– Nu vei reuși să parcurgi nici zece metri, râse Buate.

În fața lor, pe fiecare parte a străzii, oamenii începuseră să se alinieze la marginea drumului. Îi aruncau lui Edeard și echipei lui priviri nervoase, dar se mișcau încet și sigur. Era o mulțime de televorbire între ei.

– Continuați, continuați, erau cuvintele cele mai comune. Continuați să mergeți. Noi suntem sute.

– Dați-vă la o parte, le ordonă Edeard cu voce tare.

O piatră veni rostogolindu-se din cer, aruncată de cineva din spatele gloatei care se umfla. A treia mână a lui Macsen o devie cu ușurință. Buate a început să râdă.

– Nu ești chiar campionul poporului așa cum credeai, nu-i așa, Mergătorule-Pe-Apă?

A treia mână a lui Edeard scoase uleiul din toate cele cinci butoaie, consolidându-l într-un glob uriaș pe care îl trimise drept înainte. Când a ajuns la câțiva metri deasupra capului său a ridicat o mână. Un singur fir de lumină pârâi de la degetul arătător întins. Uleiul s-a aprins cu un vuiet puternic, scuipând globule grase de foc. Edeard îl ghidă până la un metru deasupra străzii, apoi îl trimise cu viteză în fața lui. Oamenii de pe marginea drumului au strigat speriați și s-au dat la o parte. Picături mari de ulei în flăcări se împrăștiau pe stradă, șuierând și fâsâind în urma lor.

– Pe aici, i-a spus Edeard politicos unui Buate dintr-odată speriat.

Au început să meargă din nou în josul străzii Zulmal. Mulțimea păstra distanța acum, uitându-se la mingea de foc cu neliniște în timp ce Edeard începea să o tragă înapoi.

– N-am apucat să-i mulțumesc fratelui tău drag pentru această idee, i-a spus el lui Buate. A fost una bună.

– Este un drum lung până la Casa Parlamentului, mormăi Buate. Și nu am ajuns încă acolo.

Își folosi televorbirea pentru a emite un flux rapid de instrucțiuni.

Televederea lui Edeard îi arătă oameni în stradă peste tot în Sampalok. Era pregătit pentru asta. Polițiștii fuseseră instruiți ca în niciun caz cineva din cartier să nu reușească să treacă peste vreun pod și să răspândească tulburările în restul orașului. Din ceea ce putea percepe, echipele de întărire de la poduri se țineau bine. Niciuna dintre mulțimile care se formaseră rapid nu reușea să se apropie de capul vreunui pod. Identifică câțiva dintre cei o sută care conduceau oamenii, împingându-i înainte. Pietre și sticle au început să fie aruncate și ghidate telekinetic spre polițiști. Discuri tăioase spintecau, de asemenea, aerul.

Echipele de arestare nu se descurcau atât de bine precum sperase. Polițiștii cu cea mai bună televedere fuseseră desemnați să-i urmărească pe cei de pe listă și să orienteze echipele spre ei. Aveau dificultăți să treacă prin mulțimea ostilă care se îmbulzea pe străzi.

– Problema cu focul, Mergătorule-Pe-Apă, este că nu poate fi cu adevărat controlat cum arde, a spus Buate. Edeard era foarte conștient de cât de repede se consuma mingea de foc de sus. Strada din spatele lor era acum blocată de oameni furioși care strigau insulte și injurii. Mai multe grupuri au început să se învârtă pe aleile de pe drumul către Bazinul de Mijloc. Imediat ce a trecut echipa, au venit să se alăture presiunii din spatele lor.

– Edeard, a mârâit Boyd în barbă.

– Știți că ne putem apăra de orice se aruncă în noi, le-a spus Edeard cu calm și siguranță prietenilor lui. Singura noastră preocupare reală este să-l ducem pe acest nenorocit într-o celulă.

– Odată aprinsă, o flacără va arde până când nu mai există combustibil, a spus Buate. Mâna lui flutură spre mulțimea din urma lor. Ei nu mai au nevoie de instigatori. Ei ard de ură pentru tine.

Butoaiele ascunse pe alei fuseseră descoperite. Erau scoase și distruse. Uleiul de Jamolar se ondula pe stradă în fața echipei. Edeard trimise mingea de foc deasupra acoperișurilor, apoi o sparse într-un halou viu de flăcări. Mulțimea de jos tresări.

Edeard prinse doar un fulger de lumină albă. Uleiul de pe stradă a izbucnit în flăcări. Oamenii au țipat și au fugit. Un zid de foc alerga spre echipă.

– La naiba, mormăi Edeard. Îi ceru orașului să schimbe strada și uleiul dispăru, aspirat de solul devenit brusc poros. Nori de fum pluteau printre clădiri, risipindu-se în briză. Lui Buate îi căzu maxilarul.

– Ce…

Edeard îi făcu cu ochiul.

– Mergi.

De-a lungul străzii Zulmal, mulțimea păstră o distanță respectuoasă, în timp ce echipa parcurgea restul drumului spre promenada de la Bazinul de Mijloc. Erau peste o sută de polițiști dispuși într-un semicerc larg în jurul piscinei, iar și mai mulți se aflau în spatele podurilor spre Bellis și Parcul Pholas. Mulțimile livide fierbeau la intrarea în fiecare stradă care ducea în Sampalok. Macsen și Boyd l-au predat pe Buate uneia dintre echipele de arestare, cu instrucțiuni să-l ducă la celulele de sub Casa Parlamentului.

– Și acum ce? a întrebat Kanseen, privind la mulțimea batjocoritoare care bloca intrarea în strada Amtol.

– Nu știu, a spus Edeard. Televorbea cu sergenții seniori de la fiecare pod, verificând progresele celorlalte echipe de arestare. Am reușit să punem mâna pe opt dintr-o sută, inclusiv pe Buate. Asta nu va avea efectul scontat.

Aruncă mulțimii de pe stradă o privire îngrijorată.

– Nu vreau să mai trimit pe cineva acolo. Asta chiar ar declanșa lucrurile.

– Dacă stăm aici, am pierdut, a spus Macsen. Vei recunoaște că ei stăpânesc Sampalokul și nu poți face nimic în legătură cu asta.

– Credeam că nu ne pasă dacă se revoltă în Sampalok, a intervenit Boyd.

– Există o mulțime de oameni decenți care locuiesc aici, a spus Edeard. Iar asta este o mulțime foarte mare. Este la fel la fiecare pod. Nu mi-am dat seama că Buate mai are încă atât de mult control.

– Am putea merge camuflați, a propus Dinlay. Îl înhățăm pe