asta... Colierele de siguranţă trebuie să împiedice desprinderea cablurilor de pe racorduri, înţelegeţi? Dacă există vibraţii sau dacă maşina trece printr-o groapă... De fiecare dată când frânează şoferul, furtunurile se lungesc un pic, se desprind încet-încet de pe racorduri. Maşina nu trebuie să mai meargă nici un metru până nu am reparat asta, mă auziţi? Trimit acum imediat pe cineva cu colierele.

Părintele Lukas se uită pe fereastra biroului. Unul dintre tinerii cu ochii morţi tocmai deschidea poarta curţii. Ceilalţi stăteau deja în maşină. Motorul mergea.

— O clipă, spuse părintele Lukas bărbatului de la celălalt capăt al firului. Îmi pare rău, dar maşina a plecat deja.

— O, Doamne Dumnezeule! Ştiţi încotro a plecat?

— Spre Haifa.

— Spre Haifa! Şi nu aveţi vreo posibilitate să-l anunţaţi pe şofer?

— Nu.

Atunci când închise, rămase cu mâna pe receptor şi privi în gol încă un timp. Îşi imagină drumul spre Haifa, ce ducea peste munţii din Galileea. O şosea cu multe curbe, de-a lungul unor prăpăstii abrupte. Era voia lui Dumnezeu, cu siguranţă era aceasta. „A mea este răzbunarea, spuse Domnul.”

*

Dar frânele maşinii nu cedară. Chiar înainte de a părăsi Ierusalimul, Luigi Baptist Scarfaro şi cei doi însoţitori ai săi fură loviţi de un mic camion ce cotise greşit; un accident la care nu fu nimeni rănit, dar care produse maşinii daune totale. Aceasta ajunse la fiare vechi, înainte să poată observa cineva lipsa colierelor de siguranţă de la frâne, în timp ce credincioşii slujitori ai singurei şi adevăratei Biserici ajunseră la Haifa teferi, pe banii asigurării duşmane într-o maşină închiriată, de unde porniră călătoria de întoarcere spre Roma - cu vaporul, pentru că unele lucruri pe care le aveau de transportat se puteau scoate din ţară mai uşor cu vaporul decât cu avionul.

Părintele Lukas nu află niciodată aceste lucruri. La o săptămână după plecarea lui Scarfaro se dusese, din cauza unor dureri la înghiţire, ce deveneau din ce în ce mai puternice, la doctor, iar acesta îi diagnostică un cancer în stadiu avansat la esofag. Restul jumătăţii de an al vieţii sale îl petrecu într-un spital condus de maici catolice, în care i se făcură tot felul de operaţii şi tratamente, deşi în principiu era clar de la început că nu aveau cum să-l salveze. Sora care îl veghea pe patul de moarte urmări impresionată cum preotul plânse aproape până la ultima suflare ca un copil disperat.

Nici George Martinez nu află niciodată nimic din toate acestea. După întoarcerea sa în Bozeman, Montana, îi provocă mamei sale atâta bucurie prin relatările sale pitoreşti ale trăirilor lui din Ierusalim, încât îl binecuvântă cu o formulă magică mexicană. În timpul următoarei sale misiuni, care-l conduse la un şantier arheologic din America Centrală, cunoscu o anumită Beatriz Aznar, o istorică promiţătoare şi în plus frumoasa fiică a unui milionar venezuelean al petrolului, care se îndrăgosti la fel de puternic în el, pe cât de puternic se îndrăgosti şi el de ea. Se căsătoriră la scurt timp după aceea şi trăiră de atunci pe o proprietate luxoasă în apropiere de Caracas, a cărei suprafaţă era de cinci ori mai mare decât terenul Universităţii din Bozeman, aduseră apoi pe lume o adevărată ceată de copii minunaţi şi se dedicară în rest studiului istoriei incaşilor, maiaşilor şi aztecilor.

Fostul său superior, doctorul Bob Richards, suferi la prima misiune pe care o întreprinse fără George o rană greu vindecabilă la coapsă şi primi de la Universitatea din Bozeman, ca recunoştinţă a realizărilor sale, un post permanent de docent. Fusese un moment favorabil pentru acest pas, pentru că, un an mai târziu, o firmă malaeziană scoase pe piaţă un tomograf cu ultrasunete, care nu numai că era mult mai performant şi mai uşor de mânuit decât cel dezvoltat de universitate, dar avea şi un preţ atât de scăzut, încât achiziţionarea sa era planificată chiar şi de institutele de istorie cu bugetele lor restrânse, astfel că cererea de investigaţii tomografice dispăru.

Cazul descoperirilor arheologice care dispăruseră în mod misterios din Muzeul Rockefeller, precum şi incidentele de la Wadi Mershamon preocupară justiţia statului Israel. Cercetările procuraturii nu aduseră suficiente clarificări despre ce se petrecuse cu adevărat, pentru că suspecţii, acuzaţii şi martorii făcură afirmaţii contradictorii. Povestea unora, că se urmăriseră moştenirile unui călător în timp, fusese considerată şi respinsă drept o mărturie absurdă şi mincinoasă şi fuseseră ameninţaţi că, dacă vor repeta aceste afirmaţii la proces, vor fi condamnaţi pentru desconsiderarea tribunalului. La cererea unor foruri înalte - unul dintre observatorii cei mai angajaţi ai cercetărilor şi proceselor, jurnalistul israelian Uri Liebermann avea să vorbească despre influenţa milionarului şi magnatului media John Kaun prin intermediul multiplelor sale relaţii - se grăbi procesul, aşa că în final rămase doar reproşul că ar fi fost distruse descoperiri arheologice de o valoare care ar fi putut fi foarte mare, prin neglijenţă sau intenţionat, şi câteva alte acuzaţii, de la săvârşirea unui delict grav până la port ilegal de arme.

Fraţii Judith şi Yehoshuah Menez fură achitaţi de vină. Judecătorul se rezumă la avertizări prelungite de a avea în viitor mai multă grijă atunci când era vorba de cum se procedează cu descoperirile arheologice, iar în cazuri de dubiu să informeze autorităţile statului, care sunt răspunzătoare pentru asemenea probleme. Yehoshuah Menez rămase în continuare un colaborator apreciat al Muzeului Rockefeller, dar se orienta în special spre restaurarea hârtiei şi papirusului şi cu timpul deveni o adevărată capacitate recunoscută în acest domeniu. El dezvoltă printre altele şi un procedeu ce avea să fie cunoscut ca „menezizare”.

Judith Menez se hotărî să studieze religia comparată şi la scurt timp după aceea se converti la budism.

Studentul american Stephen Cornelius Foxx fu găsit vinovat în instanţă pentru săvârşirea de delict grav şi pentru obstrucţionarea forurilor statului. Acuzaţia că ar fi pătruns prin efracţie în Muzeul Rockefeller nu putu fi probată. Foxx fu expulzat din ţară şi primi o interdicţie de intrare pentru cinci ani. El se întoarse la universitate şi îşi continuă studiile. După puternice dezbateri interne, Societatea Exploratorilor hotărî să-i retragă dreptul de a fi membru.

Americanul Keith Hegarty Ryan, care se sustrăsese arestării la Wadi Mershamon prin fugă şi părăsise, după