fi rupt-o, ci o dădu secretarei, spre a fi înregistrată. Îl întâlni şi pe Şandru, dar nu-i spuse nimic. În schimb, află de la acesta că Olga e însărcinată – şi Şandru se duse şi-nchise uşa cu yala, spunându-i secretarei să nu-l deranjeze nimeni, că are de făcut un material – veni lângă el, care stătea ca de obicei răsturnat în fotoliu, şi aproape plângând îi ceru un sfat..

— Ce să fac?

— Harachiri!…

Şandru abia îşi putu stăpâni mânia. Însă situaţia era prea disperată şi de mult îşi pierduse mândria, ba simţea parcă o plăcere dacă cineva îşi bătea joc de el. Ori în materie de bătaie de joc Val era cel mai indicat. Avea nişte incisivi de lup. Unde muşca, se vedea osul.

— Lasă prostiile, zise el moale. Ce-ai face dacă ai fi tu în situaţia mea?!

— Poate sunt chiar în situaţia ta… asta e nenorocirea, zise Val. Măcar să fi fost al nostru… oftă el. Ne-am fi-nţeles noi… Dar aşa… Noi vasăzică ne luptăm pentru candidaturi, ne batem pe viaţă şi pe moarte… şi până la urmă vine unul de la centru… Ai văzut „O scrisoare pierdută”? Află că acest „prunc” este al lui Agamiţă Dandanache… Care a câştigat în alegeri. Va trebui să-l suporţi… adică să-l suportăm… Ne-a fost trimis de la centru…

După această explozie de sarcasm, Val se îngălbeni deodată şi-şi duse mâna la inimă. Spuse că-l cam supără inima de la o vreme, adică are palpitaţii. Şandru desfăcu sertarul şi căută nişte pilule pe care voi să i le dea.

— Nu, mai bine coniac…

Luă cheia de la seiful în care ţinea documentele secrete, deschise, scoase la iveală o sticlă de whisky şi turnă în două păhărele.

— Noroc! zise el.

Amândoi dădură de duşcă păhărelele. Şandru le umplu din nou, iar ciocniră. Paharele goale şi sticla fură din nou închise în seif.

— Să n-ai ceva la inimă, spuse Şandru c-o grijă părintească. Ar trebui să te arăţi unui doctor.

— Fost-am la doftor cu ie… O simplă nevralgie intercostală… aşa mi s-a spus. Astenie din cauza nebuniei. Ştii, plec în Deltă. M-am îndrăgostit de alfa, beta, gama, delta patriei. Azi nu-mi ies spiritele… ce e azi, miercuri? E, miercurea spiritele mele postesc. Înaintea femeii, ar trebui să ne cunoaştem bine natura, în tot ce are ea mai şic. Natura, dragă bade Cârţan, nu înşală la cântar şi nici la pat… şi nici la catafalc… E cea mai formidabilă amantă… iar ca gropar!… E trăsnet.

— Lasă chestiile astea… Nu mai ai dreptul la concediu pe anul acesta…

Val începu să râdă… puţin cam tare.

— Concediu, ha-ha-ha! Când pleci în deplasare în veşnicie… N-o poţi întinde decât luându-ţi un concediu fără plată, ai? Apoi, pe un ton confidenţial: iart-o! Ce să-i faci, mă, e totuşi femeie! (Exact aşa îi spusese şi mamă-sa.) Tu ai un fond sufletesc de aur… mă mir că nu-l ţii în seif… e foarte valoros… şi secret… Bagă mâna până la cot în acest fond, cheltuieşte puţină generozitate pentru biata Olga… şi-o să ţi se mai scadă şi ţie din cele păcate.

Şandru, încălzit puţin şi de băutură, îi dădu dreptate. De altfel, sfatul cerut era mai mult formal. El nu se putea despărţi de Olga, măcar că i-ar fi venit cu doisprezece pitici după ea, ca Albă ca zăpada.

Val mai ceru puţin whisky. Bându-l de data asta mai pe îndelete, recunoscură că au intrat amândoi într-un cerc vicios. Val vărsă o picătură pe birou şi cu degetul tot încerca să deseneze – întinzând acea picătură –, un cerc. Şandru îi dădu peste, mână şi şterse totul cu bucata de piele de căprioară cu care-şi lustruia ochelarii.

— Principalul e, zise el, că s-a-ntors. Nu există mironosiţă, ascultă-mă pe mine că-s mai bătrân, care, mai devreme sau mai târziu, să nu calce alături. Cu gândul ori cu fapta. Propriu-zis, cu fapta… că gândul contează mai puţin. Dacă bărbaţii ar şti tot, rar cămin fericit pe lumea asta. Însă… lumea e mare… şi pisica ştie să acopere. Toată tragedia noastră provine din faptul că… Olga a fost cinstită! A venit să-mi spună ca proasta, crezând că-mi face cine ştie ce plăcere. Şi după aia, tu şi mai imbecil, ai crezut-o, te-ai lăsat dus de avântul ei de mâţă îndrăgostită şi-aţi început să miorlăiţi amândoi la mine,. Parcă eraţi două mâţe pe-un acoperiş. Ce eram eu, lună? Burlan? Ce credeaţi c-o să obţineţi? Află că nici nu ţineam atât de mult la ea înainte de asta. Eram gelos, e drept, dar mai mult dintr-o inerţie, că aşa trebuie să fie bărbatul, de! Văzând însă că eşti mort de-amor, leşinat… mi s-au deschis ochii. Asta-mi face fiţe… exact aşa cum nu-mi place mie… am început s-o iubesc cu adevărat… şi de-atunci nu m-am mai oprit. Uite, sunt pe marginea prăpastiei şi nu mă pot opri. Parcă mi-a luat Dumnezeu minţile. Nu-mi mai trebuie nicio altă… femeie. Mi-am dat seama de asta în noaptea aceea… când m-am ţinut după voi… Ştiu tot ce-aţi făcut.

— Tu m-ai pocnit în cap, atunci în boschet?

— Bineînţeles, puteam să te omor, fără să se afle niciodată, tu erai suficient de ameţit… abia acum văd că ţi-ai dat seama.

— Am simţit un fel de leşin… aşa din senin, zise Val. Deci Olga te cunoştea, ştia. Ce-ţi zace în pipotă… dacă tot timpul pe drum mi-a spus să am grijă… de mine…

— A fost un moment de nebunie… spuse Şandru. Bine că m-a ferit Dumnezeu… Acum mi-ar fi părut rău. Şi să-ţi mai spun ceva: dacă va trebui să mă despart vreodată de vulpea aceasta roşcată, ţie ţi-aş da-o. Pe cuvântul meu de onoare!

— Parcă am fi la masa tratativelor, zise Val, şi se pune problema lumii. Din păcate, e o singură lume, iar noi suntem doi.

Lovitura aceea în cap, reluă el după un minut de tăcere, mi-a produs un soi de amnezie, când totală, când parţială… Zile întregi n-am putut să-mi revin, nu-mi aduceam aminte decât frânturi din ceea ce se întâmplase. La început am dat vina pe oboseală… După aceea, m-am gândit că trebuie să fie altceva la mijloc.. –, şi încetul cu încetul am reconstituit totul. Voiam să mă răzbun – nici