatul din mijlocul grupului cu o blândeţe ce părea artificială. Mă numesc părintele Scarfaro. Aş vrea să vorbesc cu domnul Kaun, dacă este posibil.

Profesorul Wilford-Smith strâmbă din nas.

— Mi-e teamă că tocmai este foarte ocupat. Expresia feţei bărbatului, care se numea părintele Scarfaro, se întunecă într-un fel care arăta clar că rugămintea dinainte fusese spusă doar retoric.

— E acolo înăuntru? întrebă el şi indică spre uşa din faţă a vehiculului.

Profesorul încuviinţă doar din cap. Scarfaro se duse în faţa uşii şi bătu extrem de puternic. De dinăuntru se auzi un bolborosit de neînţeles. Preotul se aşeză din nou între cei doi însoţitori şi spuse, îndreptat spre bătrânul om de ştiinţă:

— Ne aşteaptă.

Stephen fu cuprins de o dezamăgire fără margini. Deci era totuşi o chestiune stabilită. Biserica avea să primească filmul. Aceasta avea să îl arate sau să-l facă dispărut în arhivele sale secrete, în funcţie de cum îi convenea conţinutul înregistrării. Minunat!

Uşa de legătură se deschise brusc, Kaun ţâşni afară, în ţinută lejeră, cu părul vâlvoi, într-un fel ciudat altfel, mai uman decât şi-l amintea Stephen. Avea camera video în mână.

— Trebuie să vedeţi asta, profesore! strigă el. Întreaga lume trebuie să vadă aceasta, întreaga...

De-abia acum privirea sa căzu asupra lui Scarfaro şi însoţitorilor săi şi se opri brusc.

— Cum de aţi ajuns aici? întrebă el consternat. Scarfaro