Yossarian ignoră întrebarea.

  — Prietena lui Nately… are cineva veşti de la ea? întrebă el.

  — A plecat.

  — Dar sora cea mică? Ce s-a întâmplat cu ea?

  — A plecat.

  Tonul bătrânei nu se schimbase.

  — Ştii despre ce vorbesc? întrebă tăios Yossarian, privind-o în ochi ca să vadă dacă nu cumva înnebunise şi ridicând vocea. Ce s-a întâmplat cu sora cea mică? Cu fetiţa?

  — A plecat, a plecat, răspunse bătrâna, dând cu încăpăţânare din umeri, enervată de insistenţa lui, şi ridicând tot mai mult glasul ei stins şi plângăreţ. A fost alungată împreună cu celelalte, azvârlită în stradă. N-au lăsat-o nici măcar să-şi ia haina.

  — Unde s-a dus?

  — Nu ştiu. Nu ştiu.

  — Cine o să aibă grijă de ea?

  — Cine o să aibă grijă de mine?

  — Nu cunoaşte pe nimeni, nu-i aşa?

  — Cine o să aibă grijă de mine?

  Yossarian lăsă nişte bani în poala bătrânei – era ciudat câte rele păreau să îndrepte banii – şi ieşi din apartament, blestemând cu năduf Clenciul-22 în timp ce cobora scara, deşi ştia că nu exista aşa ceva. Clenciul-22 nu exista, era convins, dar asta nu conta. Nu conta decât că toţi credeau că exista şi asta era mult mai grav, căci nu era un obiect sau un text, care să fie ridiculizat sau respins, acuzat, criticat, atacat, amendat, detestat, suduit, scuipat, sfâşiat, călcat în picioare sau ars.

  Afară era frig şi o ceaţă întunecată, fluidă, insipidă, zăcea umflată în aer şi se scurgea pe blocurile de piatră mari şi nelustruite ale caselor şi ale soclurilor monumentelor. Yossarian se grăbi să se întoarcă la Milo ca să se căiască. Îi spuse că îi părea rău şi, deşi ştia că minte, îi promise să mai efectueze oricâte misiuni voia colonelul Cathcart, dacă Milo îşi va folosi toată influenţa la Roma ca să-l ajute s-o găsească pe sora mai mică a târfei lui Nately.

  — E o fecioară de numai doisprezece ani, Milo, îi explică el îngrijorat. Vreau s-o găsesc până nu e prea târziu.

  Milo reacţionă la rugămintea lui cu un surâs binevoitor.

  — O am chiar pe fecioara de doisprezece ani pe care o cauţi, anunţă el victorios. Fecioara asta de doisprezece ani are de fapt numai treizeci şi patru de ani, dar a fost crescută cu un regim sărac în proteine de nişte părinţi foarte severi şi a început că se culce cu bărbaţii abia…

  — Milo, eu vorbesc despre o fetiţă! interveni Yossarian cu o nerăbdare disperată. Nu înţelegi? Nu vreau să mă culc cu ea. Vreau s-o ajut Ai şi tu fiice. E doar o copiliţă şi e total singură în acest oraş, nu are pe nimeni care să aibă grijă de ea. Vreau s-o păzesc de rele. Nu înţelegi ce spun?

  Milo înţelese şi fu adânc mişcat.

  — Yossarian, sunt mândru de tine! exclamă el cu profundă emoţie. Zău că sunt. Nu ştii cât de bucuros sunt să constat că pentru tine nu e totul numai sex. Ai principii. Sigur că am şi eu fiice şi înţeleg exact despre ce vorbeşti. O vom găsi pe fată. Nu-ţi face griji. Vino cu mine şi o vom găsi, chiar de va trebui să răscolim tot oraşul ăsta. Hai cu mine.

  Yossarian plecă în maşina de serviciu M & M a lui Milo Minderbinder, care goni până la sediul poliţiei, unde Milo se întâlni cu un comandant de poliţie negricios şi neîngrijit, cu o mustaţă neagră îngustă şi vestonul descheiat, care se hârjonea cu o femeie durdulie cu negi şi guşă când intrară în biroul lui şi care îl salută pe Milo plăcut surprins şi făcu o plecăciune, cu o umilinţă obscenă, de parcă Milo ar fi fost vreun marchiz elegant.

  — A, Marchese Milo, rosti el cu exuberanţă, împingând-o afară pe uşă pe grăsana enervată, fără a se uita măcar spre ea. De ce nu mi-aţi spus că veniţi? Aş fi dat o mare petrecere în cinstea dumneavoastră. Poftiţi, poftiţi, Marchese. Nu prea ne-aţi mai vizitat în ultimul timp.

  Milo îşi dădu seama că nu era nici o clipă de pierdut.

  — Salut, Luigi, spuse el, dând din cap atât de rapid, încât părea chiar grosolan. Luigi, am nevoie de ajutorul tău. Prietenul meu vrea să găsească o fată.

  — O fată, Marchese? spuse Luigi, scărpinându-şi gânditor faţa. Sunt multe fete la Roma. Nu-i greu de găsit o fată pentru un ofiţer american.

  — Nu, Luigi, n-ai înţeles. Trebuie să găsească imediat o fecioară de doisprezece ani.

  — A, da, acum înţeleg, spuse perspicace Luigi. În cazul unei fecioare durează mai mult. Dar dacă va aştepta la capătul de linie al autobuzului, unde sosesc fetele de la ţară care caută de lucru…

  — Luigi, tot n-ai înţeles, i-o reteză Milo, cu o nerăbdare atât de bruscă, încât comandantul de poliţie roşi, se zăpăci, luă poziţie de drepţi şi începu să-şi încheie uniforma. Fata asta este o prietenă, o veche prietenă de familie, şi vrem s-o ajutăm. E doar o copilă. E undeva în acest oraş, singură-singurică, şi trebuie s-o găsim până nu-i face cineva vreun rău. Acum ai înţeles? Luigi, e foarte important pentru mine. Am o fiică de aceeaşi vârstă ca fetiţa asta şi în acest moment nimic nu este mai important pentru mine decât salvarea acestei biete copile, înainte de a fi prea târziu. Vrei să ne ajuţi?

  — Si, Marchese, acum am înţeles, spuse Luigi. Şi voi face tot ce-mi stă în putinţă ca s-o găsim. Dar în seara asta nu prea am oameni. Astă-seară toţi oamenii mei sunt prinşi în tentativa de a anihila traficul ilegal de tutun.

  — Traficul ilegal de tutun? întrebă Milo.

  — Milo, protestă vag Yossarian cu inima cât un purice, simţind imediat că totul era pierdut.

  — Si, Marchese, spuse