– L-am simțit pe Buate când am plecat de la tribunal, a zis Boyd. Scutul i-a cedat pentru un moment. Era foarte confuz.

Macsen zâmbi la vastul oraș din fața lor.

– O altă legendă a Mergătorului-Pe-Apă. Poți fi în mai multe locuri în același timp.

– Despre asta…, a spus Dinlay. Edsing locuiește în Padua.

– Da, a răspuns Edeard, ghicind ce avea să urmeze.

– Dar Hallwith trăiește în Cobara, în timp ce Coyce este în Ilongo, iar ceilalți sunt la fel de răspândiți. Cu toate astea, i-ai vizitat pe șapte dintre ei.

Macsen se încruntă acum.

– Am fost în instanță doar pentru o oră și jumătate, cel mult, a spus Dinlay. Cum ai ajuns pe la toți în timpul ăsta?

– Alergările pe care le fac în fiecare dimineață mă mențin în formă. Ar trebui să mi vă alăturați.

– Nimeni nu aleargă atât de repede.

Edeard își retrase televederea și zâmbi către cele patru fețe întrebătoare care se uitau la el.

– Eu sunt Mergătorul-Pe-Apă, le-a spus el misterios.

Mantia se zbătea dramatic în jurul lui.

Ceea ce era pe cale să se întâmple nu era niciun secret. Colportorii de bârfe ai orașului fuseseră ocupați cu o seară înainte să raporteze cum polițiștii de la fiecare secție de cartier erau chemați și puși să se pregătească. Tot Makkathranul știa că aceasta era ziua.

Edeard a simțit mai mulți oameni decât ar fi putut număra cu televederea atunci când a ieșit din casă în dimineață aceea. Își lua o pauză de la alergarea matinală. Avea să fie o zi lungă.

– Fii atent, îi spusese Kristabel când îl sărutase de noapte bună după petrecerea din Zelda din seara precedentă.

– O să fiu, o asigurase el.

– Nu, Edeard, i-a spus ea, punându-și mâna pe brațul lui, privindu-l rugător cu ochii gri-albaștri. Nu promite așa. Te rog. Fii atent. Ceea ce vei propune mâine este periculos. Acesta este punctul crucial în lupta ta și toată lumea în Makkathran știe asta. Așa că, te rog, fii atent. Warpal și oamenii lui trebuie să fi aflat că Argian a mărturisit totul. Dacă vor observa un punct slab, vor lovi ca o rapivulpe.

El îi luase mâinile într-ale lui.

– Știu. Încerc s-o iau ușor pentru că nu vreau să-ți faci griji. Acum amintește-ți ce mi-ai promis.

Ea oftase și își dăduse ochii peste cap.

– Voi rămâne acasă, la ultimul etaj, și voi suporta gărzile suplimentare atribuite de Homelt.

– Indiferent ce se întâmplă.

– Indiferent ce se întâmplă, a fost ea de acord.

După ce închise poarta casei din spatele lui, Edeard verifică ziguratul Culverit cu televederea. Kristabel era acolo, luând micul dejun în grădină împreună cu Mirnatha și cu tatăl lor, toți trei întorcându-și cu nerăbdare televederea spre Sampalok.

Echipa sa îl aștepta pe stradă în fața clădirii. Încercă să-și amintească prima dimineață în care au intrat împiedicându-se în sala mică de la secția Jeavons pentru ca Chae să strige la ei. O mână de copii proști, semiidealiști, dintre care niciunul nu știa cu adevărat în ce se băga.

Acum, abia putea recunoaște acei tineri dornici și nervoși în prietenii lui. Macsen, îmbrăcat aproape la fel de elegant ca Edeard, era încă cel mai încrezător în sine din grup. Boyd, a cărui înălțime nu-l mai făcea să pară greoi, purta uniforma cu o autoritate deplină. Acum, dacă ți-ar fi spus să te oprești, ai fi făcut-o din respect pentru instituția pe care o reprezenta. Dinlay, despre care încă nu se putea considera că se schimbase destul de bine, în ciuda noii uniforme pe care o purta în ultima vreme, dar care câștigase încredere în sine și o înțelegere realistă a naturii umane. Dar să fii împușcat ar avea efectul acesta asupra majorității oamenilor. Și Kanseen, care zâmbea cu mult mai mult în ultimul timp. Ca întotdeauna, ea era cea mai solidă și de încredere dintre toți.

Edeard zâmbi spre toți patru, știind că se putea bizui pe ei în mod necondiționat. Și presupunea că va trebui s-o facă, probabil, înainte de sfârșitul acelei zile.

– Să mergem.

O gondolă îi aștepta la Canalul Sosirii. Îi duse în jos până la Bazinul de Sus și întoarse, pornind pe Marele Canal Principal. În mod deliberat, Edeard nu se uită la marele zigurat când au trecut pe lângă el, întreaga lui atenție fiind îndreptată înainte, spre Sampalok.

Buate era deja treaz și îmbrăcat. După focul de la Casa cu Petale Albastre se mutase într-o clădire nerevendicată de pe strada Zulmal, la jumătatea distanței dintre conacul Maestrului Cartierului Sampalok și Bazinul de Mijloc. Avea cinci camere cu tavane ciudate, convexe. Două camere formau parterul, iar restul fuseseră construite una deasupra celeilalte, ceea ce făcea ca întregul edificiu să semene cu un coș de fum bulbos cu scări care spiralau pe lateral într-un cilindru îngust. Terasa triunghiulară de pe acoperiș era sufocată de viță-de-vie sălbatică care învelea tot exteriorul. Un tâmplar instalase pentru el o ușă la intrarea din față și câteva piese de mobilier fuseseră asamblate la parter. Hainele și alte elemente esențiale erau încă în cutiile în care fuseseră transportate. O ge-maimuță singuratică executa sarcinile domestice pentru el. Buate încercase să o facă pe biata creatură să se cațere pe vița-de-vie și să o îndepărteze de la ferestre, cu prea puțin succes însă. Era un fel de decădere, de la luxul și serviciile cu care era obișnuit la Casa cu Petale Albastre. Edeard suspecta că era ceva deliberat.

Boyd îl înghionti când treceau prin Bazinul Pădurii.

– Se pare că toată lumea s-a trezit devreme azi.

Urmărind direcția mentală a lui Boyd, televederea lui Edeard îl observă pe Maestrul Cherix mergând pe podul de lemn și cabluri dintre Golden Park și Anemone. Era drumul pe care avocatul trebuia să-l parcurgă în