biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » Bucataria Lui Radu cărți de crăciun online gratis PDF 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Bucataria Lui Radu cărți de crăciun online gratis PDF 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 160 161 162 ... 187
Mergi la pagina:
cu apă de flori, Un pămătuf de pene de gâscă (de la S,S. R.), Farfuriile în care se pun turtele, sau vase de tort, şi tot atâtea farfurii adânci.

  Turta

  Iei câte o foaie de turtă, o aşezi pe farfurie, o ungi bine cu siropul clocotit, o presari cu migdale şi le tot aşezi una peste alta până ce obţii o grosime convenabilă (cam ca a unui tort obişnuit). După ultima foaie, acoperi cu o farfurie adâncă şi pui la rece.

  Aceasta e turta clasică. Se pot face turte, însă, în acelaşi mod, cu: nuci, alune, migdale prăjite şi fistic (acestea sunt foarte bune),"

  Nu era formidabil?! Ce lume de lucruri mici, de obiecte senzuale şi suculente, ce de nume delicate, ce vânzoleală de realităţi miniaturale, pudice, retractile! Ce de istorii suprapuse, paralele, înghesuite într-un colăcel, cinci mii de ani într-o diminutivală turtită cu miere, modestă, ascunsă într-un cuptor, sub un şervet.

  Scriind cartea aceasta, pregătindu-mă pentru ea, citind pentru ea, vorbind cu mii de oameni, tot pentru ea, am trăit în mijlocul uneia din cele mai consistente, fascinante şi mărunte realităţi, o lume de minuscule, de făpturi şi obiecte discrete şi excitante, de fărâmituri ude şi obraznice, mereu în schimbare, mereu în transformare, mereu altele.

  A fost o experienţă extraordinară, o aventură pentru o viaţă, printre lucruşoare vii, efemere, cu adevărat versatile

  JUMĂRI MOLDOVENEŞTI (SCROB) „Moldoveneşti" nu sunt, deci nici româneşti, dar hai să-nchidem ochii adevărului ştiinţific şi să lăsăm slăbiciunile sentimentale să prăjească provincialist aceste ouă arhieuropene, punct,

  • 2 ouă * 2 linguri lapte * sare după gust * 50 g unt

  * Se sparg ouăle, se amestecă cu laptele şi sarea nu prea mult, până se omogenizează cât de cât

  Se încinge untul într-o tigăiţă

  Se toarnă ouăle în tigaie şi se amestecă până se-ntăresc

  În loc de ceai, omeniţi-vă cu o ulcică de Băbească Neagră de Dealurile Bujorului (asta dacă n-aţi apucat să gustaţi Mcrlot-ul lor, care este, credeţi-mă, fără cusur): e micuţă, veselă, roşie în obraji şi fără astâmpăr.

  Vă va înviora dimineaţa!

  SĂRMĂLUŢE ÎN VARZĂ DULCE

  Una din bucatele ceremoniale şi obligatorii ale nunţilor de toamnă, când fierbe vinul în oală şi sângele-n mire şi zici ca poetul „aud viaţa cum pârâie nebună în voi".

  l varză dulce 100 g slănină afumată

  300 g miez pâine albă 2 ouă

  * 1 ceapă 2 ardei graşi

  * 4 roşii sare, piper

  * 100 g untură de gâscă 100 g unt

  • pătrunjel, mărar, cimbru

  * 500 g carne de viţel (de la coadă) tocată

  500 ml borş (care va merge şi la zeamă)

  500 g carne de porc (împănată, piept, fleică) tocată

  * 300.g muşchiuleţ de porc afumat (sau pastrama de gâscă)

  Zeama:

  * 0,5 litru borş * 0,5 litru zeamă carne * 0,5 litru vin alb

  0,5 litru bulion roşii * 100 ml lapte

  Se opăresc foile de varză în borş sau în apă cu oţet să se înmoaie – mai ales partea de vârf, mai subţire – că pe aceea o vom folosi

  Se înmoaie pâinea în lapte

  Se toacă mărunt şi se prăjeşte ceapa în unt (untul va servi şi la uns oala)

  Se bat ouăle » Se toacă slănina

  Se toacă verdeaţa

  Se amestecă carnea cu pâinea scursă de lapte (ce curge merge la zeamă), ceapa, ouăle, verdeaţa, sare, piper

  * Se iau găluşte mici de tocătură şi se umplu fest părţile subţiri de la foile de varză, în rulou * Într-un vas mare de lut uns bine cu grăsime de gâscă şi unt – să băltească – se pune mai întâi un strat de varză fin tocată, câteva felii de roşie şi bucăţi de ardei gras, boabe de piper, cimbru, felii de muşchiuleţ afumat

  * Urmează un strat de sarmale

  * Deasupra lor, alt strat de varză, la fel ornat * Sarmale, şi aşa mai departe

  * Ultimul strat – oprit Ia trei degete de gura oalei – trebuie să fie de varză acoperită total cu felii de roşii

  * Se toarnă zeamă, cât s-acopere de un deget varza

  * Se da oala la cuptor, să fiarbă molcom, acoperit, de la 3 ore – minimum necesar şi suficient – la o noapte întreagă (dacă scade prea mult se mai adaugă apă fierbinte); cu o oră înainte de a fi date mesei se ia capacul, să se rumenească la foc mic şi să scadă zeama sub jumătate din oală

  Nu se poate nuntă fără sarmale şi sarmale fără smântână şi ardei iute. Dar un asemenea regal merită ceva mai bun, o întâlnire rafinată, cum un singur vin românesc poate accepta: Fetească Neagră (de Uricani, de Valea Călugărească sau de Tohani).

  Dacă ar fi vrut cineva să topească, cu har de alchimist, un mare vin alb în alt mare vin negru, tot Fetească Neagră i-ar fi ieşit! Roşu închis, cu reflexe violacee (amintind de alte mari vinuri moldoveneşti exterminate de filoxeră) parfumat suav ca o grădină cu coacăze şi mure un pic prea coapte – doar e o fetească! – acest vin salvat din patrimoniul vechi de milenii al podgoriei româneşti are un gust delicat, fiind în acelaşi timp – în oenologia mondială – un original misterios.

  Nu are impetuozitatea de avalanşă a vinului negru, taninat şi nemilos, dar are vâna lui. Nu e fructuos ca un vin alb, dar are delicateţea lui florală. Graţie feminină şi forţă atletică sunt însuşirile paradoxale ale acestui vin, care, în 3-4 ani, se rotunjeşte, devenind capodoperă.

  TURTĂ DULCE CU MIERE

  500 g miere de albine • 500 g zahăr tos

  200 g nuci măcinate * 100 g rom l linguriţă bicarbonat * 4 ouă

  * 1 kg făină • 1 vârf cuţit piper negru

  * 50 g unt

  • 3 linguriţe praf scorţişoară, nucşoară, cuişoare

1 ... 160 161 162 ... 187
Mergi la pagina:


Recomandat pentru o lectură plăcută: ➾