de unsprezece ori superioară faţă de cel purtat de doi oameni. Din acest motiv, când observă o întâlnire dintre două furnici, omului i se pare că ele abia şi-au atins vârful antenelor înainte de-a porni din nou fiecare la treburile sale. Prin acel infim contact însă s-a spus tot ce era nevoie.

Un soldat înaintează şchiopătând, dat fiind că nu are decât cinci picioare, şi întreabă dacă 103 683 este cu adevărat complicea de odinioară a prinţului 327 şi a prinţesei Chli-pou-ni.

103 683 răspunde afirmativ.

Furnica şchioapă îi spune că pe timpuri a căutat-o vreme îndelungată, cu scopul de-a o ucide. Acum însă, roata s-a întors şi ea emite ceva aidoma unui rânjet:

De data aceasta, noi suntem asociale şi tu reprezinţi legea.

Vremurile se schimbă.

Furnica şchioapă îi propune o trofolaxie. Interlocutoarea ei e de acord; amândouă se sărută pe gură şi se mângâie cu antenele până ce alimentele aflate în fundul stomacului social al donatoarei sfârşesc să se deverseze în stomacul lui 103 683.

Sistemele digestive funcţionează ca nişte vase comunicante.

Furnica şchioapă se goleşte de energie, iar musafira se umple. Ea îşi aminteşte atunci de un proverb myrmicin din mileniul al XXXXIII-lea: Devii mai bogat prin ceea ce dai şi mai sărac prin ceea ce iei.

N-ar fi putut, totuşi, să refuze ofranda.

Rebelele o invită apoi să le viziteze vizuina. Acolo sunt stivuite stocuri întregi de seminţe, rezerve de miere şi ouă umplute cu feromoni mnezici.

Fără să ştie de ce, lui 103 683 nu i se pare că aceşti soldaţi conjuraţi ar fi prea de temut. Ei arată mai degrabă preocupaţi de păstrarea unui secret misterios decât de afişarea unui rol de facţionari însetaţi de putere politică.

Furnica şchioapă se apropie de ea şi îi dezvăluie unele lucruri. Pe vremuri, rebelele erau cunoscute sub un nume diferit: cel de "luptătoarele cu miros de stâncă", care formau un soi de poliţie secretă aflată la ordinele reginei Belo-kiu-kiuni, mama actualei Chli-pou-ni. Pe atunci erau atotputernice, într-atât încât au putut amenaja dedesubtul marii lespezi-planşeu a Oraşului un oraş paralel clandestin. Un al doilea Bel-o-kan.

Furnica şchioapă recunoaşte că ele, luptătoarele cu miros de stâncă, sunt cele care au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a-i elimina pe prinţul 327, pe prinţesa 56 (Chli-pou-ni) şi pe ea însăşi, 103 683. Pe vremea aceea, nimeni nu ştia că Degetele există realmente. Gândul care o obseda pe regina Belo-kiu-kiuni era acela că supusele sale vor fi cuprinse de panică dacă vor descoperi că animalele acelea uriaşe sunt înzestrate cu o inteligenţă aproape la fel de dezvoltată ca a furnicilor roşcate.

Belo-kiu-kiuni făcuse atunci un acord cu ambasadorul Degetelor: ea urma să oprească orice informaţie privitoare la existenţa Degetelor şi, în schimb, acestea vor păstra tăcerea asupra a tot ce ştiu deja sau aveau să mai afle ulterior despre inteligenţa furnicilor. Fiecare de partea lui trebuia să-şi ţină semenii la distanţă de acest secret.

Regina Belo-kiu-kiuni considera că cele două civilizaţii nu erau pregătite să ia contact şi să se înţeleagă. În consecinţă, ea şi-a însărcinat luptătoarele cu miros de stâncă să-i suprime pe toţi cei care vor descoperi existenţa Degetelor.

Ordinul acesta a costat scump.

Furnica şchioapă recunoaşte că I-au ucis pe prinţul sexuat 327, la fel ca şi pe mii de alte furnici care, într-un fel sau altul, aflaseră că Degetele nu erau doar o simplă legendă, ci existau cu adevărat şi că specimenele respective străbăteau în număr mare pădurea.

103 683 era foarte intrigată. Aşadar, existase un dialog între furnicile roşcate şi Degete?

Furnica şchioapă confirmă. Nişte Degete s-au instalat într-o cavernă de sub Oraş. Au construit o maşină şi un ambasador furnică prin intermediul cărora pot să emită şi să recepteze la rândul lor feromoni. Maşina se numeşte "Piatra de la Rosetta", iar ambasadorul ― "Doctor Livingstone"; acestea sunt nişte denumiri degetale. Prin intermediul lor, Degetele şi furnicile şi-au putut comunica esenţialul:

"Nu avem aceleaşi dimensiuni şi suntem diferiţi, dar fiecare am edificat o civilizaţie inteligentă pe aceeaşi planetă."

Acesta a fost primul contact. Au mai urmat multe altele. Degetele erau prizoniere în caverna de sub Oraş şi Belo-kiu-kiuni le hrănea şi avea grijă de supravieţuirea lor. Conversaţia continuase cu regularitate pe durata unui întreg anotimp. Datorită Degetelor, Belo-kiu-kiuni a descoperit principiul roţii, dar ea a pierit ulterior în incendiul care a mistuit Oraşul înainte de a-l fi putut transmite şi de a-şi face poporul să beneficieze de el.

Ajungând regină, fiica ei, Chli-pou-ni, n-a mai vrut să ştie nimic de Degete. A cerut ca alimentarea lor să fie sistată şi a ordonat ca pasajul ce ducea la cel de-al doilea Bel-o-kan şi respectiv la caverna Degetelor să fie astupat cu ciment de viespe. În felul acesta, i-a condamnat să moară de foame.

În acelaşi timp, garda lui Chli-pou-ni a început să le vâneze pe luptătoarele cu miros de stâncă. Noua suverană voia să nu mai rămână nici o urmă din acest episod ruşinos, în cursul căruia furnicile colaboraseră cu Degetele. Pentru o furnică roşcată pasionată de contactele între specii, ea se arătase în această circumstanţă de o intoleranţă ciudată.

Într-o singură zi au fost omorâte aproape jumătate din luptătoarele din al doilea Bel-o-kan. Supravieţuitoarele s-au ascuns în pereţi şi în tavane. Pentru a supravieţui, ele s-au hotărât să-şi lepede parfumurile de recunoaştere şi şi-au luat un nou nume. Au devenit de-atunci "rebelele pro-Degete".

103 683 le examinează pe aceste aşa-zise rebele. Majoritatea sunt şchioape. Garda reginei le-a făcut viaţa grea. Există însă şi unele' mai tinere, perfect sănătoase. Acestea s-au lăsat poate vrăjite de poveştile despre civilizaţiile paralele.

Ce nebunie e însă să atragi atâtea belokaniene într-un război fratricid! Şi pentru ce, la urma urmei? Pentru nişte Degete despre care nici nu ştii la urma urmei mare lucru.

Furnica şchioapă spune că rebelele şi-au unificat acum mişcarea. Ele dispun de-acum de un cartier general care este situat aici, în tavanul fals al staulelor de scarabei, şi ştiu, pe deasupra, să emită mirosuri atât de discrete, încât soldaţii federali nu izbutesc deocamdată să le identifice.

Dar la ce serveşte mişcarea aceasta clandestină?

Furnica şchioapă lasă să treacă o clipă de suspans, calculându-şi efectul, înainte de-a declara, dintr-o suflare,