fiecare zi pentru a ajunge la birourile breslei sale din Casa Parlamentului după ce fusese exclus din Jeavons.

– Nici chiar el nu poate obține revocarea unei legi, a spus Edeard. Îl consultase pe Maestrul Solarin cu privire la articolele despre arest și acesta îl asigurase că perioada de reținere de douăzeci și două de zile rămânea aplicabilă în mod legal, cu condiția să existe o depoziție de suspiciune din partea polițistului care făcea arestarea. Era un aspect pe care îl subliniase în mod repetat, ieri când se întâlnise cu căpitanii secțiilor pentru a organiza arestările.

În timp ce mătura cu televederea între Anemone și Sampalok îi văzu pe polițiști traversând Parcul Pholas și cartierul Tosella. Erau sute dintre ei mărșăluind de la fiecare secție din oraș, împărțiți în echipe de arestare și echipe de întărire la poduri. Zeci de ge-câini tropăiau alături, în timp ce ge-vulturii roiau deasupra pe cerul senin.

Când treceau prin Bazinul de Mijloc, Edeard simți un accent de televedere cunoscut pe gondolă.

– Salrana?

Nu mai vorbiseră, din ziua aceea de la îngrăditurile caravanelor. Cele câteva încercări de a-i televorbi fuseseră întâmpinate de un scut mental de gheață.

Acum, își direcționa televorbirea numai spre el în gondolă.

– Edeard, oamenii se tem. Multe familii au venit la biserică în această dimineață. Ceea ce faci îi sperie.

– Știu. Dar, odată ce ziua de azi va trece, frica lor va dispărea.

– Nu poți ști asta.

O astfel de îndoială nu-i stătea în fire. Salrana obișnuia să fie cea care-l aplauda tot timpul.

– Pot spera, nu-i așa? Unde am fi fără speranță?

– Devii un politician, Edeard.

– Eu voi fi primar, și tu vei fi Pythia, a răspuns el cu căldură.

– Nu mai suntem copii. Mândria ta te-a împins în această confruntare ridicolă.

– Nu e așa! i-a răspuns iritat. Știi foarte bine că nu putem trăi cu bandele care aduc atâta suferință în viețile tuturor. Tu vezi suferința la fel de mult ca și mine, dacă nu mai mult. Mă străduiesc, Salrana. Poate că asta nu e calea perfectă de a scăpa de ele, dar este ceva. Madona va aprecia asta, la fel de mult cât m-ar disprețui dacă aș sta și nu aș face nimic.

– Nu-mi spune mie ce va gândi Madona.

Televederea ei se retrase brusc. Edeard se întoarse să se uite exasperat în direcția Ysidro. Refuză să-și trimită propria televedere spre Biserica Madonei din cartier, acolo unde fusese repartizată Salrana.

Va vedea, își spuse el. După ziua de azi, va vedea că am dreptate.

Gondola lor trase la o platformă de acostare de la marginea Bazinului de Mijloc. Edeard și echipa au urcat scările de lemn către promenada largă din jurul acestuia. Era ciudat de pustie. Clădirile care formau latura îndepărtată aveau patru sau cinci etaje, fiecare din ele independentă față de celelalte, înalte și înguste precum cele mai multe structuri din cartier, cu burlane de scurgere neregulate pe părțile laterale. Ferestrele ieșeau din ele ca niște ochi de insecte. Mai mult decât oriunde în oraș, structurile din Sampalok păreau să fie bazate pe o formațiune organică.

Edeard putea vedea familii întregi aliniate în spatele bulelor de cristal, holbându-se la ei. Agitația umplea aerul ca un fum nociv.

– E în direcția asta, a spus Edeard, și o luă în susul străzii Zulmal. Televederea lui observă cum polițiștii se adunau la fiecare punte din Sampalok, pregătiți să împiedice pe oricine să iasă în oraș, în special pe protestatari. Nu era aproape nicio gondolă pe canalele din jurul cartierului.

A mers timp de aproape zece minute de-a lungul străzii întortocheate, plină de gunoaie. Mereu în umbra caselor întunecate înfășurate în plante. Cele câteva persoane care erau pe afară i-au aruncat priviri ursuze, grăbindu-se pe aleile laterale. Câteva dintre ele au scuipat disprețuitor. Edeard continuă să se uite spre conacul lui Bise, un turn înalt în trepte înconjurat de un zid gros, rectangular, cu doar trei porți. Erau o mulțime de oameni în interior, dar niciunul nu ieșea. Porțile mari legate în fier erau toate bine închise. Nu era sigur că vreunul dintre cei o sută se aflau în interior. Dacă erau acolo, să-i scoată afară ar fi fost o sarcină pe măsura lui Honious. Probabil că nu merită.

Edeard își direcționă televorbirea către o siluetă singuratică, ascunsă pe una dintre aleile laterale pe lângă care trecuseră.

– Ai văzut ceva?

– Opt dintre oamenii mei merg prin Sampalok astăzi, a răspuns Argian. Nu folosesc camuflajul. Nu încă. Asta ar atrage atenția ta asupra lor.

– De ce sunt aici?

– Am vorbit cu Pitier. Dintre noi toți, el are opinii mai apropiate de ale mele. Mi-a spus că li s-a cerut să observe, dar să fie pregătiți.

– Înțeleg. Mulțumesc.

Buate stătea calm pe unul dintre cele două scaune atunci când echipa a ajuns la el. Edeard bătu tare la ușă. Televederea lui l-a examinat cu atenție în timp ce venea să le deschidă, dar nu avea niciun pistol sau cuțit.

– Mergătorule-Pe-Apă, a spus Buate cu un glas obosit. Ai venit să mă escortezi la curtea financiară?

– Nimic atât de plăcut. Ești arestat.

– De ce sunt acuzat?

– Suspiciune de extorcare. Intenționăm să te reținem în timp ce adunăm și coroborăm probele.

– Ești sigur că vrei să faci asta?

– Da.

– Foarte bine. A închis ochii și a televorbit puternic. Asta e, prieteni. Dați-i drumul!

Edeard ceru în liniște orașului să aducă restul butoaielor cu ulei de Jamolar din tunelul care trecea pe sub strada Zulmal. Acestea au alunecat ușor în spațiile libere dintre protuberanțele clădirilor, rămânând neobservate în umbra lianelor și a copacilor, dislocând o parte din gunoiul adunat în jgheaburi. Echipa ieși din casă, încadrându-l pe Buate. Toate ușile au început să se deschidă de-a lungul străzii Zulmal. Au apărut bărbați care purtau bâte lungi sau cuțite, ciocane, țepușe, sticle sparte. Edeard i-a ignorat, concentrându-se pe cele cinci butoaie