— Da. În ultimii ani s-a specializat, devenind un fel de expert pentru mişcarea Filmul Isus. Un timp a fost mereu invitat la tot felul de talk-show-uri. Acum jumătate de an a scos un articol mare despre culisele filmului video, care a fost publicat aproape peste tot în Europa. La noi, în Germania, a apărut în Stern şi a fost publicat şi în Reader's Digest.

— Trebuie să recunosc că a trecut pe lângă mine. Ce scrie deci expertul?

Eisenhardt inspiră adânc. Nu era ceva plăcut să-i spulberi cuiva iluziile pe care-şi construise toată viaţa.

— El a descoperit o grupă de actori amatori, care au produs un film video, la cererea unui sponsor necunoscut, cam cu un an înainte ca profesorul Wilford-Smith să înceapă săpăturile de la Bet Hamesh, explică el înverşunat. Toţi participanţii au fost obligaţi să păstreze tăcerea despre acest film, iar cea mai importantă condiţie era ca fiecare actor să înveţe aramaica.

— Aramaica!? se miră Stephen şi zise către Judith: Robinetul pentru Cola a luat-o iară razna.

— Mâine vine tehnicianul. Cel puţin aşa a zis.

— Aramaica, sublină Eisenhardt. Îl ascultau oare? Sau oare se instalase deja starea de negare? Limba pe care probabil a vorbit-o Isus.

— Da, îmi este clar. Şi ce fel de film este acesta?

— Cel pe care-l aveţi.

Acum se opri.

— Poftim?

— Este înregistrarea pe care o răspândiţi în întreaga lume. Filmul pe care l-am văzut la profesorul Wilford-Smith. Scriitorul se aplecă în faţă, pentru a nu fi nevoit să vorbească aşa tare, deoarece unii din oaspeţi priveau deja în direcţia lor. Nu înţelegeţi? Totul a fost înscenat, de la început. Un mare teatru. Întreaga căutare aventuroasă, aşa-zisele experimente care au fost adăugate, toate acestea trebuiau să facă povestea credibilă. Mă rog, nu este nici o problemă să ascunzi un schelet uman, care prezintă o fractură vindecată cu metode moderne, la locul potrivit, înaintea unor săpături. Sau să inventezi instrucţiunile de utilizare al unei camere care urmează să iasă pe piaţă, să tipăreşti un exemplar şi să-l pui lângă el. E posibil şi să falsifici o analiză cu carbon radioactiv - trebuie doar să-l mituieşti pe cel care o înfăptuieşte. E adevărat că prin turele suplimentare pe care le-aţi făcut, aţi cam încurcat planul, dar între timp vă încadraţi foarte bine în joc. Totuşi, totul este o minciună şi o înşelătorie - Liebermann demonstrează aceasta foarte convingător.

Stephen îl privi gânditor.

— Cred că ştiu despre ce vorbiţi. O clipă. Ridică tava şi duse băuturile la mese. Când se întoarse, se duse să umple următorul rând de băuturi şi spuse în acelaşi timp: Cel la care vă referiţi este ceea ce noi numim anti-video. Este o înregistrare care arată scene foarte asemănătoare ca în caseta adevărată, dar e jucată atât de prost încât oricine o priveşte observă că este o înşelătorie, o performanţă actoricească de proastă calitate. Nu ştim de unde provine acest film video, dar presupunem doar că în spatele ei se află Biserica Romano-Catolică. Oricum circulă într-un număr incredibil de exemplare.

— Trebuie neapărat să citiţi articolul, opina Eisenhardt.

— Nu cred că trebuie. Asta este la fel ca şi cu celelalte o sută de mii de teorii ale conspiraţiei care există. Că Titanicul nu s-a scufundat de fapt. Că John Kennedy ar fi fost omorât de către armată. Că Elvis mai trăieşte. Totul logic până în cel mai mic detaliu şi totul greşit. Din robinetul pentru Cola nu mai ieşea deodată decât spumă. Stephen scoase cu un oftat o sticlă din frigider şi umplu paharele din ea. Întrebarea este: Cine să însceneze aceasta şi de ce?

— Liebermann îl indică pe Wilford-Smith, dar pe acesta nu mai putem să-l întrebăm. Profesorul a murit anul trecut; un şofer nu-l văzuse pe învăţat pe bicicleta sa, când a luat curba şi a intrat în el.

— Şi de ce să fi făcut el aşa ceva?

— Asta v-am spus-o doar şi atunci. Wilford-Smith era membru al True Church of Barnford. Aceasta este o sectă mică, creştină, exclusivistă, din sudul Angliei, care există din anii '40. Filmul video trebuia să ducă mai departe învăţăturile acestei Bisericii şi să consolideze legitimitatea ei.

Stephen clătină din cap cu un zâmbet uşor, epuizat.

— În afara faptului că această teorie are găuri aşa de mari încât poţi să treci cu autobuzul Greyhound prin ele, fără să atingi marginile, spuse el, deci în afară de asta, de fapt nu există nici o învăţătură.

— Şi ce faceţi voi atunci? replică Eisenhardt.

— Ne întâlnim odată pe lună. Stephen făcu un gest vag, ce lăsa să se înţeleagă că în spate erau alte încăperi închise, ţinute pentru o asemenea ocazie - şi ne uităm la film.

— Şi?

— Şi-l lăsăm să acţioneze asupra noastră. Altfel nici nu pot să descriu chestia asta. Stăm aproximativ o oră în linişte, pentru a deveni foarte deschişi şi receptivi, iar apoi ne uităm la film. Asta-i tot.

Eisenhardt îl privi sceptic.

— Asta-i tot? Vă uitaţi la înregistrarea aceea iar şi iar? Foxx zâmbi uşor, aproape visător.

— Eu trăiesc cam ce aţi trăit dumneavoastră la Grand Canyon - am senzaţia că nu pot să deschid ochii suficient de mult pentru a vedea tot ce e de văzut în film.

— Şi ce e de văzut în acest film?

— Eu văd în acest film ceea ce ar putea să fie. Eu văd un bărbat care este atât de prezent, care există cu fiecare fibră a fiinţei sale aici şi acum şi care goleşte paharul vieţii până la fiind. Când mă uit la el, mă încurajează să nu rămân doar la stadiul de a sorbi câte puţin din paharul propriu.

— Dar a fost crucificat, îi aminti Eisenhardt. Dacă este acela, care credeţi dumneavoastră că este.

Stephen încuviinţă serios din cap.

— Da. Pentru că nu-l mai puteau suporta. Atât de multă vivacitate - asta trebuie că i-a făcut pe mulţi invidioşi dincolo de limita suportabilităţii.

— Dar nu este lipsit de logică? Spuneţi că, dacă vedeţi filmul, vă transformă. Atunci cei care l-au văzut în carne şi oase, n-ar trebui să fie transformaţi de o mie de ori?

— Cine spune că nu a fost chiar aşa? Unii sunt impresionaţi, alţii nu. Asta