observat, Rodion Romanovici, că întotdeauna străinii ăştia petersburghezi, adică, în principal, nemţii care vin la noi de pe cine ştie unde, sunt mai proşti ca noi toţi? Spuneţi şi dumneavoastră, e posibil să te apuci să spui că lui „Karl din farmacie frica străpuns inima“ şi că el (blegul!), în loc să pună mâna şi să-l lege pe birjar, „mâinile împreunat şi plâns şi forte rugat“. Aoleu, e proastă ca noaptea. Şi îşi mai şi închipuie că te impresionează, nici prin cap nu-i trece cât de proastă e! După mine, beţivanul ăsta de la intendenţă e mult mai deştept ca ea; măcar se vede de la o poştă că e un beţiv care şi-a băut şi minţile, dar toţi ăştia cu pretenţii, serioşi... Ia uite-o cum stă, i-au ieşit ochii din cap. S-a supărat! S-a supărat! Ha-ha-ha! Hi-hi-hi!

Deja veselă, Katerina Ivanovna intră imediat în tot felul de detalii şi deodată începu să spună cum o să deschidă ea neapărat în T., oraşul ei natal, cu pensia pe care o s-o obţină, un pension pentru fete nobile. Cum acest lucru nu-i fusese comunicat încă lui Raskolnikov de către ea însăşi, Katerina Ivanovna se lansă imediat în cele mai atractive detalii. Nu se ştie cum, la un moment dat apăru în mâinile ei „diploma de merit“, cea despre care îl pusese deja în temă pe Raskolnikov răposatul Marmeladov, când îi povestise la cârciumă despre Katerina Ivanovna că e soţia lui şi că la absolvirea pensionului dansase cu şalul „în faţa guvernatorului şi a altor persoane“. Pesemne că acum această diplomă de merit trebuia să dovedească dreptul Katerinei Ivanovna de a deschide ea însăşi un pension; în principal însă, avea menirea să le facă praf pe „izmenitele alea două de târâiepoale“, în cazul că ar fi venit la praznic, şi să le dovedească limpede că ea, Katerina Ivanovna, este din cea mai nobilă casă „chiar aristocratică se poate spune, fiică de colonel şi cu siguranţă mai bună decât unele amatoare de aventuri, care s-au înmulţit precum ciupercile după ploaie în ultima vreme“. Diploma de merit ajunse imediat în mâinile unor musafiri beţi, lucru pe care Katerina Ivanovna nu îl împiedică, deoarece acolo era consemnat en toutes lettres4 că este fiica unui consilier de curte şi cavaler şi că, prin urmare, era într-adevăr aproape fiică de colonel. Înfierbântându-se, Katerina Ivanovna se apucă imediat să vorbească pe larg despre toate amănuntele viitorului trai, minunat şi liniştit, în oraşul T., despre profesorii de gimnaziu pe care avea să-i invite ea să predea la pension; despre un bătrânel de toată stima, un franţuz pe nume Mangot, care o învăţase franceză chiar pe ea, pe Katerina Ivanovna, la pension, şi care îşi aşteaptă sfârşitul la T. şi care va veni cu siguranţă la ea, căci plata va fi extrem de convenabilă. Ajunse în cele din urmă şi la Sonia, „care va pleca la T. împreună cu Katerina Ivanovna şi o va ajuta acolo la toate“. Aici însă, cineva din capătul mesei pufni în râs. Katerina Ivanovna, deşi încercă îndată să dea impresia că ignoră râsul care se stârnise la capătul mesei, începu imediat, ridicând înadins glasul, să vorbească plină de însufleţire despre certa capacitate a Sofiei Semionovna de a-i servi drept ajutor, despre „blândeţea, răbdarea, abnegaţia, nobleţea şi cultura“ ei, şi o tot bătea mulţumită pe Sonia pe obraz, după care, ridicându-se, o şi sărută cu înfocare de două ori. Sonia se aprinse la faţă, iar Katerina Ivanovna izbucni brusc în plâns, remarcând imediat despre ea însăşi că e „o proastă cu nervii slabi şi că e deja prea zdruncinată, că e timpul să încheie şi, cum mâncarea s-a isprăvit, să se servească deja ceaiul“. Chiar în clipa aceea, Amalia Ivanovna, de-acum ofensată de-a binelea că nu luase parte nici un pic la conversaţie şi că n-o asculta nimeni, riscă să facă o ultimă încercare şi, ascunzându-şi mâhnirea, cuteză să îi strecoare Katerinei Ivanovna o remarcă extrem de la locul ei şi profundă despre faptul că în viitorul pension va trebui acordată o atenţie deosebită curăţeniei lenjeriei fetelor (die Wäsche) şi că „neapărat trebuie fost o dam de asta bun (die Dame), care poate văzut bine de lenjerie“ şi, în al doilea rând, „ca toate tinere domnişore noaptea pe furiş nici un roman să nu citit“. Katerina Ivanovna, care era într-adevăr zdruncinată şi obosită rău şi căreia praznicul îi era deja prea de-ajuns, i-o tăie imediat Amaliei Ivanovna, spunând că „debitează prostii“ şi nu pricepe nimic; că să se îngrijească de die Wäsche e treaba econoamei, nu a unei directoare de pension nobil; cât priveşte cititul romanelor, asta e deja pur şi simplu o necuviinţă, şi că ea o roagă să tacă din gură. Amalia Ivanovna se înroşi şi, înfuriindu-se, făcu observaţia că ea numai „bine dorit“ şi că ea „mult forte bun dorit“, dar că „pentru locuinţ de mult nu primit Geld5“. Katerina Ivanovna o puse imediat la punct, zicând că minte când spune că „bine dorit“, fiindcă chiar ieri, când răposatul era încă întins pe masă, a luat-o la zor cu chiria. Atunci, Amalia Ivanovna remarcă imediat că ea „pe acele dam invitat, dar acele dam nu venit şi nu pot venit la dam care nu nobil“. Katerina Ivanovna îi sublinie pe loc că o ţopârlancă, aşa ca ea, nu poate aprecia ce e aceea adevărata nobleţe. Amalia Ivanovna nu mai suportă şi anunţă imediat că „mein Vater aus Berlin fost forte, forte important om şi amândouă mâini prin buzunar umblat şi făcut mereu aşa: puf-puf!“ şi, ca să arate cât mai sugestiv cum era tatăl dumneaei, Amalia Ivanovna sări de pe scaun, îşi vârî mâinile în buzunare, îşi umflă obrajii şi începu să scoată nişte sunete nedefinite, un fel de „puf-puf“, în hohotele dezlănţuite ale tuturor chiriaşilor, care înadins o aprobau încurajator, presimţind o încăierare. Asta îi puse însă capac Katerinei Ivanovna, care pe loc, în auzul tuturor, spuse „răspicat“ că Amalia Ivanovna se prea poate