şi pungile cu gunoi, şi punga de pe fundul orificiului metalic lucios, ci mă trezesc extrem de devreme, de fapt e încă întuneric, şi-i las lui Janet un bilet în care-i spun că am plecat să golesc pungile cu Resturi Menajere Umane, şi pungile noastre cu gunoi, şi punga de pe fundul orificiului metalic lucios etc. etc., după care mă furişez în linişte din peşteră, străbat râul mergând anevoie prin apă şi stau printre lucrurile de mâncare, cu spatele la peşteră.

Rămân acolo multă vreme.

Când mă întorc, Janet a plecat, uşa de la Zona ei Separată a rămas deschisă, iar Zona ei Separată e complet goală.

Cu excepţia unui bilet lipit de perete.

Jigodie ce eşti, îmi frângi inima, scrie în el. Mii de mulţumiri. Eu ce gura mă-sii fac de-acum încolo? Cred că mă duc acasă şi o întorc pe mama de pe o parte pe alta până moare de foame fiindcă nu avem bani. Şi după aia poate mi-o pun cu un paznic de la închisoare ca să-l scot pe Bradley. Nu poci să cred că după atâta timp te întorci împotriva mea. Şi eu care credeam că-mi eşti preten, dar pe tine nu te interesa decât persoana ta. Nu că te condamn. Mă rog, şi da, şi nu. De fapt, da.

Canalie ce eşti,

Janet

Se aud câteva bufnituri puternice în Tava Mare.

O capră, câteva fripturi, patru cutii de crochete de cartofi, floricele cu caramel într-o cutie metalică, câteva plăcinte, sticle de Coca-Cola şi Sprite, multe cutii mici de Kayo.

Mă uit îndelung la mâncare.

Pe urmă o depozitez în Zona mea Separată, pentru mai târziu.

La prânz mănânc o friptură, crochete de cartofi, nişte plăcintă şi o Kayo.

Probabil că e verboten să mănânci crochete de cartofi şi plăcintă şi să bei Kayo în peşteră, dar am într-un fel impresia că mi-am câştigat dreptul.

Strâng resturile. Mă aşez pe buştean.

Pe la două se aude un zgomot scurt şi discret în Tava Mică.

25

O înştiinţare, pentru cei de la Distribuţie.

Referitor la zvonurile pe care e posibil să le fi auzit în ultima vreme, scrie în ea. Vă aducem la cunoştinţă că sunt false. Sunt atât de false, încât nici nu ne-am mai dat osteneala să le dezminţim. Fiindcă, dezminţindu-le, am fi dat de înţeles că ne ajunseseră cu adevărat la urechi. Ceea ce nu s-a întâmplat. Nu ne pierdem timpul cu asemenea prostii. Şi totuşi, ştim că dacă nu dezminţim zvonurile care nu ne-au ajuns la urechi, veţi presupune că sunt reale. Dar sunt cât se poate de false! Aşa că daţi-ne voie să afirmăm categoric că toate zvonurile pe care le-aţi auzit sunt false. Nu doar zvonurile pe care le-aţi auzit, ci şi cele pe care nu le-aţi auzit, ba chiar şi cele care încă n-au fost răspândite, sunt false. Cu toate acestea, există o excepţie de la regulă, iar ea se aplică dacă zvonul e bun. Altfel spus, dacă zvonul ne prezintă pe noi, cei de-aici de sus, într-o lumină pozitivă, împreună cu misiunea şi cu realizările noastre, atunci şi doar atunci va trebui să recunoaştem că zvonul pe care l-aţi auzit este perfect întemeiat şi să vă felicităm pentru formidabila voastră capacitate de-a vă vârî nasul, care v-a dus la descoperirea acestui lucru supersecret! Bref, vă rugăm pur şi simplu să vă întrebaţi când auziţi un zvon: Pune zvonul ăsta organizaţia într-o lumină proastă? Dacă da, zvonul e fals şi vă rugăm să nu-i daţi atenţie. Dacă e pozitiv, super, vă mulţumim frumos că vă pasă atât de mult de organizaţia voastră, încât îngenuncheaţi cu urechea la pământ, şi vă rugăm să răspândiţi zvonul cât puteţi de departe, altfel spus, aşezaţi-vă în patru labe şi lipiţi-vă cu buzele de pământ. Spuneţi-le prietenilor personali. Spuneţi-le prietenilor care se gândesc să cumpere acţiuni. Aveţi prieteni care sunt jurnalişti? Lipiţi-vă buzele şi de pământul lor.

Căci ce e adevărul? Adevărul este acel lucru care face să se întâmple ceea ce vrem să se întâmple. Adevărul este acel lucru care, când e rostit, îi face pe cei din echipa noastră să arate bine şi-i inspiră să facă eforturi şi mai mari, iar pe cei care nu sunt în echipa noastră îi face să vadă lucrurile în felul nostru şi să devină invidioşi. Adevărul este acel lucru care ne împuterniceşte să facem lucruri şi mai bune decât cele pe care le facem deja, ceea ce, apropo, e bine, facem bine, adevărul este vântul care suflă doar în pânzele noastre. Deci când un zvon vă face să vă îndoiţi de noi, cei de-aici de sus, înseamnă că nu e adevărat, dat fiind că am definit deja adevărul drept acel lucru care ne ajută să câştigăm. Prin urmare, dacă vreţi să aflaţi ce e adevărat, întrebaţi pur şi simplu ce e cel mai bine. Cel mai bine pentru noi, pentru noi toţi. Înţelegeţi unde batem? Contrar zvonurilor, următoarea fază din Relocarea Personalului nu este pe punctul să înceapă. Cel mai mărunt pretext şi cea mai mică neglijenţă nu vor fi folosite ca temei de concediere a acelei jumătăţi dintre voi pe care urma s-o concediem în următoarele câteva săptămâni dacă zvonul despre concedierile în masă, pe care probabil că între timp l-aţi auzit cu toţii, ar fi fost adevărat. Ceea ce nu e. Pricepeţi? Pricepeţi cum am făcut asta? Cum am făcut din zvonul acela ordinar şi negativ un adevăr? Mergeţi şi faceţi la fel, o să vedeţi că e distractiv. Iar în privinţa concedierilor în masă, liniştiţi-vă, nu se arată aşa ceva, ba mai mult, dacă s-ar arăta, întrebarea pe care ar trebui să v-o puneţi ar fi: Oare Gândesc Pozitiv / Vorbesc Pozitiv? Dau cu adevărat tot ce pot? Comit vreo greşeală, oricât de mică? Dar nu vă faceţi griji. Aceia dintre voi care nu au de ce să se neliniştească n-ar trebui sub nici o formă să o facă. Cât despre cei care ar trebui