lansare. Profitabilitate ridicată în raport cu scara afacerii. Există un plafon însă mai ales cu o singură persoană. După primele trei proprietăţi, ar trebui să existe profit suficient pentru a angaja personal suplimentar. Cu asta te muţi de la o proprietate şi începi dezvoltări multiple. Perioada nu a fost niciodată mai bună, domeniul imobiliar este elementul cald aici, astăzi, datorită Visului Viu.

– Totul este relativ. Când creşte cererea, un dezvoltator trebuie să cumpere la nivel mare.

– Atunci acest dezvoltator ar trebui să cumpere o stradă întreagă care se află în declin. E un multiplicator de profit, preţurile unitare individuale cresc pentru că a luat întreaga stradă scump şi a făcut-o atractivă.

– Este un pas mare.

– Nivelul de risc pe care eşti pregătit să ţi-l asumi este proporţional cu potenţialul tău de creştere. Dacă nu-l iei, declari că până aici poţi merge, şi nu mai departe. Ceea ce îţi va defini întreaga viaţă. Nu cred că vrei asta.

– Întrebare. M-ai sfătui să realizez extinderea personalului prin a deveni multiplă?

– Nu.

– De ce nu?

– Să devii multiplu pare o soluţie pentru un act solo. În cele din urmă este o alegere de stil de viaţă mai degrabă decât una de afaceri. Întreabă-te ce poţi realiza mai bine devenind multiplu decât printr-un bun management agresiv. De vreme ce ai venit să mă asculţi în seara asta, ştiu că gândeşti deja în perspectivă, gândeşti în stil mare. Dezvoltarea imobiliară este o piatră de temelie pentru un imperiu corporatist. Unul bun, eu încă mai am un portofoliu imobiliar vast, dar pentru a atinge poziţia dominantă pe piaţa reală trebuie să-ţi diversifici şi să-ţi împleteşti interesele. Asta e ceea ce a făcut Sheldon. A folosit monopolul său de transport interstelar ca sursă pentru a finanţa întreprinderi comerciale, industriale şi financiare de pe o sută de lumi. La momentul Războiului Starflyer, era efectiv Împăratul Confederaţiei.

– Vrei să fii împăratul nostru?

– Da.

Araminta era surprinsă de sinceritatea lui. Credea că joacă, oarecum, la cacealma.

– De ce?

– Pentru că este o poziţie din care poţi să faci ce vrei. Suprema libertate. Nu este lucrul pentru care ne străduim cu toţii?

– Odată cu puterea vine şi responsabilitatea.

– Asta e ceea ce-ţi spun politicienii atunci când vor să-ţi obţină votul. Există o diferenţă între puterea politică şi puterea financiară, mai ales aici, în Lumile Externe. Aş vrea să-ţi demonstrez asta.

– Cum anume?

– Vino şi stai cu mine, acasă la mine, pentru un weekend. Vezi cu ochii tăi ce am realizat. Decizi dacă asta e ceea ce vrei pentru tine.

– Şi nevestele tale? Era bine cunoscut cât de ferm îşi aplica ideologia idolului şi în viaţa personală, inclusiv (sau poate mai ales) printr-un harem.

– Ce-i cu ele?

– Nu le va deranja vizita mea?

– Nu. Ni se vor alătura în pat.

Asta o să mă înveţe minte. Nu poţi fi mai direct decât atât în faţa mea. Era mulţumită de modul în care îşi controla reacţia, nicio expresie speriată, niciun limbaj al corpului care să o trădeze – înălţare de umeri sau îndreptare a spatelui – îi spuneau, într-adevăr, că i-ar putea ţine oricând piept de una singură.

– De acord, consimţi ea, ca şi când era un fel de cerere de reexaminare a situaţiilor financiare.

– Ştiam că am dreptate în privinţa ta, spuse el.

– În ce fel?

– Te cunoşti pe tine însăţi, ştii ce vrei. Asta e întotdeauna periculos.

– Pentru cine?

– Pentru toţi ceilalţi. Asta e ceea ce te face atât de dorită.

– Toată lumea câştigă atunci, zise ea ironic.

Alexis Denken alunecă oarecum confortabil în sasul mare de la baza tulpinii domului Raiel. În spatele său, stelele dispăreau în timp ce peretele se materializa din nou. Paula se ridică, îşi netezi emoţionată sacoul de la costum şi îşi îndreptă coloana vertebrală. High Angel o teleportă în camera privată a lui Qatux. Locuinţele Raielilor erau în mod tradiţional împărţite în trei secţiuni: una publică, una de reşedinţă şi una privată. Trebuia să fii într-adevăr un prieten foarte bun ca să fii invitat dincolo de cea publică. Încăperea circulară avea podeaua albastru pal, iar pentru a păstra tradiţia plafonul era invizibil, undeva deasupra capului. În jurul ei zidurile argintii şi gri erau încreţite ca şi cum ar fi curs apă din ele, dar nu se auzea niciun sunet, nici nu exista umezeală în aer. Dincolo de suprafaţa unduită, imagini cu peisaje planetare şi galaxii ciudate se perindau abia perceptibil. Cu toate acestea, o imagine rămânea fermă şi clară, o faţă umană, pe care Paula o ştia prea bine.

Înclină din cap spre extraterestrul mare care ocupa centrul camerei.

– Paula, mă bucur că eşti aici!

– A trecut mult timp, Qatux. Ce mai faci?

– Sunt bine. Dacă aş fi fost om, aş fi spus că sunt în formă.

– Mă bucur!

– Am avansat pe High Angel la eşalonul al cincilea.

– Cât eşaloane sunt?

– Cinci.

Paula râse, căci uitase de umorul lui Qatux.

– Deci tu eşti căpitanul acum.

– Am onoarea asta.

– Felicitări!

– Şi tu, Paula, ai continuat să prosperi?

– Am continuat să fiu foarte ocupată. Pentru mine asta e cam acelaşi lucru.

– Era de aşteptat. Sunt puţini cei din specia ta care rămân în propriul corp atât de mult ca tine.

– Este, de asemenea, şi motivul pentru care sunt aici. Am nevoie de informaţii.

– La fel ca în vremurile bune. Interesant.

Paula înclină capul într-o parte, contemplându-l pe uriaşul extraterestru. Fraza aceasta era uşor în neregulă. Clusterele-ochi ale lui Qatux rămaseră fixate pe ea. Cu mult timp în urmă, n-ar fi fost atât de îndrăzneţ încât să o