Combatboții care pluteau deasupra vilei i-l arătau pe Florac Chiștoc zbătându-se în agonie pe pardoseala din lemn distrusă. Se grăbi spre el la timp pentru a vedea niște excrescențe ciudate gri înflorindu-i din gură și din nas.

U-amprenta îi deschise un link direct către clusterele lui macrocelulare.

– Florac? Poți să recepționezi?

Substanța gri blănoasă îi ieșea acum din ochi.

– Cine a fost, Florac? Știi cine a făcut asta?

Singurul răspuns care veni de-a lungul link-ului a fost o explozie de zgomot alb.

– Bine, te duc într-o cameră medicală. Nava mea o are pe cea mai bună din Confederație. Vei fi bine.

Îl ridică și zbură cu el direct în sas, ordonând unității centrale să inițieze nivelul unu al procedurilor de decontaminare. Chiar nu-i plăcea aspectul chestiilor acelora fungice gri.

– Rezistă acolo, Florac, vei fi bine. Rămâi cu mine, înțelegi?

Îi luase doar câteva secunde pentru a ajunge la cabină, dar el se convulsiona de ceva timp. Îl coborî în ​​camera medicală de dimensiunile unui sicriu. Capacul de malmetal cu luciu de oțel se închise fluid peste el.

Scanarea releva faptul că substanța cenușie îi invadase tot corpul, consumând și corupând fiecare organ. Aceasta se răsucise în jurul nervilor lui, fără să-i deterioreze, dar îmbrățișându-i complet. Paula privea datele de control afișate cu dezgust și disperare în timp ce substanța intruzivă alimenta un flux continuu de impulsuri în fiecare fibră nervoasă din corpul lui Florac. Filamentele pătrunse în interiorul creierului stimulau căile neuronale selectate astfel încât conștiința lui să rămână intactă. Pentru că nu mai exista destul din trupul său inițial, camera medicală nu mai avea ce susține. În timp ce-l privea, Florac murea în cea mai cruntă agonie prin care putea trece un sistem nervos uman.

– Extrage-i celula de memorie, i-a cerut ea camerei medicale. Dar nici asta nu mai era posibil, pentru că filamentele gri erodaseră celula de memorie, făcând-o bucăți. Paula reciti datele, tot mai alarmată. Chestia aceea gri părea a fi un fel de biononic viral, capabil să distrugă atât compuși organici, cât și anorganici. Pătrundea deja în instrumente și în manipulatoarele interfațate cu corpul lui Florac, transformându-le și alimentându-se cu ele, un efect ce se întindea treptat și în carcasa camerei medicale.

– La dracu’! a mormăit ea.

Alexis Denken ieși din atmosferă la o altitudine de cinci mii de kilometri, apoi ejectă camera medicală cu totul. Aceasta se rostogoli departe de navă. Lumina soarelui sclipea pe metalul strălucitor și pe suprafețele de plastic. Paula mătură un laser puternic cu raze gamma prin ea de mai multe ori, asigurându-se că fiecare moleculă a substanței virale a fost disociată, apoi o distruse cu un singur impuls disruptor. Zgura albă fierbinte a camerei medicale explodă într-un nor de spumă efervescentă. Câțiva senzori de la sol erau fixați pe Alexis Denken. Unitatea de comandă primea solicitări de a se identifica de la fiecare oraș de pe planetă. Paula le ignoră pur și simplu și se îndreptă înapoi spre vilă. Combatboții zburau în cerc deasupra ruinelor pe care musonul continua să le îmbibe cu apă. Râulețe lungi șiroiau de-a lungul pavajului crăpat și îngroșat cu resturi de zgură și noroi. Cizmele costumului Paulei împroșcau prin ele în timp ce-și croia drum cu precauție spre crater. Pereții de pământ zdrențuiți erau ușor radioactivi. Spyboții se năpustiră în jos pentru a scana rămășițele camerei subterane. Primul lucru pe care l-au detectat în mijlocul resturilor din metal deformat și plastic carbonizat a fost un trup ars. Părea să fi fost unul dintre bodyguarzii lui Florac. Apoi au luat semnătura substanței gri. Un petic din ea era agățat de o bucată de rocă fracturată. Marginile i se ondulau, încercând să crească.

– La naiba, înjură Paula.

Nu mai era nimic acolo. Chemă jos doi dintre combatboți și începu o sterilizare sistematică a locului cu lasere gamma. Apelă apoi ANA.

– Lucrurile au luat-o un pic razna aici, a mărturisit ea.

– Acceleratorii trebuie să fie disperați să-l reducă la tăcere pe Troblum.

– Nu. Nu asta s-a întâmplat aici. Paula stătea în picioare printre resturile din salon, aplicând scanarea de câmp pe fragmentele sparte ale generatorului de materie exotică. Nu mai rămăsese prea mult din el, iar ea era aproape sigură că tirul ei nu era în întregime responsabil de asta. Dispozitivul se autodistrusese la un moment dat, în timpul luptei. Cine a fost aici l-ar fi putut elimina în secunda în care a apărut. N-au făcut-o. Au vrut să-l folosească drept momeală pentru mine. Acest sistem de materie exotică trebuia să mă captureze. E o capcană extrem de elaborată. Cineva și-a dat o mulțime de osteneală. Am avut noroc că nava lui Troblum a sosit atunci când a sosit, încă o secundă și aș fi fost înghițită.

– Ți-ai câștigat un mare număr de dușmani de-a lungul anilor.

– Da, dar acesta are sprijinul unei facțiuni. Au avut o navă ultrapropulsor efectiv egală cu Alexis Denken, au avut această substanță virală revoltătoare și știau că vin să mă întâlnesc cu Troblum. În mod logic, trebuie să fie aliați cu Acceleratorii, dar nu l-au eliminat pe Troblum. La cine ar putea apela Acceleratorii în acest moment, care apoi să nu facă ceea ce au ei nevoie cel mai mult și să nu-l reducă pe Troblum la tăcere? Nu e logic. Această persoană cu siguranță nu pare să aibă nicio remușcare cu privire la uciderea cuiva, oricine ar fi respectivul. Iar eu am fost în mod evident destinată camerei de tortură, sau unei variante a acesteia.

Chiar în momentul în care spunea asta, un sentiment foarte rău îi creștea în minte. Își aminti mișcarea ridicolă din fund făcută de silueta albă strălucitoare când se urca în navă. Exista cu siguranță o persoană care s-ar potrivi descrierii, dar nu era posibil. Aceasta era foarte categoric în suspensie, și se afla acolo de peste 900 de ani. Desigur, dacă cineva ar avea capacitatea de a o scoate de acolo, numai o facțiune ar