este posibil! Nimic la mine nu este altfel decât la voi şi voi puteţi avea această viaţă minunată în perfecţiunea ei! Nimic nu este posibil pentru mine, ce nu va fi posibil şi pentru fiecare dintre voi!”

Pe lângă oamenii care veniseră pentru a-l însoţi pe drumul său, se afla şi un bătrân cerşetor, care voia probabil să vadă despre cine era vorba, dar se făcuse mic şi rămase în fundal, fără să sară în ochi, conştient fiind de cât valora el în comparaţie cu ceilalţi. Dar cel pe care venise să-l vadă de departe îl descoperi, îşi croi drum prin mulţimea care privi şocată când observă unde voia el să ajungă. Toţi amuţiră atunci când vorbiră unul cu celălalt, Cel Binecuvântat şi Cerşetorul. Bătrânul începu să plângă şi feţele din jur împrejur tresăriră în mod ciudat. Dar apoi, cu cât vorbea mai mult bărbatul cu el, cu atât mai mult se îndreptă statura încovoiată, vlăguită, cu atât mai mult începu faţa sa să strălucească, să devină din nou plină de viaţă, ochii începură să-i strălucească, până când nu mai arăta deloc ca un cerşetor, ci ca unul în travesti.

Apoi dintr-odată reapărură liniile colorate peste ecran şi totul dispăru.

Ridicară privirea.

Peter Eisenhardt: plictisit, aproape scârbit.

Stephen Foxx: transformat.

 

Geamurile se sparseră cu zgomot, urât şi violent.

 

42

— Permiteţi-mi să întreb, domnii mei, se interesă profesorul Wilford-Smith cu o voce fermă, în care se putea simţi şi o undă de indignare, cine sunteţi, ce vreţi aici şi cum de mi-aţi spart geamurile?

Se puteau pune şi alte întrebări. De exemplu, de ce bărbaţii îndreptau spre ei arme de foc.

Stephen numără dintr-o privire şapte dintre ei.

Toţi purtau pulovere negre pe gât şi pantaloni negri. De parcă ei trei ar fi fost gangsteri înarmaţi, care se ocupau de răpiri şi care trebuiau luaţi cu asalt, siluetele negre intraseră prin spargerea simultană a ferestrelor de la uşi şi aparent se pricepeau la asemenea acţiuni, pentru că trei dintre ei, care probabil pătrunseseră mai devreme, neremarcaţi în casă, apărură în clipa următoare în pragul uşii spre cameră, încercuindu-i.

Unul dintre ei, mai mic şi mai masiv decât ceilalţi, fiind un fel de şef, păşi în faţă. Cioburile scrâşniră sub cizmele sale negre. Avea părul cărunt, tuns scurt şi ochii reci şi cenuşii.

— Dacă rămâneţi liniştiţi, nu veţi păţi nimic, explică el.

— Pe naiba o să fac asta, replică Wilford-Smith furios. Vă cer o explicaţie!

— Nu fiţi prost, replică bărbatul nepoliticos. Nu suntem aici la cinema. Daţi-mi caseta video pe care tocmai aţi vizionat-o.

Bărbatul întinse mâna.

Profesorul îl fixă precum o fantomă. Nu se mişcă.

— Nu auziţi bine? se răsti intrusul. Filmul!

— V-a trimis Vaticanul. Bătrânul arheolog părea incapabil să acţioneze înainte să înţeleagă ce se petrecea aici. Vocea sa era fără inflexiuni, prevestind ceva rău. Nu-i aşa? V-a trimis monseniorul Scarfaro. Cum aţi ajuns aici? Şi tocmai azi. I-aţi urmărit pe cei doi? I-aţi supravegheat ani de zile? Aţi ascultat discuţia noastră de dinainte? Da. Cred că aţi făcut toate acestea.

— Noi, explică bărbatul, şi-l împinse pe profesor la o parte, nu existăm.

Luă caseta video din aparatul de redare şi o studie.

— Şi această casetă de aici, continuă el, nu există nici ea.

O băgă în buzunar.

Stephen urmărea evenimentele ca paralizat. De parcă ar fi fost din nou cu un ac de perfuzie în braţ, pe un pat de campanie în camion, tocmai scăpat de la moarte. Se petrecea din nou şi, înţelese cu claritate de cristal, avea să se petreacă din nou şi din nou. Aici, în acest moment şi în această cameră, Isus era crucificat din nou. Ori de câte ori oamenii aveau să eşueze în încercările vieţii, nu le rămânea nimic altceva de făcut decât să-L crucifice pe Isus. Nici asta nu putea îndepărta durerea din el, dar era singura consolare care-i rămăsese.

Aceştia erau doar nişte lachei. Stephen privi în jurul său, pe neobservate. Câte doi oameni ţineau armele îndreptate spre unul dintre ei, dinainte stabilit, antrenaţi profesionist. Dar erau doar slugi, nişte ajutoare fără habar.

Nu era nici o diferenţă dacă erau legionari romani sau pistolari îmbrăcaţi în negru. Şi erau într-o superioritate invincibilă. Părea o situaţie de neevitat şi de neschimbat: Răul, întunericul era mereu în superioritate.

Se gândi la mănăstirea din Negev, la momentul în care stareţul îi încredinţase cea mai sfântă relicvă a ordinului său. Dezamăgise această încredere chiar a doua zi şi astăzi dezamăgea din nou. Vechea profeţie, pe care o urmase călugărul, se înşelase.

Sau exista o posibilitate? Privi spre Eisenhardt. Scriitorul urmărea evenimentele cu o faţă în care se amestecau frica, respingerea şi mirarea. Şapte bărbaţi, din care şase îşi îndreptaseră ţevile armelor lor negre şi solide asupra lor.

Cu forţa nu puteau face nimic, dar poate cu cap, cu un truc isteţ... ceva trebuia să-i vină în minte şi, dacă da, atunci foarte repede...! Îi veneau mereu idei. Toată viaţa cunoscuse mereu câte un truc, avusese mereu un şiretlic în minte, încă o săgeată în tolbă, gândise mereu cu o mişcare în plus faţă de ceilalţi şi atinsese astfel ceea ce îşi propusese. Dar acum nu-i venea nimic în minte. Nervii săi se simţeau ca paralizaţi şi morţi, creierul său era secat. Ceea ce văzuse încă îl mai răscolea, îl ardea precum un foc, fierbea, clocotea. Toată lumea trebuia să vadă acest film, asta-i promisese preotului bătrân, dar nu putea să-şi ţină promisiunea.

— Nu aveţi voie să faceţi asta! se auzi spunând deodată. Bărbatul îl privi şi el repetă: Nu aveţi voie să faceţi asta.

— Poftim? întrebă intrusul.

— Nu ştiţi ce înseamnă acest film, îl imploră Stephen. Pulsul său o luase razna.

În orice caz, reuşise să se oprească, să întrebe, să asculte. Poate mai exista o şansă. Poate i se făcuse cadou acest moment de către destin, pentru a îndrepta totul până la urmă.

— Vă rog, priviţi mai întâi filmul. Este destinat întregii omeniri. Nu puteţi să-l luaţi sau să vă faceţi vinovaţi... într-un fel inimaginabil!

Bărbatul cu ochii cenuşii şi lipsiţi de viaţă, ce semănau mai degrabă cu nişte bile de sticlă, îl privi.

Stephen îi întoarse privirea. Îi atinsese vreo coardă sensibilă? Unele lucruri nu aveau voie să se petreacă şi acesta era unul dintre