ar veni, capitalul ei, de care avea tot dreptul să dispună. Evident că în societatea viitoare nu va mai fi nevoie de fonduri, iar rolul unei femei ca ea va căpăta un alt sens, va fi condiţionat logic şi raţional. Cât despre Sofia Semionovna, în acest moment eu privesc acţiunile ei ca pe un protest energic împotriva orânduirii societăţii şi o stimez profund pentru asta; mă bucur într-adevăr când mă uit la ea.

— Dar mie mi s-a spus că tocmai dumneata ai dat-o afară de-aici!

Lebeziatnikov se înfurie de-a binelea.

— Asta-i altă calomnie! zbieră el. N-a fost deloc aşa! Nici vorbă să fi fost aşa! Toate astea sunt scornelile Katerinei Ivanovna, care n-a priceput nimic! Nu mi-a trecut niciodată prin minte să mă leg de Sofia Semionovna! Pur şi simplu am vrut să-i formez felul de-a gândi, absolut dezinteresat, am încercat să trezesc în sufletul ei protestul... N-aveam nevoie decât de protest, dar Sofia Semionovna a simţit ea însăşi că nu mai putea locui aici!

— N-ai chemat-o la comună?

— Vă bateţi joc tot timpul şi într-un mod foarte nereuşit, dacă îmi permiteţi să remarc. Nu înţelegeţi nimic. Într-o comună nu există astfel de roluri. O comună tocmai pentru asta se organizează, ca să nu existe astfel de roluri. În comună rolul ăsta îşi schimbă total sensul de-acum, iar ce e aici prostesc, acolo va deveni inteligent, ce este aici, în împrejurările de astăzi, nefiresc, acolo va deveni absolut firesc. Totul depinde de ambianţa şi de mediul în care se află omul. Totul este mediul, omul e nimic. Iar cu Sofia Semionovna sunt şi acum în relaţii bune, lucru care vă poate dovedi că ea n-a socotit niciodată că i-aş fi duşman şi că aş fi jignit-o. Da, încerc s-o ademenesc în comună, dar pe cu totul şi cu totul alte temeiuri! Ce găsiţi de râs? Vrem să organizăm această comună nouă pe baze mult mai largi decât înainte. Am mers mai departe în convingerile noastre. Negăm mult mai multe! Dacă Dobroliubov s-ar scula din mormânt, ce-aş mai discuta cu el. Dar pe Bielinski l-aş băga la zdup! Până una-alta, continui să formez gândirea Sofiei Semionovna. Are o fire minunată, minunată!

— Şi te foloseşti de firea asta minunată, hm? He-he!

— Nu, nu! A, nu! Dimpotrivă!

— Auzi, dimpotrivă! He-he-he! Auzi-l cum vorbeşte!

— Credeţi-mă, vă rog! Ce motive aş avea să mă ascund de dumneavoastră, spuneţi-mi şi mie, spuneţi! Dimpotrivă, asta mi se pare şi mie ciudat: cu mine parcă e şi mai nevinovată şi mai ruşinoasă, ca şi cum i-ar fi teamă!

— Iar dumneata, fireşte, o formezi... he-he! Adică îi dovedeşti că toate sfielile astea sunt nişte aiureli, nu?

— Dar nicidecum! Nicidecum! O, cât de grosolan, cât de prosteşte, iertaţi-mă, înţelegeţi cuvântul „dezvoltare“! Nimic nu-nţelegeţi! O, Doamne, cât de... nepregătit sunteţi încă! Noi dorim libertatea femeii, iar dumneavoastră aveţi în minte una şi bună... Lăsând cu totul la o parte problema castităţii şi pudorii feminine, care sunt doar nişte prejudecăţi inutile şi chiar absurde, eu admit pe deplin purtarea ei plină de nevinovăţie faţă de mine, pentru că asta este voinţa ei, dreptul ei. Fireşte că, dacă mi-ar spune: „Te vreau“, m-aş socoti norocos, pentru că fata îmi place foarte mult, dar acum, acum cel puţin, nu-i nimeni care să se poarte cu ea mai politicos şi mai respectuos, cu mai multă stimă pentru demnitatea ei, decât mine... Aştept şi sper – nimic mai mult!

— Mai bine i-ai face un cadou. Pot să pun pariu că la asta nici nu te-ai gândit.

— Nimic nu-nţelegeţi, v-am spus! Situaţia ei este aşa cum este, fără îndoială, dar problema e alta! Cu totul alta! Dumneavoastră pur şi simplu o dispreţuiţi. Pornind de la un fapt pe care faceţi greşeala să-l socotiţi demn de dispreţ, refuzaţi să mai priviţi uman o fiinţă omenească. Dumneavoastră încă nu ştiţi ce fire are. Mie mi-e necaz că în ultimul timp nu mai citeşte deloc şi nici nu mai ia cărţi de la mine. Dar înainte lua. Păcat că, în ciuda energiei şi protestului ei hotărât, a căror dovadă a făcut-o deja, nu stă pe picioarele ei, nu are, ca să spun aşa, independenţa necesară, curajul negaţiei, ca să se rupă cu totul de unele prejudecăţi şi... prostii. Cu toate astea, înţelege perfect unele probleme. De pildă, a înţeles de minune problema cu sărutatul mâinii, adică faptul că bărbatul jigneşte femeia prin inegalitate dacă îi sărută mâna. Noi am avut dezbateri pe această temă şi i le-am relatat imediat şi ei. A ascultat cu atenţie şi când i-am vorbit despre asociaţiile muncitoreşti din Franţa. Acum o să-i explic problema intrării libere în camere în societatea viitoare.

— Asta ce mai e?

— În ultimul timp a fost dezbătută problema dacă un membru al comunei are dreptul să intre în camera unui alt membru, bărbat sau femeie, oricând... ei, şi s-a hotărât că are...

— Bun, dar dacă acela sau aceea îşi satisface în momentul respectiv necesităţile fireşti, he-he!

Andrei Semionovici se înfurie de-a binelea.

— Dumneavoastră n-aveţi în cap decât blestematele astea de „necesităţi“! strigă el cu ură. Ptiu, ce furios sunt şi ce necaz îmi e că, atunci când v-am expus sistemul, v-am pomenit înainte de vreme de blestematele astea de „necesităţi“! La dracu’! Lucrul ăsta este o piedică de netrecut pentru toţi cei ca dumneavoastră şi cel mai rău e că te iau întruna peste picior înainte să afle despre ce-i vorba! De parcă ar avea dreptate! De parcă ar fi cine ştie ce de mândrie!