lui Jacqueline Kennedy şi îi stătea ţeapănă de la cantitatea exagerată de fixativ. Era puţin cam prea fardată, dar se vedea bine că era frumoasă. Avea cam douăzeci şi ceva de ani. M-am uitat bine la fotografie, după care i-am înapoiat-o Maltei Kano. A luat-o, a băgat-o în plic şi plicul în geanta pe care a închis-o.

  — Sora mea este cu cinci ani mai mică decât mine. A fost pângărită de Noboru Wataya, chiar violată, aş spune.

  „Aha! Deci asta era!” mi-am zis eu. Îmi venea să mă ridic şi să plec imediat. Am scos o batistă din buzunar, m-am şters la gură, am pus batista la loc şi mi-am dres glasul.

  — Îmi pare sincer rău. Nu ştiu nimic despre asta, dar dacă i-a pricinuit necazuri, nu-mi rămâne decât să-mi exprim regretul. Aş vrea să ştiţi că eu şi fratele soţiei mele nu suntem în relaţii prea bune. Dacă urmăriţi cumva să…

  — Nu, domnule Okada, dumneavoastră nu aveţi nici o vină, interveni ea brusc. Dacă este cineva vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat, atunci eu sunt aceea. Nu am fost suficient de vigilentă şi de fermă când i-am atras atenţia asupra pericolului.

  Ar fi trebuit să am mai multă grijă de sora mea, dar dintr-un motiv sau altul n-am reuşit. Se mai întâmplă, domnule Okada. După cum ştiţi şi dumneavoastră, trăim într-o lume violentă şi haotică şi în anumite situaţii violenţa depăşeşte capacitatea noastră de înţelegere. Pricepeţi ce vreau să spun? Ce s-a întâmplat, s-a întâmplat şi gata! Rănile se vor vindeca şi o să-şi revină şi psihic. Trebuie. Mulţumesc Cerului că n-a fost mai rău. Lovitura ar fi putut fi fatală. I-am spus şi surorii mele că putea fi şi mai îngrozitor. Problema care mă preocupă pe mine este însă modul în care sunt asamblate părţile corpului surorii mele.

  „Asamblarea părţilor corpului”, am repetat eu în gând. Se pare că pentru ea e o problemă foarte serioasă.

  — Nu vă pot explica acum în detaliu ce s-a întâmplat. Este o poveste lungă şi complicată şi chiar dacă v-aş povesti, tot nu aţi înţelege acum. Nu vreau să vă jignesc, dar sunt prea multe amănunte fără de care nu v-aţi putea dumiri. Noi abordăm problema ca nişte profesionişti, pe baza unor date exacte. Dar nu v-am chemat aici ca să mă plâng, pentru că dumneavoastră nu aveţi nici o vină. Ceea ce vreau eu este să ştiţi că unele părţi ale trupului surorii mele au fost pângărite de către Noboru Wataya, chiar dacă numai temporar. Şi am ţinut să vă aduc la cunoştinţă lucrul acesta pentru că dumneavoastră, domnule Okada, veţi avea în viitor legături mai strânse cu sora mea. V-am spus adineauri că este asistenta mea, că mă ajută în ceea ce fac şi mi s-a părut normal să ştiţi ce i s-a întâmplat.

  Am tăcut amândoi o vreme. Malta nu zicea nimic, dar pe chipul ei citeam îndemnul de a reflecta la cele auzite. Asta şi făceam. Mă gândeam la răul pricinuit de Noboru Wataya surorii ei, la relaţia dintre pângărirea menţionată şi părţile corpului, la legătura dintre toate acestea şi dispariţia motanului nostru.

  — Deci, trebuie să înţeleg că nu aveţi de gând să-l daţi în judecată pe Noboru Wataya pentru fapta comisă… Sau să-l denunţaţi la poliţie.

  — Normal, spuse Malta Kano fără nici o urmă de expresie pe chip. Ca să fiu cinstită, nu e nimeni de vină. Vrem doar să aflăm care sunt factorii ce au condus la o asemenea întâmplare neplăcută. Dacă nu rezolvăm această problemă, s-ar putea ivi şi alte lucruri mult mai dezagreabile.

  M-am mai liniştit puţin. Nu pentru că m-ar fi deranjat faptul că Noboru Wataya ar fi fost învinuit de viol şi băgat la puşcărie. Cred că nu i-ar fi stricat, dar fratele lui Kumiko era o personalitate bine cunoscută şi cu siguranţă pedepsirea lui ar fi stârnit mare vâlvă şi vestea ar fi umplut paginile de scandal ale ziarelor. Ce soc ar fi fost pentru Kumiko! Pentru liniştea mea sufletească, îmi doream să nu păţească nimic.

  — Staţi liniştit. Astăzi v-am dat întâlnire pentru a discuta despre pisică. Domnul Wataya mi-a cerut sfatul în privinţa ei. De fapt, doamna Okada l-a întrebat pe el cum să procedeze, iar ei mi-a cerut mie părerea.

  Lucrurile începeau să se lege. Deci, Malta Kano era un fel de clarvăzătoare şi cei doi au rugat-o să-i ajute să găsească pisica. Pe familia Wataya a interesat-o întotdeauna divinaţia, mai cu seamă când era vorba de construcţia unei case. De fapt, treaba lor! Erau liberi să creadă în ce voiau ei. Dar de ce a trebuit să o pângărească tocmai pe sora unei asemenea persoane? De ce a provocat neplăceri altora fără nici un rost?

  — A, deci vă ocupaţi cu asemenea lucruri, îi ajutaţi pe oameni să-şi găsească ceea ce caută, nu?

  Malta Kano m-a privit cam ciudat. Ochii ei erau complet inexpresivi, de parcă priveau pe fereastră, într-o casă complet goală. După câte mi-am dat seama, nu a înţeles ceea ce voiam să spun.

  A continuat, fără să-mi răspundă la întrebare.

  — Locuiţi într-o zonă foarte ciudată, domnule Okada.

  — Da? In ce sens?

  În loc să-mi răspundă, a împins paharul cu apă tonică vreo/ece centimetri mai încolo.

  — Pisicile sunt nişte creaturi foarte sensibile, să ştiţi, domnule Okada.

  Am rupt tăcerea după câteva clipe:

  — Deci zona în care locuim este stranie, iar pisicile sunt animale sensibile. Dar noi locuim acolo de mult timp… Şi noi, şi motanul. De ce ne-a părăsit brusc? De ce nu a plecat mai devreme?

  — Nu ştiu ce să zic. Poate s-a schimbat fluxul… Sau a apărut ceva neprevăzut care l-a blocat.

  — Aha… Fluxul.

  — Nu ştiu dacă motanul dumneavoastră mai trăieşte, dar un lucru este sigur: nu se mai află în apropierea casei. Nu îl veţi găsi nicicum în zonă.

  Am luat ceşcuţa şi