cuvânt pe care cel mai bogat om de pe planetă îl avea de spus despre cum să ajungi la o astfel de bogăţie. Fiecare dintre ei disperat după un indiciu cât de mic cu privire la direcţia în care va merge piaţa, o remarcă despre tendinţele financiare, despre ce nouă lege ar trebui urmărită, un proiect de stat cu care a fi meritat să încerce să se asocieze.

Dacă îşi închipuiau că Sheldonite le va da aşa ceva, urmau să aibă o mare dezamăgire. Informaţie elementară: Likan era un om nemilos. Se afla aici, în Colwyn City, pentru a ţine încă una dintre conferinţele lui despre „Cum-am-reuşit“ în scop publicitar şi pentru prestigiu, nu pentru a ajuta la crearea de noi rivali. Păstrarea unui profil foarte vizibil îl ajuta în afaceri şi, în plus, îi plăcea să fie adulat. Întreaga seară exemplifica sloganul său favorit: „Toată lumea câştigă“.

Bovey ar fi urât toate astea, ştia sigur şi zâmbea discret. Stând aşa în mijlocul credincioşilor, astfel de gânduri erau aproape un sacrilegiu. Dar Bovey avea o mică fixaţie în legătură cu cei cu adevărat bogaţi şi puternici.

Toţi politicienii erau incompetenţi şi lipsiţi de valoare. Toţi miliardarii erau nişte infractori corupţi. Asta era una dintre ciudăţeniile pentru care îi era drag. Ar putea fi destul de amuzant să-l asculţi pe cel mai tânăr dintre copiile sale biologice, cel de paisprezece ani, furios pe secretarul de stat pentru afaceri sociale. Domnul Bovey nutrea ura adevărată a fiecărei persoane care reuşise prin ea însăşi pentru birocraţie şi pentru impozitele pe care aceasta i le solicita pentru a putea funcţionarea sau, şi mai rău, pentru a se extinde. În mintea ei, persoanele de paisprezece ani nu aveau genul ăsta de probleme pentru adulţi. La vârsta aceea totul era angoasă şi aspiraţii imposibile. Îşi amintea bine.

Araminta oftă cu drag. Mai tare decât intenţionase. Îl văzut pe Likan aruncându-şi privirea în direcţia ei, deşi discursul nu i se opri nicio clipă. Buzele îi erau presate într-un gest de autocontrol.

Discursul era exact la ce se aştepta. O mulţime de fraze motivaţionale, câteva anecdote, plasarea unei grămezi de produse de servicii financiare, precum şi un exces de zâmbete cu toţi dinţii în timpul pauzelor de aplauze şi râsete. Araminta chiar bătu din palme împreună cu ceilalţi. Toate erau chestii standard, dar existau şi unele sfaturi utile în toată vorbăria. Era interesată de primii lui ani, de modul în care să faci saltul de la o mică afacere ca a ei până la un nivel corporativ. Potrivit lui Likan, avansarea presupunea în întregime risc şi cât de pregătit erai să ţi-l asumi. Vorbea foarte mult despre încredere în sine, determinare şi muncă grea. Araminta se întreba dacă îl întâlnise vreodată pe Laril. Aceea ar fi o conversaţie interesantă.

Likan terminase şi primea ovaţiile în picioare. Araminta se ridică împreună cu ceilalţi şi aplaudă fără convingere. Şi-ar fi dorit ca el să fie mai precis, să dea poate câteva exemple de studii de caz. Preşedintele Asociaţiei pentru Micile Afaceri din Colwyn îi mulţumi distinsului oaspete şi anunţă că în sala de banchet erau pregătite băuturi răcoritoare şi aperitive.

Când Araminta ieşi din sala de conferinţe, colegii ei, proprietari de mici afaceri, formau deja grupuri mici şi strânse pentru a discuta în timp ce dădeau pe gât băuturi gratuite şi tartine. Din fragmentele de conversaţii pe care le auzea în drum spre bar, majoritatea conduceau companii virtuale. Se vorbea despre curbe de expansiune şi penetrare pe pieţele interpromoţionale, opţiuni pentru acţiuni şi momente potrivite pentru fuzionare. Bărbaţii se uitau la ea în timp ce trecea. Erau zâmbete primitoare, chiar şi câte un fluierat către u-amprentă, oferind complimente şi invitaţii. U-amprenta ei nu răspunse – fluierăturile erau atât de adolescentine. Dacă vrei să mă scoţi la cină, ai curajul să mi-o ceri în faţă. Alesese o rochie turcoaz care i se potrivea cu culoarea părului. Strict vorbind, decolteul era cam jos şi tivul cam sus pentru o întâlnire de afaceri, dar avea acum încrederea de a respinge convenţiile, cel puţin la un nivel mai mic. Independenţa şi contactul îndelungat cu Cressida îi aduseseră asta.

– Apă de pere, îi spuse barmanului.

– Interesantă alegere.

Se întoarse pentru a-l găsi în picioare, în spatele ei, pe Likan. Pentru cineva atât de bogat, înfăţişarea lui era consternantă. Pielea de pe faţă era uşor pufoasă, cu obrajii roşii de parcă era permanent cu sufletul la gură. Vârsta biologică era mai mare decât de obicei, stabilită în jurul a treizeci de ani, în loc de aproximativ douăzeci şi cinci, aşa cum prefera oricine altcineva. Hainele pe care le purta erau întotdeauna scumpe, dar niciodată asortate, de parcă se îmbrăca după reclame. Jacheta cu strălucire de piele de rechin era şic, dar nu împreună cu cămaşa aceea violet şi cu eşarfa verde-închis. Iar pantofii maro erau buni de purtat la grădinărit.

– Trebuie să lucrez până mai târziu în seara asta, spuse ea. Nu-mi pot permite să greşesc ceva din cauza alcoolului.

– Un bun autocontrol. Îmi place asta.

– Mulţumesc, zise ea pe un ton egal.

– Am impresia că nu ai fost impresionată în seara asta. Cei din apropiere se uitau discret în direcţia lor. Vocea lui Likan era la fel de bubuitoare cum fusese pe podium. Asta cel puţin dădea impresia unei personalităţi puternice.

Araminta sorbi din apa de pere, întrebându-se cum să joace acum.

– Am sperat să primesc mai multe detalii, îi spuse ea.

– Ce fel de detalii? Haide, ai plătit pentru bilet, ai dreptul.

– Bine. Companie mică, merge bine. Trebuie să mai urce un nivel. Reinvesteşti profiturile şi procedezi la o extindere treptată, cu fiecare proiect puţin mai mare decât ultimul, sau iei un împrumut bancar şi sari peste zece niveluri?

– Cât de mică e compania?

– O „femeie-orchestră“, susţinută de câţiva boţi.

– Produsul companiei?

– Dezvoltare imobiliară.

– Bună alegere de