cel mai apropiat de pe listă și îl scoatem repede afară. Cei o sută sunt cheia situației, ei sunt cei care stârnesc oamenii. Să-i luăm unul câte unul.

– S-ar putea să ai dreptate, a spus Edeard.

Dar nu era sigur. Dimensiunea și animozitatea răspunsului îl luaseră prin surprindere. Pe de altă parte, locuitorii din Sampalok fuseseră întotdeauna mai arțăgoși și mai ranchiunoși, și nu era nevoie de prea mult pentru a-i scoate din sărite.

Merse până la grupul de gură cască de la capătul promenadei de lângă Canalul Rutei Comerciale pentru a afla care din cei o sută se afla în apropiere. Înainte de a apuca să vorbească cu cineva, sergentul de la podul de mijloc dinspre High Moat îi comunică prin televorbire că mulțimea se dezlănțuise de-a lungul străzilor, spărgând magazine și ateliere. Jafurile începuseră. Televederea lui Edeard săgetă peste zonă, percepând un potop de furie și de bucurie. Nu era o combinație bună, gândi el în timp ce repera cu televederea un ge-vultur deasupra capului. Vederea pătrunzătoare a genistarului îi releva flăcări și fum peste cinci sau șase clădiri. Când acesta s-a repezit în jos, a putut vedea congregațiile dense îngrămădite în spațiile comerciale. Mărfurile erau scoase pe ușile spulberate pentru a fi trecute în mâinile mulțimii nerăbdătoare. Zeci de copii fugeau, fiecare ținând la piept o parte din pradă.

Gândurile ge-vulturului deveniră agitate. Cineva trăgea de el, forțându-l în jos spre acoperișurile curbate și înclinate din Sampalok. Aripile sale puternice fluturau nebunește în timp ce neliniștea creștea.

Edeard găsi faptul extrem de alarmant. Puțini oameni aveau puterea telekinetică de a ajunge până la un ge-vultur, iar și mai puțini erau înclinați să atace o creatură fără apărare.

Era extrem de dificil să identifice cu televederea o a treia mână, dar Edeard reuși să perceapă banda slabă a forței care se întindea de la pământ. Se concentră pe sursă, un tânăr în vârstă de nu mai mult de cincisprezece ani, care stătea pe bulevardul Entfall, în timp ce mulțimea creștea în jurul lui.

– Încetează, îi ordonă Edeard.

Băiatul a tresărit. A abandonat ge-vulturul și a luat-o la fugă spre cea mai apropiată clădire.

Un sunet de lemn făcut țăndări reverberă pe întreaga promenadă de la Bazinul de Mijloc. Edeard se uită în jur, observând un grup de oameni doborând ușa de la magazinul unui brutar de pe bulevardul Mislore. Uralele au răsunat în timp ce mulțimea se repezea să se servească cu pâine și cu prăjituri proaspete. Strigătele ascuțite ale brutarului și ale familiei sale au fost acoperite rapid. Apoi, a fost atacată băcănia de alături. Un magazin de îmbrăcăminte. O tavernă – în acompaniamentul uralelor puternice. O fierărie. O cafenea. O cizmărie.

– Ce facem, Mergătorule-Pe-Apă? a întrebat sergentul principal de pe promenadă.

Edeard se uită la el fără să știe răspunsul. Apoi veni sunetul ușilor sparte pe strada Zulmal.

– Madona! Se întoarse către sergent. Îi împingem înapoi. Îi scoatem din clădirile acelea.

Sergentul, care era de la secția Vaji, îi aruncă o privire neîncrezătoare.

– Da, domnule.

O echipă de peste cincizeci de polițiști se formă imediat, cu Edeard în frunte. Îi conduse pe bulevardul Mislore. De îndată ce mulțimea îi văzu venind, toată lumea s-a întors și a fugit. O ploaie de proiectile țâșniră prin aer către polițiști. Edeard le devie pe toate, rostogolindu-le la pământ în fața lui. Când se uită în josul primei alei laterale, văzu direct în strada Zulmal, unde revolta și jaful erau de și mai mare amploare. Mai sus, pe bulevardul Mislore, mulțimea distrugea un nou rând de magazine.

– Tu ai făcut asta! a țipat la el o femeie. Ieșea alergând pe o ușă spartă, purtând o rochie lungă, de culoare galbenă, stropită cu sânge. Mâna ei apucă un cuțit lung și îl flutură nebunește. Tu ne-ai distrus, Mergătorule-Pe-Apă. Două sute de ani a trăit familia mea aici, două sute de ani magazinul nostru a prosperat, iar acum am pierdut totul. Să putrezești în Honious, nenorocitule.

Edeard opri avansarea pe bulevardul Mislore. Tot ce făcea era să împingă oamenii în zone care nu fuseseră afectate, oferindu-le noi obiective.

– Madona, ajută-mă, murmură el.

Încă trei sergenți au raportat izbucnirea de revolte. Șase secțiuni din Sampalok erau cuprinse de haos acum.

– Probleme aici, îl informă Dinlay prin televorbire.

Edeard realiza că prietenul său încerca să nu intre în panică.

– Înapoi la promenadă, le-a spus polițiștilor pe care îi conducea.

Când au ajuns acolo, i-au găsit pe protestatarii din strada Zulmal care, încurajați de absența sa, se revărsau pe promenadă, luptându-se cu polițiștii care apărau podul spre Bellis. În spatele lor, jafurile se multiplicau. Violența se împrăștia pe stradă, iar proprietarii obiectivelor asediate se luptau cum puteau mai bine să-și apere familiile. A văzut bâte lovind cu brutalitate.

Mâinile terțe se ciocneau. Apoi, lucrul de care se temea cel mai tare s-a întâmplat: a răsunat un foc de pistol.

Toată lumea de pe promenadă a înghețat, încercând să vadă de unde venise împușcătura. Cu colțul ochiului, Edeard o văzu pe Kanseen căzând. Se afla în fața polițiștilor (desigur). Acum se prăbușise în genunchi, apăsându-și pieptul, respirând cu dificultate.

– Kanseen! urlă Macsen.

Îi împinse din drum pe polițiștii tăcuți pentru a ajunge lângă ea. O cuprinse cu brațele.

– Sunt bine, spuse ea uimită. Sunt bine. Madona! N-am să mă mai plâng niciodată de vestele de dromătase.

Se frecă pe piept, acolo unde lovise glonțul. Macsen scoase un suspin de ușurare și o sărută.

Furios, Edeard păși în zona liberă dintre polițiști și protestatari. Cei din apropierea lui au dat înapoi.

– Împrăștiați-vă! urlă Edeard. Duceți-vă înapoi la casele voastre. S-a terminat.

Pentru o clipă a fost tăcere. Apoi, cineva nevăzut a strigat.

– La naiba cu Mergătorul-Pe-Apă.

Au răsunat două focuri de pistol. Edeard era pregătit pentru ele. Gloanțele atârnau în aer la câteva zeci de centimetri în fața lui. Avea de gând să