ele. Dăduse o dată greş, când pierduse camera. Nu avea voie să dea greş încă o dată. Dacă ar reuşi să salveze cel puţin acest film, atunci nu dăduse în totalitate greş.

— Ştiu ce înseamnă acest film, spuse bărbatul în sfârşit. Credeţi-mă, ştiu mai bine decât voi toţi.

Apoi făcu un semn cu mâna oamenilor săi şi în momentul următor dispărură toţi ca nişte fantome. Câţiva paşi foşniră în pătura de frunze căzute, în depărtare se auzi pornind un motor, apoi se întoarseră ciorile şi aterizară pe gazonul din faţa ferestrelor sparte, privind cu ochi ca nişte nasturi întunecaţi.

*

Şocul părea că oprise timpul în loc. O vreme era atâta linişte, ca după o explozie, şi nici unul nu avu curaj să respire.

Profesorul se ridică în sfârşit greoi şi merse spre ferestre privind paguba.

— Amândouă geamurile, mormăi el şi împinse nehotărât cu piciorul unele din cioburi la un loc. De parcă nu ar fi ajuns unul. Aşa o exagerare! Făcu un pas afară în grădină, precaut şi privi sceptic spre cer. Şi astăzi plouă cu siguranţă. Ce enervantă toată chestia asta! Intră din nou înăuntru, privi clătinând din cap amestecul de lemn rupt şi sticlă spartă. Astăzi nu mai găsesc nici un meseriaş să vină până aici. Trebuie să izolez geamurile altfel. Poate cu o folie de plastic. Asta ar trebui să meargă.

Eisenhardt stătea cu capul între umeri, pe scaunul său, şi-l privi pe arheolog suspicios.

— Poate să-mi spună cineva, vă rog, începu el apoi, ce a fost toată chestia asta?

— Au luat filmul, se auzi Stephen spunând aproape fără glas. Era mai mult o şoaptă consternată.

Wilford-Smith îl privi de sub sprâncenele sale stufoase.

— Vă amintiţi de bărbatul pe nume Scarfaro, domnule Eisenhardt? Stephen, vă amintiţi cu siguranţă. Scarfaro a fost la un moment dat la şantierul arheologic de la Bet Hamesh pentru a vorbi cu Kaun.

— Da, încuviinţă scriitorul, îmi amintesc. Venise din Roma. Un inchizitor sau ceva în genul acesta.

— Scarfaro este un fel de agent întunecat al Vaticanului. El a fost cel care a distrus camera şi care a luat resturile cu el. Şi el a fost cel care a trimis aceşti oameni.

— Dar cum de i-a trimis tocmai acum? îi scăpă lui Stephen. Cum de tocmai azi şi aici?

Profesorul îl privi pătrunzător.

— Mi-e teamă că dumneavoastră aţi fost cel care le-a atras atenţia asupra mea.

— Eu?

— Dumneavoastră aţi fost cel care a găsit camera. Vă mai amintiţi? Scarfaro ştia acest lucru. Precis v-a supravegheat. Domnul Eisenhardt nu era important pentru ei şi nici eu nu am fost până astăzi, pentru că altfel ar fi venit mult mai demult aici. Fără îndoială, v-au urmărit, Stephen, şi ne-au ascultat, iar apoi au intervenit imediat.

Stephen ascultă cu faţa împietrită. Încercă să-şi amintească, dar nu era nimic ce-şi putea aminti. Nici un urmăritor, nici un telefon suspect, nici o locuinţă întoarsă pe dos, nici o pocnitură pe liniile telefonice. Dacă fusese urmărit, nu observase nimic.

Dar ar fi trebuit să se gândească la asta. Era impardonabil că nici nu se gândise la asta.

— Haideţi, profesore! clătină Eisenhardt capul. Ce înseamnă asta? Vorbiţi serios când spuneţi că vrea cineva acest film video?

— Poftim? ridică din sprâncene Wilford-Smith.

— Cine să vrea să facă acest lucru? Vaticanul? Îmi vine să râd. Ne consideraţi proşti cu întreg acest teatru. Aşa cum aţi făcut şi în Israel şi mai înainte cu John Kaun.

Stephen îl privi uimit pe scriitor.

— Peter? Ce spuneţi? Aţi văzut filmul doar!

— Da, tocmai de aceea! În întreaga mea viaţă n-a trebuit să văd un asemenea spectacol mai diletant şi lipsit de vână ca acesta. Şi asta încearcă profesorul să ne convingă că provine din trecut? E de râs, atât pot să zic. Efectiv de râsul lumii.

— Cum puteţi să spuneţi aşa ceva?! se minună Stephen. L-aţi văzut pe acest bărbat, cum mergea, cum vorbea... cine să fie acesta, dacă nu cu adevărat Isus cel din trecut?

— Acela era Isus Hristos? Nu cred asta pentru nimic în lume. Mai degrabă sunt eu împăratul Chinei.

Stephen dori să replice ceva, dar apoi tăcu consternat. Nu înţelegea ce se petrecea acolo. Privirea sa o căută pe cea a profesorului.

— Profesore Wilford-Smith, ce înseamnă toate astea? Mi se pare de parcă am fi văzut două filme diferite.

Cu coada ochiului văzu cum scriitorul german clătina din cap îndârjit.

Profesorul îşi aşeză mâinile la spate şi mişcă din cap gânditor.

— Da, aşa a fost probabil. Mi s-a petrecut mai des acest lucru. Sunt oameni care sunt atât de profund mişcaţi de ceea ce văd în înregistrare, cum nu-şi puteau imagina înainte, şi alţii care rămân impasibili. Eu însumi aparţin, din fericire, primei categorii şi dumneavoastră, Stephen, la fel, după cum mi se pare. Mi-e teamă că nu e cazul domnului Eisenhardt.

— Asta înseamnă că, în afară de dumneavoastră şi de noi, au văzut şi alţii înregistrarea video?

— Da. Mulţi.

— Şi acum, se sfârşeşte totul?

Eisenhardt se ridică şi se aplecă în faţă.

— Stephen, nu vedeţi ce ni se înscenează aici? Totul este o mare escrocherie. Aici se vrea crearea unei legende şi dumneavoastră sunteţi ustensila pentru asta. Profesorul Wilford-Smith aparţine unei secte, ce are sediul aici în Barnford. Nu ştiu exact ce se urmăreşte cu toate acestea, dar eu presupun că tocmai am retrăit o reeditare a ceea ce au făcut mormonii. Ştiţi mitologia acestora? Fondatorul lor se numeşte Joseph Smith şi el a spus că i-a apărut un înger, care i-a înmânat o carte cu tăbliţe de aur şi i-a indicat să traducă textul în engleză, pentru că trebuia să ia această carte apoi din nou cu el. Aşa a fost scrisă Cartea lui Mormon, baza religiei lor. Dar cu aşa ceva nu mai poţi păcăli oamenii din ziua de azi. Astăzi trebuie să fie o înregistrare video, un călător în timp, toate acele superstiţii, care astăzi sunt moderne.

Stephen ascultă argumentele scriitorului, care sunau atât de logice şi de plauzibile, dar se loviră în interiorul său de o barieră ce exista acolo de când văzuse înregistrarea şi ricoşa din ea. În inima sa ardea ceva ce era mai puternic decât toate argumentele.

— Peter, eu l-am văzut pe acest bărbat. Indiferent ce spuneţi şi indiferent cine este el, m-a transformat. Exact aşa cum a spus bătrânul