Solul explodă, iar Paula se trezi aruncată la distanță în aer deasupra vilei, învârtindu-se fără control. Pentru o secundă a crezut că a străpuns generatorul de energie exotică. Dar spectrele galbene săltau încă în jur precum flăcările într-un uragan. A mai durat o secundă până s-au stins. Paula își stabiliză rostogolirea la cincizeci de metri deasupra vilei. Când senzorii ei au măturat scena de jos, a văzut că un crater imens distrusese complet o parte a clădirii. Acesta era larg de douăzeci de metri, cu pereți de pământ crud mocnit. Partea de jos era deschisă către un spațiu subteran. Resturi metalice răsucite zăceau împrăștiate peste tot.

– Vino aici, acum, i-a ordonat Paula lui Alexis Denken.

Dirijă cei trei combatboți să atace coordonat generatorul de energie exotică. Un baraj letal de impulsuri disruptoare și de lasere cu protoni biciui în jos, iluminând vila distrusă cu un nimb incandescent mult mai luminos decât fulgerele furtunii de deasupra.

Paula zbura rapid în jos acum, încercând să scape de orice contact cu energia exotică. Avusese noroc înainte, dar generatorul putea s-o prindă în cușcă, în ciuda costumului-armură. Cineva ieșea din crater. Scanarea de câmp îi arăta o persoană voluminoasă. Un Înalt , cu un câmp de forță integral abia funcțional.

– Troblum, strigă ea.

Acesta se opri, împiedicându-se la marginea craterului. Capul i se rotea în jur de parcă era beat.

Alexis Denken ieși la suprafață și acceleră puternic. Zece combatboți țâșniră din lăcașurile din partea din față pentru a-și adăuga forțele la acoperirea de protecție a navei. O altă navă pornea brusc din față vilei la o viteză de mach nouă, tăind-o spre dealurile joase din jur într-o cacofonie de aer brutalizat.

Paula ateriză pe un petic de pământ noroios care cu câteva minute înainte fusese o bordură plăcută de plante erbacee. Prima navă stelară ajunse la marginea craterului. Profilul său avea forma unui con clasic de rachetă cu opt terminații radiale orientate spre înainte. Vârful navei coborî spre Troblum și deschise irisul unui sas.

– Stop, i-a spus Paula.

Dar funcția ei de câmp îi arăta o altă siluetă ridicându-se de la sol printre ruinele vilei lui Florac. Aceasta era de un alb strălucitor, complet impermeabilă la orice scanare de câmp. Paula îl ignoră instinctiv pe Troblum, știind că se confrunta acum cu o amenințare reală. Se priveau reciproc peste rămășițele aburinde ale piscinei.

Alexis Denken apăru strălucind prin muson, înconjurată de garda sa de combatboți. Se opri în spatele Paulei, la câteva sute de metri de sol, și își extinse câmpul de forță, învăluind-o și pe ea. O forță de foc suficientă pentru a vaporiza un oraș de mărime mijlocie se focaliză pe silueta luminoasă ce stătea calm între zidurile distruse. Troblum dispăru în interiorul sasului și nava lui se răsuci la nouăzeci de grade, cu vârful orientat către norii de furtună. Apoi a ajuns și a treia aeronavă. Paula se aștepta ca aceasta să tragă în nava lui Troblum. Dar în loc de asta luă poziție în spatele siluetei albe, în oglindă față de Paula și Alexis Denken. Nava lui Troblum acceleră în sus la douăzeci și cinci ge. Alexis Denken îi raportă că o mare cantitate de sisteme de arme foarte puternice erau activate în nava intrusului.

– Marius, tu ești? a întrebat Paula.

Silueta albă îi arătă ceva cu mâna. Cumva, Florac Chiștoc supraviețuise carnagiului. Acum se târa pe podelele de lemn ciuruite, în timp ce sângele îi șiroia din zeci de răni.

– La naiba, șuieră Paula. Dacă își ataca adversarul, rezultatul ar fi fost incert. ANA o dotase ​​bine, dar facțiunea cu al cărei evident reprezentant se confrunta avea de asemenea un arsenal formidabil. Dacă ar fi câștigat, nu avea să știe niciodată cine a provocat-o, și prin ea pe ANA, cu atâta nerușinare. Nu ar rămâne nimic din învins, cu excepția unui roi de ioni în dispersare. Și, oricine ar fi câștigat, înfruntarea ar duce la pierderea corpului lui Florac Chiștoc, și, probabil, la moartea lui. S-ar fi putut chiar să existe mai mulți supraviețuitori ascunși printre ruinele vilei lui. Avea un număr destul de mare de amazoane stupide drept gărzi de corp. În ciuda tuturor trăsăturilor și calităților de care se lepădase de-a lungul secolelor, certitudinea ei cu privire la bine și la rău rămăsese absolută. Ea, Paula Myo, nu avea dreptul de a pune în pericol civilii, nici chiar civili atât de respingători ca Florac. Rolul ei în univers era să apere legea. Oricât de neconvenabil era Florac în acest moment, ea nu putea risca să-l aducă în calea răului.

În orice caz, dealerul ar fi un martor valoros. Problema unui adversar precum o facțiune ar fi cel mai bine rezolvată de ANA, nu de o astfel de ciocnire între ea și reprezentantul facțiunii.

Stătea încă, privind stăruitor la silueta strălucitoare rece de pe cealaltă parte a piscinei. Scanarea ei de câmp tatona câmpul de forță lucios, dar nu-i putea găsi niciun defect. Un singur lucru era clar, nu era Marius. Prea scurt.

Silueta albă se cufundă în nava proprie, fluturând o mână batjocoritor. O mișcare prostească din șolduri și apoi sasul se închise, înghițind aurora strălucitoare. Nava stelară alunecă ușor în norii de furtună, creând o spirală întunecată în timp ce dispărea în stratosferă. Paula folosi senzorii de pe Alexis Denken pentru a o urmări cât de departe se putea. Efectul de camuflaj s-a activat când a ieșit din ionosferă. Nu a existat decât o minusculă semnătură cuantică, pe care unitatea centrală abia a putut-o detecta în timp ce nava accelera ridicându-se deasupra ecuatorului, după care trebuie să fi intrat în hiperspațiu. Cei mai buni senzori pe care ANA îi putea concepe au perceput printre câmpurile cuantice o mică perturbare ce indica un ultrapropulsor. Apoi, n-a mai fost nimic.

Paula își strânse buzele și fluieră lung pe o singură notă.