— Sunt toţi sătui până peste cap unii de alţii – iată, toţi – da, toţi – prietenii şi colegii i-au dezamăgit, recunoscător nu e nimeni, totul e sluţenie, plictiseală, vid. Avântului, nădejdii în minunata zi de mâine, credinţei în partid le-a luat locul pragul bătrâneţii acre.

  Dar nu-i oare asemenea şi-n rândurile foştilor deţinuţi politici? Amintirea anilor închisorii s-a dus. Mai că-mi vine a-i regreta. (Cum şi Gambetta ducea dorul Adunării naţionale unde fusese în minoritate şi atacat, dar trăise printre cei mai aleşi şi mai subţiri oameni ai ţării.)

  Constatarea din Imitaţio Christi cu privire la caracterul inevitabil al decepţiei la sfârşitul oricărei vieţi, oricărei aventuri, oricărei întâmplări, cu privire la simţământul golului total şi al amărăciunii fără leac e valabilă pentru toţi, de orice parte ar fi. Foştii deţinuţi politici s-au dezamăgit şi ei reciproc: unii s-au arătat necinstiţi, alţii bârfitori, ingraţi, ranchiunoşi, carierişti. Ceilalţi, dacă le pomeneşti de închisoare, dau din umeri, te consideră pisălog, ramolit, zaharist.

  — Trixi, liberată în '62, a găsit un post de foarte mică funcţionară. A fost apoi profesoară de limbi străine occidentale la o legaţie popular-democratică. Are acum o slujbă mai bunicică, nu grozavă; noroc de ea că i-a picat o moştenire din Occident şi i se îngăduie să călătorească într-acolo destul de adesea.

  — După 23 August, Petre Iosif (doctorul L. Brauchfeld) a fost numit director al Operei (cânta doar la vioară); a lucrat apoi în cadrul Comitetului central; dezamăgirea 1-a făcut să ceară şi obţină un „post ideal”: e ataşat cultural la Roma.

  — Fac glume, spun anecdote, se dezic. Şi cred că-s izbăviţi.

  Numai că-i mai complicat. Nu orice păcătos are dreptul să se suie pe cruce, îmi spune Ion Caraion şi mă lămureşte:

  Ca să te poţi răstigni şi libera trebuie: mai întâi să te căieşti, să-ţi mărturiseşti vina în public, să te autodenunţi şi să recunoşti: am greşit! am fost un porc!

  În al doilea rând să te cureţi prin suferinţă autoimpusă, trecând prin faza deşertului, a pustniciei, a focului purificator; abia atunci poate urma şi treapta a treia, abia atunci dobândeşti dreptul, privilegiul de a te sui pe cruce.

  Pe cruce nu te urci de la o zi la alta, hop! şi s-a zis, spui o anecdotă şi ai trecut vămile.

  — Dacă s-au descompus atât de vizibil cei apăsaţi numai de remuşcări ori deziluzii politice ori acriţi de anchete şi interogatorii (s-au denunţat unii pe alţii), de colocaţiune (unde s-au exasperat şi duşmănit unii pe alţii), de cadre, de schimbările liniei, cum aş arăta eu cu mocirla în urma mea, cu viaţa mea irosită şi făcută albie de porci? De n-aş fi creştin!

  Iată însă că sunt. Clopotele acum şi pe mine mă cheamă prietenos, familiar. Într-un anume fel mă pot dezvălui şi eu ca-n Caravna lui Hauff: ich bin der Raeuber Orbasan 123. Creştinismul mă păstrează cu ceva tineresc în mine şi neplictisit, nedezamăgit, nescârbit, nesupărat. Prezenţei veşnic proaspete a lui Hristos îi datorez să nu dospesc şi fermentez în supărarea pe alţii şi pe mine. Acesta-i norocul meu, nefiresc, negândit: să-mi fie dat să cred în Dumnezeu şi în Hristos, cunoscând dealtfel ce a spus Unamuno: să crezi în Dumnezeu înseamnă să doreşti ca El să existe şi în plus să te porţi ca şi cum ar exista.

  Numai creştin fiind mă vizitează – în pofida oricărei raţiuni – fericirea, ciudat delir. Numai datorită creştinismului nu umblu – crispat, jignit, pe străzile diurne, nocturne ale oraşului – spaţiu proustian descompus de timp – şi nu ajung să fiu şi eu – cum spune François Mauriac în Destine – unul din acele cadavre pe care le poartă, vii, apa curgătoare a vieţii şi să nu mă număr printre cei ce încă n-au înţeles – Fapte 20, 35 – că mai fericit este a da decât a lua.

 

 

          SFÂRŞIT

 

 

  NOTE

  1 CF. Loco, 5, 2.

  2 „Nu m-ai căuta / dacă nu m-ai fi găsit deja /” (fr.). Cf. Le Mystere de Jesus.

  3 „necunoaştere” (ser.).

  4 „cunoaştere” (ser.).

  5 „iluzie” (ser.).

  6 „nu le-ai auzit râsul (engl).

  7 „Viaţa mea îşi are secretul ei, sufletul meu, misterul său” (fr.).

  8 „Tatăl meu, Parsifal, poartă o coroană / Eu sunt fiul său, cavalerul pe nume Lohengrin” (grm.). CF. Şi Richard Wagner, Lohengrin, actul al III-lea, scena a III-a în volumul Olandezul zburător, trad. Şt. O. Iosif, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1968, p. 262.

  9 „călătorie pe Rin (grm.).

  10 Atentatul îl viza pe Hitler.

  11 „Prag drumeţul trece lin, / împietrit pragde durere / Scânteiază-n încăpere / Brusc pe masĂ. Pâine, vin.” Cf. O seară de iarnă, a 2-a variantă în G. Trakl, Poezii, trad. Mihail Nemeş, Editura „Minerva”, Bucureşti, 1988, p. 57.

  12: „Eu sânt tâlharul Orbazan” (grm.). Aluzie la personajul omonim din Caravana lui Hauff.

  13 „Nădăjduiesc că mă găsesc pe mine însumi obscur” (engl.).

  14 Hruba şi pendulul.

  15 „un bătrân faimos” (fr.).

  16„chiar de-aş primi cincisprezece ani” (fr.).

  17 „dar nici o pilulă nu ne poate face inocenţi” (engl.).

  18 „epoca neagră” (ser.).

  19 „cuvânt” (grm.).

  20 „vorbă (vorbărie)” (grm.).

  2l„preaomenescul” (grm.), termen consacrat de Fr. Nietzsche.

  — E vorba despre viziunea luminii taborice pe care Sf. Serafim de Sarov i-o dăruieşte biografului său, Nicolae Motovilov.

  22 „ca şi cum” (grm.).

  24 „înaintea poporului” (lat.).

  25 Aluzie la mişcarea antroposofică iniţiată de Rudolf Steiner.

  26 „oaspete plătitor” (engl.).

  27 „Papa înseamnă birouri” (fr.).

  28 „Să ne rugăm” (engl.).

  29 „marea” (gr.).

  30 Celebrul tratat al lui Martin Heidegger.

  31 Cf. Sf. Simeon Noul Teolog, Cuvântări morale, în Filocalia, vol. 6. Trad. D. Stăniloae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1977. Pag. 194.

  32 „Aici stau. Nimic altceva nu pot. Dumnezeu să-mi ajute. Amin” (grm.).